OMS, campanie de vaccinare împotriva holerei, în Sudan
O campanie de vaccinare a demarat Organizația Mondială a Sănătății în sud-vestul Sudanului, pentru a elimina un focar de holeră, apărut în urma inundațiilor din august.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat o campanie de vaccinare în două provincii din sud-estul Sudanului pentru a elimina un focar de holeră apărut în urma inundațiilor fulgerătoare care au măturat țara la sfârșitul lunii august.
Declarația de azi a OMS spune că peste 1,6 milioane de persoane, cu vârsta de peste 1 an, vor fi vaccinate în următoarele cinci zile în provinciile Nilul Albastru și Sennar, unde din 8 septembrie au fost raportate 262 de cazuri de suspiciune de holeră și opt decese.
Declarația arată că această campania este rezultatul cooperării dintre ministerul federal al sănătății din Sudan, OMS, UNICEF și alianța globală a vaccinurilor.
Se adaugă că este de așteptat oa doua rundă de vaccinare în patru, până la șase săptămâni pentru a proteja oamenii împotriva holerei cel puțin trei ani.
Primul studiu clinic pentru un vaccin care nu necesită refrigerare, lansat de Marea Britanie
Vaccinul antigripal, impact asupra creierului. Ce trebuie să știe vârstnicii
Vaccinul BCG revine în maternități. 100.000 de doze ajung în România
Ministerul Sănătății extinde accesul la vaccinul HPV de la 1 octombrie: gratuit pentru tineri, compensat pentru femei
Vaccinul împotriva hantavirus, în faza de dezvoltare
FDA respinge proiectul unui vaccin antigripal pe bază de ARN mesager
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat recent un nou vaccin antigripal
Un nou vaccin Moderna, recomandat în UE
Vaccin personalizat împotriva cancerului. Ar putea reduce riscul ca melanomul să reapară după operație
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar intră în teste
Vaccinul care previne cancerul cu o precizie de 90%
Tratamentul care previne 6 tipuri de cancer
Complicațiile grave după COVID sunt mai frecvente după boală, decât după vaccinare. Un studiu confirmă beneficiile
Anglia lansează prima campanie mondială de vaccinare împotriva gonoreei
Vaccin universal împotriva cancerului. Activează sistemul imunitar
Vaccinul împotriva streptococului A, tot mai aproape de testare
Experții OMS recomandă vaccinarea împotriva HPV pentru fete începând cu vârsta de 4
SUA: Recomandări controversate privind vaccinarea copiilor sub patru ani
Vaccinul anti-HIV care ar putea schimba totul. Primele teste pe oameni dau rezultate uimitoare!
O nouă abordare a vaccinului împotriva HIV arată promisiuni timpurii.
Vaccinul Epigraph, pas major spre imunizarea universală împotriva gripei umane, porcine și aviare
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
EXCLUSIV Leacul care previne gripa
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
