Dulcan, mesaj puternic pentru noi toți: Ura este cancerul ființei umane! Mă trezesc bolnav fără să știu de ce. Învățați să trăiți frumos

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
Dulcan - Foto: Freepick @benzoix @wayhomestudio @master1305
Dulcan - Foto: Freepick @benzoix @wayhomestudio @master1305

"Ura este cancerul ființei umane", susține medicul Dumitru Constantin Dulcan.

Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, medic primar Neurologie, medic psihiatru, doctor în medicină și doctor în științe medicale, șeful catedrei de Neurologie la Spitalul Militar Central până în anul 2005 și șeful Catedrei de Neurologie şi Neuropsihosomatică din cadrul Universității "Titu Maiorescu" până în anul 2016, afirmă că "ura este cancerul ființei umane".

Medicul Constantin Dulcan a vorbit despre cum ne pot îmbolnăvi gândurile negative și cuvintele cu semnificație negativă și cum ne putem vindeca tot cu puterea minții și spune că "noi toți suntem condensări de lumină și lumina domină, în funcție de gândirea noastră pozitivă sau negativă".

"Dacă ne încărcăm sufletul, spiritul și mintea numai cu dorință de răzbunare, numai cu ură, atunci corpul nostru spiritual este încărcat numai cu zgură. Învățați să trăiți frumos, să trăiți activ, să nu mai conteze anii din buletin.

În primul rând să învățăm să gândim. Scoateți din dicționar cuvintele care au o semnificație negativă ca îmbătrânesc, sunt bătrân. 

Deci totul pleacă de la gândire, în funcție de frecvența cuvintelor și de semnificația lor pozitivă sau negativă. Acel cuvânt pe care îl folosim, mai ales dacă este repetat, acela se transformă în substanță.

VEZI ȘI: AVC cardioembolic: simptome, cauze. Cele 2 vârste de graniță când pot apărea. Stoicescu: Cheagul de sânge e aruncat în creier. Dacă ai trecut de vârsta asta, riscul crește

Subconștientul preia ceea ce conștiința îi furnizează în mod repetat și atunci se imprimă subconștientul. El n-are discernământ și indiferent ceea ce gândim, se materializează.

De aceea este extrem de important ceea ce gândim. Până prin anii 2000 nici eu și nici nimeni nu prea știam să dăm valoare", a declarat profesorul Constantin Dulcan, la Antena 3 CNN.

"A te comporta frumos cu celălalt, înseamnă pur și simplu a îmbrăca o pelerină albă"

Aspirina (acidul acetilsalicilic): tot ce trebuie să știi înainte s-o mai iei. La ce ajută, de fapt. Stoicescu: NU are nicio legătură cu fibrilația atrială sau prevenția AVC cardioembolic

Mai mult, potrivit medicului Dumitru Constantin Dulcan, "a te comporta frumos cu celălalt, înseamnă pur și simplu a îmbrăca o pelerină albă și toate celulele mele se imprimă de această atmosferă a binelui și pur și simplu eu îmi continui starea mea de sănătate, a intra în conflict, a fi în conflict cu cineva, a nu ierta înseamnă să îmbrac o pelerină neagră în care câmpul acela de energie negativă impregnează toate gândurile mele azi, mâine, poimâne, peste o lună și mă trezesc bolnav fără să știu de ce mi s-a întâmplat”, a susținut profesorul universitar".

Care e secretul armoniei. Dulcan: Haosul înseamnă boală, imunitate scăzută şi toate relele

 

Potrivit medicului Constantin Dulcan, armonia stă în corespondența dintre creier și inimă, cea din urmă fiind "casa" afectelor.

"Secretul armoniei se află în corespondenţa dintre creier şi inimă. Inima este sediul afectelor, de aceea i se spune micul creier, pentru că are inteligenţa ei. Acordul dintre funcţionalitatea creierului şi inimă noi o numim coerenţă.

Această coerenţă se petrece întotdeauna când ceea ce gândim şi simţim la nivel de inimă e acelaşi lucru. Un dezacord: una gândim şi alta simţim. 

Când ele sunt în acord, sistemele sunt coordonate, iar inima şi creierul emit nişte unde şi acele unde sunt pur şi simplu sincronizate unele cu celelalte", a explicat prof. univ. dr. Constantin Dulcan într-un interviu mai vechi.

Citește mai departe aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel