OMS: Unele ţări luptă pentru a-şi vaccina întreaga populaţie, în timp ce alte ţări nu au nimic
Directorul OMS crede că inegalitățile accesului la vaccinul împotriva COVID-19 dinte țările bgate și cele sărace se adâncește.
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, avertizează cu privire la inegalitatea accesului la vaccinurile împotriva COVID-19 între ţările bogate şi cele sărace, despre care sune că ''se adânceşte'' şi devine ''grotescă''.
"În ianuarie, am declarat că lumea se află în pragul unui eşec moral catastrofal dacă nu se iau măsuri urgente pentru a asigura o distribuţie echitabilă a vaccinurilor anti-COVID19. Avem mijloacele necesare pentru a evita acest eşec, însă este şocant să constatăm cât de puţin s-a făcut pentru a preveni acest lucru", a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferinţă de presă, arată surse citate de Agerpres.
"Decalajul dintre numărul de vaccinuri administrate în ţările bogate şi numărul de vaccinuri administrate via Covax se măreşte şi devine tot mai grotesc în fiecare zi", a adăugat el.
Sistemul internaţional Covax, coordonat de OMS, îşi propune să furnizeze în acest an doze pentru 20% din populaţia a aproape 200 de ţări şi teritorii, şi include un mecanism de finanţare pentru a ajuta 92 de ţări defavorizate.
"Ţările care vaccinează în prezent persoane mai tinere, sănătoase şi cu risc scăzut de a contracta COVID-19 fac acest lucru în detrimentul vieţii personalului sanitar, al persoanelor în vârstă şi al altor grupuri cu risc din alte ţări", a declarat şeful OMS.
Șeful OMS: Distribuţia inechitabilă a vaccinurilor este autodistructivă
"Ţările mai sărace se întreabă dacă ţările bogate gândesc cu adevărat ceea ce spun atunci când vorbesc despre solidaritate. Distribuţia inechitabilă a vaccinurilor nu este doar ultraj moral. Este, de asemenea, autodistructiv din punct de vedere economic şi epidemiologic", a insistat el.
"Unele ţări se luptă pentru a-şi imuniza întreaga populaţie, în timp ce alte ţări nu au nimic. Acest lucru poate oferi siguranţă pe termen scurt, însă este un fals sentiment de siguranţă", a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.
O șefă DSP trage un semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de a evita vaccinarea copiilor
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
EXCLUSIV Cancerul de col uterin, prevenție. Raluca Sîmbotin (MSD Romania): Provoacă 350.000 de decese. Sunt prevenibile
Tetanosul revine în forță. Boala care poate începe cu o simplă tăietură și nu are leac după instalare
EXCLUSIV Cel mai mare beneficiu al vaccinării în farmacii. Raluca Sîmbotin (MSD Romania): Reduce inegalitățile. Farmaciile sunt un punct mult mai convenabil pentru vaccinare
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.
EMA aprobă două vaccinuri noi împotriva febrei catarale ovine sau boala limbii albastre
EMA aprobă două noi vaccinuri împotriva febrei catarale ovine, numită şi boala limbii albastre.
Vaccinul COVID-19: Răspunsuri imunologice durabile și protecție împotriva infecțiilor
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Vaccinul Epigraph, pas major spre imunizarea universală împotriva gripei umane, porcine și aviare
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
FDA respinge proiectul unui vaccin antigripal pe bază de ARN mesager
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Terapia care reduce tumorile agresive
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar intră în teste
Vaccinul care întinerește. Este disponibil de ani de zile
După miliarde de doze administrate, verdictul cercetătorilor: vaccinurile cu ARNm ar putea schimba viitorul medicinei
Ce vaccin ar trebui să își facă neapărat persoanele pasionate de vânătoare și drumeții
EXCLUSIV Vaccinul anti-HPV, eficient pentru prevenirea a cinci tipuri de cancer. Dr. Matei Bâră: Sunt dependente de HPV
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi medicii de familie, anunță Adrian Streinu-Cercel
Adrian Streinu-Cercel anunta ca în noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toți medicii de familie.
Dr. Horațiu Moldovan: 2025, anul în care vaccinarea revine puternic în România
Conferința Rovaccin, dovezi științifice despre vaccinare
Vaccinul antigripal la copii: Când este cel mai eficient
A apărut un nou tip de vaccin antigripal cu ARNm. Va opri gripa peste noapte?
Administrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid - studiu
Un studiu arată că aAdministrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid.
Vaccinul anti-COVID, esențial. Cine ar trebui să se vaccineze anual
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
