EXCLUSIV Adriana Nica, fostul manager al SUUB, reacție la acuzațiile din raportul Corpului de Control. „Nu e vorba doar de mandatul meu!”

Adriana Nica, fost manager al SUUB, răspunde acuzațiilor aduse în raportul Corpului de Control al premierului, dat publicității luni, 19 octombrie.
Nescoaterea la concurs a posturilor pentru șefi de secție la Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB), nereguli la anumite achiziții publice și lipsa unor documente sunt câteva dintre aspectele amintite în raportul Corpului de Control al premierului. Inspectorii au verificat perioada 2017-august 2020 la SUUB.
Contactată telefonic de reporterii DC Medical, dr Adriana Nica, fost manager al SUUB, a răspuns punctual la fiecare dintre acuzațiile prezentate în raport, dintre care unele i se aduc ei. În primul rând, fostul manager a ținut să sublinieze că nu trebuie trasă la răspundere doar ea, dintr-un motiv foarte simplu:
„Acest raport de control a fost elaborat în urma controlului efectuat la Spitalul Universitar începând din 6 martie până în august, și a vizat perioada 2017 – august 2020, deci nu e vorba doar mandatul meu de manager”, este prima precizare pe care fostul manager o face subliniind că „este foarte important și necesar ca raportul să fie citit în integralitate”, a spus dr Adriana Nica.
- Apoi, în ce privește nescoaterea la concurs a posturilor pentru șefii de secții, fostul manager dr Adriana Nica a explicat:
„Am fost singurul manager care am îndrăznit să scot la concurs posturile de șefi de secție pentru că în SUUB sunt secții clinice, universitare, iar funcția de șef de secție trebuie ocupată obligatoriu de un cadru didactic care are cel mai mare grad. În condițiile în care, în 2014, spitalul și actualul manager interimar care era manager plin în 2014 a semnat contracte de administrare cu șefi de secție și a pus în funcție fără concurs - acestea (n. r. contractele) pe o perioadă de timp, de mai mulți ani, au fost prelungite prin acte adiționale până la scoaterea posturilor la concurs. Repet sunt singurul manager care începând cu anul 2018 a scos la concurs aceste posturi de șefi de secție.
Am pus la dispoziția echipei de control în notele de relații pe care le-am dat comunicarea dintre spital și Ministerul Sănătății cu privire la aceste posturi pentru că, efectiv, din mai până-n august, la Ministerul Sănătății au fost blocate aceste posturi de către consilierul actualului manager interimar – care, la vremea respectivă, avea funcția de consilier al unui secretar de stat. Mi-a blocat în cadrul Ministerului publicarea lor în Viața Medicală și scoaterea la concurs. Mai mult decât atât, s-a spus că nu pot fi scoase la concurs și posturile de șefi de laboratoare și compartimente întrucât nu există trecute în lege și atunci acestea se fac prin numire.
Am început să scot posturi de șefi de secție. Am început să le scot eșalonat. La SUUB, șefii de secție sunt profesori universitari. Comisiile nu se fac decât cu profesori universitari, nu se pot face cu oameni care au un grad didactic mai mic decât cel care se prezintă la concurs. Sunt șefi de secție profesori universitari și academicieni. Trebuia să fac 43 de comisii cu profesori... De unde? Că în București nu existau atâția. Trebuia să-i aduc din țară. Nu era prevăzută în buget această cheltuială, la începutul anului și atunci nu puteau fi alocate fonduri dintr-un alt articol bugetar pentru asta.
Au început să se scoată la concurs și s-au scos eșalonat”.
- Legat de neregulile depistate în o serie de achiziții publice și viza CFPP, fostul manager al SUUB a explicat că:
„Dacă vă uitați cu atenție veți constata că există – și acest raport am văzut că se va trimite la Ministerul Finanțelor – că pentru niște sume angajate în data de 22 și după data de 22 martie, până în 30 martie, aceste sume nu erau în buget – buget care a fost publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe și pe site-ul spitalului în decembrie, în ianuarie, în februarie, în martie și nu erau sumele care au fost cuprinse în achiziția de materiale de protecție din 22 martie. Brusc, aceste sume se regăsesc în buget abia în data de 30 martie 2020 când eu nu mai eram manager”.
(...) Eu însămi am făcut și nu am semnat contracte care nu aveau viză CFP pe ele, și am adus la cunoștința autorităților statului acest lucru. Cu viza CFP nu mă poate acuza nimeni întrucât aceasta este în subordinea directorului financiar contabil care își organizează serviciul financiar contabil. În acel serviciu au loc aceste operațiuni, inclusiv în ceea ce privește inventarierea și includerea în inventar a mijloacelor fixe și a bunurilor achiziționate de către spital.
