Dr. Irinel Popescu, despre spitalul viitorului în România
Dr. Irinel Popescu a vorbit despre spitalul viitorului în România la o dezbatere pe această temă, organizat de de Asociaţia Română pentru Chirurgie Endoscopică.
Dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, a declarat miercuri, 24 aprilie, în cadrul unui simpozion că tehnologia, informatizarea şi inteligenţa artificială vor fi parte din viitorul spitalului.
„Evoluţia rapidă a tehnologiei este o provocare şi necesită schimbări prompte din partea instituţiilor medicale şi a medicilor. Dezbaterile simpozionului s-au concentrat asupra viitorului spitalelor din România în încercarea de a găsi soluţii pentru subiecte de un real interes, cum ar fi un grad mai mare de siguranţă în procedurile chirurgicale, dar şi accesul mai facil la îngrijiri medicale de calitate pentru cât mai mulţi pacienţi", a afirmat Irinel Popescu, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
Președintele Române pentru Chirurgie Endoscopică şi alte Tehnici Intervenţionale, Cătălin Copăescu, a spus că „tehnologia informaţiei conferă actului medical garanţia calităţii prin precizia diagnosticului şi o eficienţă crescută din punct de vedere beneficiu-cost pentru pacient şi spital".
Simpozionul „Spitalul viitorului în România" a fost organizat de Asociaţia Română pentru Chirurgie Endoscopică şi alte Tehnici Intervenţionale, sub auspiciile Academiei Române de Ştiinţe Medicale, în colaborare cu Universitatea „Titu Maiorescu" din Bucureşti şi STI - Surgical Training Institute.
Tratamentul care distruge cancerul de vezică urinară la 82% dintre pacienți
Când se administrează tratamentul cu statine. Medicii, avertisment
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
