RIVASTIGMINUM - prospect
RIVASTIGMINUM - prospect. Acțiune: inhibitor al acetilcolinesterazei la nivel SNC, cu creşterea neurotransmisiei colinergice.
RIVASTIGMINUM - prospect
Denumire comercială: EVERTAS, EXELON, NIMVASTID, NIMVASTID, RIDAXIN, RIVASTIGMINA, RIVASTIGMINE
Forma: capsule
Indicații: tratamentul simptomatic al formelor uşoare şi medii de boală Alzheimer.
Contraindicații: hipersensibilitate la rivastigmină sau la alţi carbamaţi; insuficiență hepatică severă; copii.
Atenție: Precauţie la pacienţii cu sindrom de sinus bolnav sau tulburări de conducere cardiacă, cu ulcer gastroduodenal activ sau cu predispoziţie la aceste afecţiuni, la pacienţii cu astm bronşic sau afecţiuni pulmonare obstructive. Nu trebuie asociat cu alte colinomimetice. Şoferi şi activităţi de precizie. Sarcină şi alăptare.
Reacții adverse: oboseală, astenie, ameţeli, greaţă, vărsături şi somnolenţă; greaţa, pierderea apetitului, pierderea în greutate; dureri abdominale, traume accidentale, agitaţie, confuzie, depresie, diaree, dispepsie, insomnie, infecţii ale tractului respirator superior şi ale tractului urinar. Uneori: transpiraţie abundentă, indispoziţie, tremor.
-
-
Trucul simplu care face pepenele verde mult mai ușor de tăiat08.08.2026, 15:32
-
Diagnosticele de autism la fete au crescut după pandemia de COVID-1908.08.2026, 15:00
-
Bacteria din intestin care a crescut forța musculară cu 30%08.08.2026, 14:00
-
5 mituri despre menstruație pe care să nu le mai crezi08.08.2026, 13:00
