Pașaportul COVID-19, valabil doar pentru cei imunizați cu vaccinurile aprobate de UE
Pașaport COVID-19, care ar putea fi aprobat până la vară, a fi valabil doar pentru cetățenii europeni care au fost imunizați cu vaccinurile aprobate de UE.
Persoanele care au fost vaccinate cu alte seruri în afară de Pfizer, Moderna, AstraZeneca sau Johnson&Johnson, adică în afara celor aprobate de UE, nu vor putea beneficia de acest certificat de călătorie.
Totuși, oficialii spun că libera circulație nu va fi condiționată de vaccinare.Cei care nu vor avea certificatul, vor putea în continuare să călătorească, dacă se testează sau fac dovada imunității după ce s-au vindecat de COVID-19.
„Certificatul verde” ar putea fi aprobat până la vară, pentru a putea redeschide turismul, în special în țările care bazează pe turism în economie.
”Urmează ca în a doua jumătate a acestei luni să existe o inițiativă legislativă pe care Comisia Europeană să o prezinte la reuniunea informală de la sfârșitul lunii martie. Este vorba despre un certificat digital care să ateste, sau nu, dacă o persoană este vaccinată
Mai mulți lideri europeni, printre care și cancelarul german, Angela Merkel, și președintele Franței, au subliniat faptul că nu este un instrument prin care oamenii vor fi împiedicați să meargă într-o altă țară.
Va fi un certificat standardizat, la nivel european, securizat, pentru a nu putea fi falsificat. O aplicație, probabil pe telefonul mobil.
Asta nu înseamnă că cei care nu au fost vaccinați sau nu au acest pașaport digital, nu vor mai avea dreptul să călătorească. Se vor supune unor restricții care există deja.
Mai devreme de luna iulie nu văd posibilă introducerea acestuia”, a declarat europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, potrivit Antena 3.
-
Chirurgia robotică de șold și genunchi nu reduce riscul de reintervenție01.10.2026, 23:40
-
-
-
-
Vaccinurile anti-COVID-19 cu ARN mesager nu au cauzat nicio creştere a mortalităţii
A fost creat primul vaccin din lume cu ajutorul inteligenței artificiale
Injecția care reduce riscul de demență cu un sfert. Medicii caută explicația pentru acest efect neașteptat
Vaccinurile nu vor mai conține mercur! SUA elimină tiomersalul din vaccinuri
Anglia lansează prima campanie mondială de vaccinare împotriva gonoreei
A apărut un nou tip de vaccin antigripal cu ARNm. Va opri gripa peste noapte?
Vaccinurile anti-HPV reduc cu 80% riscul de cancer de col uterin
Cum funcționează noul vaccin contra cancerului
De la ce vârstă se face testul Babeş-Papanicolau: "Vaccinarea anti-HPV, cea mai eficientă prevenţie a cancerului de col uterin"
Primul studiu clinic pentru un vaccin care nu necesită refrigerare, lansat de Marea Britanie
Vaccinul care învață organismul să distrugă una dintre cele mai agresive tumori
Administrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid - studiu
Un studiu arată că aAdministrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid.
Un nou vaccin ar putea ține infecțiile fungice la distanță fără să afecteze microbiomul
Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la 26 de ani pentru femei și bărbați
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat
Vaccinul împotriva zonei zoster reduce riscul de demență, arată un studiu recent
Vaccinurile care te pot feri de gripă, COVID-19 și RSV. Ce trebuie să știi înainte de sezonul rece
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV pentru adulţii cu risc crescut de îmbolnăvire.
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat recent un nou vaccin antigripal
Vaccinul împotriva zonei zoster reduce riscul de demență cu 20%
Vaccinul care întinerește. Este disponibil de ani de zile
Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi medicii de familie, anunță Adrian Streinu-Cercel
Adrian Streinu-Cercel anunta ca în noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toți medicii de familie.
