Cristian Bușoi, despre situația vaccinurilor COVID-19: ce seruri urmează a fi aprobate
Cristian Bușoi a vorbit despre situația vaccinurilor COVID-19 la nivelul UE. El a spus despre livrările din serurile deja aprobate și ce producători urmează să primească undă...
Cristian Bușoi a vorbit despre situația celor șapte vaccinuri COVID-19 care au fost aprobate sau urmează să primească undă verde la nivelul UE. Oficialul a precizat că „problema de producție și de distribuire este strict legată de trimestrul I, de luna martie”.
Cristian Bușoi este copreședintele grupului de contact din Parlamentul European privind strategia de vaccinare anti-COVID-19. În acest context, el a arătat că săptămâna trecută, alături de Pascal Canfin, președintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI), au făcut în premieră o audiere a celor șapte companii implicate în producția serului.
„Problema de producție și de distribuire este strict legată de trimestrul I, de luna martie. Am primit asigurări că, începând cu aprilie și cu atât mai mult cu cât înaintăm către vară, lucrurile se vor regla. În primul rând, știți bine, Pfizer-BioNTech au crescut livrările pentru că au găsit un nou sit de producție. AstraZeneca construiește o facilitate nouă în Germania împreună cu IDT Biologika. E adevărat că rezultatele vor veni mai târziu. Acolo au fost discuții destul de dure, dar am văzut președintele AstraZeneca foarte hotărât să vină cu soluții concrete”, a declarat eurodeputatul Cristian Bușoi, la B1TV.
Președintele ITRE a menționat, de asemenea, că în curând va fi semnat și contractul cu firma americană Novavax. În plus, urmează să fie aprobat proiectul german CureVac-Bayer, iar Johnson & Johnson, despre care spune că are obligația să livreze în UE 400 de milioane de doze de vaccin COVID-19, va primi undă verde în următoarele săptămâni.
„În curând se va semna contractul cu Novavax, cu firma americană. Va fi aprobat CureVac, proiectul german CureVac-Bayer. Foarte important, se pare că Johnson & Johson, care are o capacitate mare de producție și care are obligația să livreze în Uniunea Europeană 400 de milioane de doze, va primi aprobarea în următoarele săptămâni. Odată ce aceste lucruri vor fi clarificate, vor fi îndeajuns de multe vaccinuri ca să nu mai dea un motiv unora și altora să se uite în alte direcții”, a mai spus Cristian Bușoi.
-
Chirurgia robotică de șold și genunchi nu reduce riscul de reintervenție01.10.2026, 23:40
-
-
-
-
Un nou vaccin ar putea ține infecțiile fungice la distanță fără să afecteze microbiomul
O singură doză sau două? Ce trebuie să știți despre vaccinul HPV
Complicațiile grave după COVID sunt mai frecvente după boală, decât după vaccinare. Un studiu confirmă beneficiile
Dr. Sandra Alexiu: Vaccinarea nu mai este doar pentru copii, este protecția adaptată fiecărui risc
Vaccin universal împotriva cancerului. Activează sistemul imunitar
Ce trebuie să știi despre vaccinul anti-COVID
Ce trebuie să știi despre vaccinul COVID
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar intră în teste
Dr. Horațiu Moldovan: 2025, anul în care vaccinarea revine puternic în România
Un vaccin împotriva gonoreei va fi disponibil în curând. Cine va fi vaccinat
Terapia care reduce tumorile agresive
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre vaccinarea antigripală. Dr. Adrian Marinescu: Trebuie să ne protejăm
Vaccinul care întinerește. Este disponibil de ani de zile
Administrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid - studiu
Un studiu arată că aAdministrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid.
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Primul studiu clinic pentru un vaccin care nu necesită refrigerare, lansat de Marea Britanie
Vaccinul împotriva zonei zoster reduce riscul de demență cu 20%
Ministerul Sănătății extinde accesul la vaccinul HPV de la 1 octombrie: gratuit pentru tineri, compensat pentru femei
Vaccinul care ar putea proteja inima. Poate reduce riscul de infarct
Știrile zilei în Sănătate și Farma: informații importante despre 3 vaccinuri
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