(...) Dacă vă uitați cu atenție o să vedeți că sunt contracte – și se și specifică în această sinteză – care sunt neasumate de către mine. Faptul că – am citit și eu cu stupoare - că nu s-a găsit un caiet de sarcini, nu s-a pus la dispoziția echipei de control anumite lucruri pe care dumnealor le-au solicitat. Vreau să vă spun că nu s-au pus și nu s-a vrut să se pună la dispoziția echipei de control astfel încât să planeze asupra mea o urmă de îndoială. Eu am avut documente pe care în nota de relații pe care am dat-o echipei aflate în control la SUUB, le-am adus la cunoștință domnilor.
Aici, la faptul că nu s-au găsit documente, credeți-mă nici nu știu de ce nu s-au găsit și nici nu este vina mea întrucât dacă aceste documente nu existau, doamna director financiar contabil nu putea să facă nicio plată. Pentru că odată ce faci o plată trebuie să ai în spate toate documentele care-ți conferă dreptul să dai bunul de plată și să faci plata respectivă către societatea comercială cu care spitalul a avut un contract.
Achizițiile nu le făceam eu ca manager. Eu nu aveam voie să am Sistemul Internațional de Achiziții Publice în calculatorul din biroul meu. Nu am avut și știu că după ce m-au suspendat din funcția de manager s-au făcut tot felul de percheziții prin acel birou, s-a urmărit absolut tot. Din păcate, pentru domniile lor, n-au găsit nimic că nu aveau ce. Achizițiile nu le făceam eu. Când venea un contract la mine, la semnat, aveau toate semnăturile în spate, inclusiv semnătura Compartimentului Juridic care verifică legalitatea, iar cei care se ocupă de achiziții sunt direct răspunzători de ceea ce au contractat din SEAP”.
- Legat de lipsa unui studiu de piață, dr Adriana Nica a explicat ce s-a întâmplat cu licitația:
”De unde mi s-au făcut o groază de reclamații. Singura concluzie a fost că studiul de piață care a fost demarat de către spital nu a fost publicat în SEAP. Studiu de piață înseamnă acea intenție a spitalului de a achiziționa aparatură medicală și toți operatorii economici erau obligați să-și depune ofertele cu prețurile respective, să se facă un preț mediu și să se pornească licitația.
Am spus atunci echipei de control, o reiterez și acum – această consultare de piață se regăsește în strategia de contractare. Strategia de contractare este un act confidențial, nu este public, este văzut de către SEAP, de către cel care a câștigat licitația și de către cei care au conturi în Sistemul Electronice de Achiziții Publice. Nu este document public. Dar această consultare de piață se regăsește în strategia de contractare”, afirmă dr Adriana Nica.
O sinteză din Raportul Corpului de Control se găsește AICI.
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Implanturi 3D activate de ultrasunete: o nouă metodă de administrare a medicamentelor
Diabetul provocat de imunoterapie poate fi inversat cu medicamente deja existente!
Statinele, noua armă împotriva morții prin sepsis
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
Un selfie poate decide tratamentul pentru cancer. FaceAge arată starea organismului și cum îmbătrânești
Medicii spun că un model AI poate prezice "vârsta biologică" dintr-un selfie. Vor să îl folosească pentru a ghida tratamentul cancerului.
Adevărul despre medicamentele "minune" pentru Alzheimer. De ce au fost interzise?
Adevărul despre capsulele moi. Ce conține, de fapt, plasticul de pe pastile
Ce conține cu adevărat plasticul de pe pastile. Adevărul despre capsulele medicinale.
Tratamentul anti-HIV, aprobat! Doar 2 injecții opresc virusul
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
Pacienții cu Alzheimer, lăsați fără tratament: "Prea scump, prea puțin eficient!"
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Tratamentul minune pentru durerile de spate
Amiloridul, la fel de eficient ca spironolactona în controlul hipertensiunii rezistente
Cel mai eficient medicament pentru reducerea hipertensiunii. Are efect similar cu spironolactona, dar cu mai puține efecte secundare.
Parkinson: transplantul cu celule stem în creier ar putea trata boala. Japonia cere aprobarea
EMA aprobă medicamentul-cheie pentru urgențele nucleare
Emrelis, un nou tratament pentru cancerul pulmonar non-microcelular
Tratamentul care vindecă cancerul pulmonar. Curăță plămânii. Funcționează precum o "rachetă ghidată" împotriva celulelor canceroase
Inteligența Artificială detectează peste 170 tipuri de cancer cu precizie maximă
Condimentele care pot interfera cu medicamentele. Ce trebuie să știi
Condimentele care pot interfera cu medicamentele. Ce trebuie să știi.
Chimioterapia, impact asupra creierului. Provoacă pierderi de memorie
Te ridici și simți că amețești? Acest medicament banal ar putea fi soluția la care nimeni nu s-a gândit!
De ce aspirina nu e cea mai bună opțiune după o procedură cardiacă
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Medicamentul care reduce cancerul de colon
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.