Zeci de oameni au donat sânge în Tulcea
Zeci de oameni au donat sânge sâmbătă, 7 decembrie, în cadrul unei campanii organizate de Centrul de Transfuzii Sanguine Tulcea.
Donare, sânge. Aproape 60 de persoane au donat sâmbătă dimineaţa sânge, în cadrul unei campanii organizate periodic de Centrul de transfuzii din Tulcea, care anul acesta a înregistrat o uşoară scădere a numărului donatorilor, din cauza infecţiilor cu virusul West Nile.
Directoarea centrului, Georgeta Onofrei, a declarat, pentru Agerpres, că unităţile sanitare se confruntă în permanenţă cu o criză de sânge şi că anul acesta a organizat periodic acţiuni de donare de sânge sâmbăta, atunci când la centrul din Tulcea pot ajunge şi persoane din alte localităţi.
"Virusul care este în zona noastră (West Nile - n.red.) a redus numărul donatorilor, în sensul că s-au localizat infecţii în patru sau cinci localităţi şi am fost obligaţi să excludem de la donare o perioadă mai lungă mai mulţi donatori eligibili. Scăderea numărului donatorilor faţă de anul trecut o estimez la aproape 2%", a menţionat Onofrei.
Ea a mai spus că a contracarat scăderea numărului de donatori prin campaniile organizate sâmbăta. "Am observat că în zilele de sâmbătă sunt mai mulţi donatori decât într-o zi lucrătoare. Vin de obicei persoane care lucrează în municipiu şi nu primesc zile libere din partea angajatorilor, dar şi persoane care sunt în alte localităţi din judeţ", a afirmat directoarea Centrului de transfuzii.
Anul acesta, Centrul de transfuzii a primit un generator electric de la Consiliul Judeţean, iar conducerea instituţiei speră ca până la finele anului aparatul să poată fi dat în folosinţă, astfel încât în perioada rece, atunci când apar sincope în furnizarea energiei electrice, produsele centrului să nu aibă de suferit.
-
-
-
Ce se întâmplă dacă ai bea ceai verde în fiecare zi?11.12.2025, 18:13
-
-
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
Metforminul schimbă nivelul de cupru, fier și zinc din sânge
Când se administrează tratamentul cu statine. Medicii, avertisment
Metformin poate reduce riscul de Long COVID cu 64% la persoanele supraponderale
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Beta blocantele nu mai sunt eficiente după infarct
Vitamina B3 ar putea inversa boala hepatică grasă
Tratamentul anti-HIV, aprobat! Doar 2 injecții opresc virusul
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Medicamentul care oprește bufeurile și insomniile după cancerul de sân. Fără hormoni!
Statinele, efect asupra creierului. Ce trebuie să știi
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Pastila zilnică care poate încetini progresia diabetului
Nivelurile normale de vitamina B12 ar putea să nu fie suficiente pentru creier
Medicamentul care scade colesterolul cu 60%
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Tamoxifen, medicamentul pentru cancerul de sân, poate crește rareori riscul de cancer uterin
Pastila care ar putea opri complicațiile diabetului
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Alexandru Rogobete anunță 35 de medicamente noi compensate
Suplimentele obișnuite care pot bloca efectul warfarinei
Pacienții oncologici, în pericol. Două medicamente banale provoacă anemie
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
