Tratamentul pentru diabetici, impact neașteptat
Un tratament utilizat de majoritatea diabeticilor are un efect neașteptat asupra întregului organism.
O imagine cu bolnavi stând la coadă pe holul Institutului Oncologic București a fost trimisă presei de unul dintre cei care așteptau. Managerul instituției a declarat că s-a organizat așa cum s-a putut mai bine....
O fotografie cu bolnavi care suferă de cancer și care așteaptă la coadă în holul Institutului Oncologic din București a fost trimisă presei.
”Aceasta este doar jumătate din coada la care stau bolnavii de cancer de la Fundeni, înainte de internare, pentru a fi testați de Covid. Este spațiu închis, doamnelor și domnilor, cei mai mulți dintre oamenii de acolo au sistemul imunitar compromis din cauza citostaticelor, doar că unora dintre dumneavoastră nu li se pare nimic "fishy" în atitudinea autorităților față de noi toți. Pe de o parte, purtăm măști toată ziua, ne vor închide noaptea în case, pe de alta, în spitalele de stat se întâmpla ce vedeți și dumneavoastră. Cum de se răspândește sarscovul așa repede? Cum vedeți. Imaginea este de azi. Later edit: mă sună multă lume, nu eu am făcut poza, mi-a trimis-o cineva disperat de cât mai are de stat. Înțeleg că astăzi nu s-au respectat biletele de ordine, nu am idee de ce, și-a ieșit ce vedeți. Nu știu câtă lume era la coadă. Să sperăm că s-a întâmplat doar azi”, scrie Cristina Severin, cea care a primit și a postat imaginea pe Facebook.
Contactat telefonic de reporterii DC Medical, managerul Institutului Oncologic din București, Lidia Kajanto, spune că lucrurile nu au stat chiar cum arată acea imagine, că se purtau măști și s-a încercat o organizare. Potrivit acestuia, mai mulți bolnavi au venit neprogramați.
”Au fost mai mulți bolnavi, au venit și la testare. Săptămâna trecută trebuiau să vină și au venit acum. Se mai întâmplă. (...) Ne-am organizat cum se poate, (...), am creat circuite pentru toți”, declară managerul Lidia Kajanto.
Întrebată dacă au mai fost situații când holul e plin de bolnavi și se stă la coadă, managerul a spus că nu e prima dată când se întâmplă.
Un tratament utilizat de majoritatea diabeticilor are un efect neașteptat asupra întregului organism.
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
Vitamina care îți poate salva viața în fața unei infecții grave. Doar dacă știi CÂND s-o iei.
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!