Primul antibiotic dintr-o nouă clasă, descoperit după aproape 30 de ani
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.
Un medic de familie din Constanța a fost trimis în judecată de procurorii DNA, cu acord de recunoaștere a vinovăției, după ce a emis unui condamnat o adeverință prin care atesta faptul că acesta nu ar fi fost...
Conform DNA, procurorii anticorupție din Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatei Cristina Chiriloaie, medic de familie, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și favorizarea făptuitorului.
„La data de 26 februarie 2019, inculpata Chiriloaie Cristina, în calitate de medic de familie, ar fi eliberat unei persoane condamnate într-o cauză penală a DNA o adeverință din care rezulta că aceasta nu este aptă pentru muncă, deși cunoștea că acest document nu putea fi emis decât de un medic specializat în medicina muncii. Consecința acestui demers ar fi fost aceea că persoana condamnată nu și-a mai executat obligația stabilită conform deciziei penale a Curții de Apel Constanța, ce consta în efectuarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile”, arată anchetatorii, într-un comunicat.
În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an și 3 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată și acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.