Grecia introduce vaccinarea obligatorie la anumite categorii profesionale
În Grecia va fi obligatorie vaccinarea pentru îngrijitorii de la căminele de bătrâni și pentru personalul sanitar din centrele publice și private.
Vaccinarea împotriva COVID-19 devine obligatorie în Grecia pentru îngrijitorii de la căminele de bătrâni şi personalul sanitar din centrele publice şi private în contextul în care infecţiile în ţară continuă să crească, a anunţat luni premierul elen Kyriakos Mitsotakis.Şeful guvernului de la Atena a subliniat că doar persoanele vaccinate pot beneficia de deschiderea industriei hoteliere şi de cea a ospitalităţii, într-un efort al autorităţilor de a obţine imunitatea de grup până în toamnă.
Personalul din căminele de bătrâni care nu s-a vaccinat până în prezent va trebui să o facă imediat sau va fi suspendat începând cu 16 august, în timp ce personalul sanitar urmează să fie vaccinat începând cu data de 1 septembrie. Mitsotakis a anunţat de asemenea noi restricţii pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Astfel, doar clienţii vaccinaţi vor avea acces în interior în baruri, cinematografe, teatre şi alte spaţii închise, potrivit Agerpres.
-
-
-
-
-
Ai probleme pulmonare? Râsul te poate ajuta să respiri mai ușor07.09.2026, 10:58
EMA a aprobat vaccinul pneumococic Capvaxive
Acest tratament protejează plămânii și previne infecțiile respiratorii.
Tratamentul care previne 6 tipuri de cancer
Bill Gates dă 1,6 miliarde de dolari pe vaccinuri pentru copiii săraci
Fundaţia Gates se angajează să doneze 1,6 miliarde de dolari alianţei Gavi pentru vaccinuri.
Vaccinul anti-COVID, legătură cu cancerul
EXCLUSIV Vaccinul anti-HPV, eficient pentru prevenirea a cinci tipuri de cancer. Dr. Matei Bâră: Sunt dependente de HPV
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Vaccinarea reduce riscul cardiac. Recomandările experților
Terapia care reduce tumorile agresive
EXCLUSIV Cel mai mare beneficiu al vaccinării în farmacii. Raluca Sîmbotin (MSD Romania): Reduce inegalitățile. Farmaciile sunt un punct mult mai convenabil pentru vaccinare
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.
Ministerul Sănătății prezintă stocurile de vaccinuri
Vaccinul împotriva hantavirusului, între promisiune și eșec: de ce este încă în fază experimentală
Un vaccin împotriva gonoreei va fi disponibil în curând. Cine va fi vaccinat
Un nou vaccin Moderna, recomandat în UE
Vaccinurile anti-COVID-19 cu ARN mesager nu au cauzat nicio creştere a mortalităţii
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Detaliul important pe care trebuie să îl știi despre vaccinul anti-gripal și anti-COVID
EMA aprobă două vaccinuri noi împotriva febrei catarale ovine sau boala limbii albastre
EMA aprobă două noi vaccinuri împotriva febrei catarale ovine, numită şi boala limbii albastre.
Primul vaccin combinat COVID-19 și gripă, recomandat pentru aprobare
A fost creat primul vaccin din lume cu ajutorul inteligenței artificiale
FDA respinge proiectul unui vaccin antigripal pe bază de ARN mesager
Un vaccin are rezultate promițătoare împotriva cancerului pancreatic
Un vaccin experimental dă rezultate preliminare promiţătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic.
