EXCLUSIV Efectul chirurgiei metabolice la nivelul populației obeze. Copăescu: Scăderea incidenței cancerului este înregistrată cu 80%
Prof. dr. Cătălin Copăescu, specialist în chirurgie bariatrică și metabolică, ne-a vorbit despre importanța intervenției chirurgicale metabolice pentru reducerea riscului de dezvoltare a...
”Avem mai multe zone de impact ale excesului ponderal. Sunt consecințe metabolice, diabetul zaharat, hipertensiunea, probleme respiratorii, probleme articulare, probleme endocrine, este o listă lungă de situații medicale, care fiecare în parte comportă un tratament, și el foarte costisitor, dar ansamblul nu poate fi controlat dacă nu scad în greutate pacienții”, a explicat prof. dr. Cătălin Copăescu, în exclusivitate, la Academia de Sănătate de la DCMedical.
Mai mult, susține acesta, ”dincolo de oferta unei soluții terapeutice punctuale, cu medicamente, cu injecții, invită pacienții să scadă în greutate. Iar aceasta este o reală problemă, pentru că nu este ușor să scazi în greutate și sper lămurim unde este rolul chirurgiei și unde ne blocăm cu alte tratamente”, a continuat specialistul în chirurgie metabolică.
Care sunt efectele operației la nivelul unui pacient obez
”Dincolo de efectul metabolic avem un efect mecanic asupra deplasării întregului organism, avem un efect mental, pentru că impactează toată această situație asupra performanțelor persoanelor afectate, avem un efect social, care nu este de neglijat și, din păcate, deși pentru toate patologiile și pentru toate situațiile particulare, cu toții susținem egalitatea de șanse și combatem stigma socială. Ea totuși există pentru aceste persoane și sunt afectate semnificativ și nu în ultimul rând, pentru ultimii 10 ani, contează și influența obezității și implicit a chirurgiei bariatrice și metabolice asupra patologiilor neoplazie.
Observăm, că acest subiect are tot mai mult interes, știind foarte bine că există o implicare determinantă, nu doar ca factori de risc a obezității în legătură cu carcinogeneza. Este bine cunoscut că sunt cancere care au legătură cu obezitatea, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Pentru femei, cancerul de sân, cancerul de uter, cancerul colo-rectal, cancerul de vezică biliară, renal, pancreatic, cancerul de esofag, toate în creștere la pacienții cu obezitate și de asemenea, parte dintre acestea specifice, se regăsește și la sexul masculin.
În acest context au căutat și explicații, sunt explicații în domeniul metabolic: insulino-rezistența, hiperglicemia, care contribuie la creșterea celulară, dezorganizarea adipocitelor cu modificări inflamatorii la acest nivel, care sunt promotori pentru carciogeneză și angiogeneză, modificări hormonale, care sunt specifice acestor situații, țesutul adipos este una dintre surselor de producere a hormonilor estrogeni și la rândul lor aceștia au impact negativ în cazul carciogenezei.
Și în plus, dincolo de faptul că acești pacienți ar putea dezvolta linii neoplazice, pentru ei, situația particulară, dimensiunea, contactul limitat cu comunitatea medicală fac ca de cele mai multe ori diagnosticul să fie întârziat și să stabilim un diagnostic de cancer mult prea târziu și mai mult decât atât, tratamentul să fie foarte dificil, chirurgical vorbind, tratament oncologic, tratament radioterapic, toate sunt cu limitări și toate cu efecte restrânse la pacientul cu obezitate.
Și atunci, mergând mai departe s-au făcut studii care au comparat populația martor, populația generală cu obezitate și cei care au trecut printr-un eveniment de chirurgie bariatrică și metabolică și urmărindu-se în timp, sunt studii la 5, 10, 20 de ani, chiar 25 de ani, s-a demonstrat că dintre avantajele la distanță pe care le pot experimenta pacienții care s-au operat, scăderea incidenței cancerului este înregistrată cu 80%. (...) Dacă eliminăm factorii care sunt responsabili de stimularea carciogenezei, dacă putem diagnostica și trata mai bine acești pacienți, atunci merită să ne gândim și la chirurgia bariatrică.
Sunt unele cancere pentru care se stabilește diagnosticul, cum este cel renal sau de prostată, pentru care rata de multiplicare este scăzută, relativ scăzută și când riscul anestezicului este atât de mare că nu poate fi operat, chiar și într-o variantă robotică, se admite o intervenție chirurgicală cum ar fi cea de gastric sleeve și intervenția oncologică să se facă peste 2-3 luni, atunci când riscul anestezico-chirurgical”, a mai spus prof. dr. Cătălin Copăescu.
Mai multe în video:
-
Te speli pe păr cu capul în jos? Adevărul medical despre acest obicei26.04.2026, 20:00
-
Cum să scapi corect de calusurile de pe picioare. Ce spun medicii26.04.2026, 19:00
-
Cel mai ieftin medicament împotriva anxietății26.04.2026, 18:00
-
Trezirea nocturnă la aceeași oră - ce spune știința despre somn26.04.2026, 17:00
-
Femeile, mai expuse la accident vascular cerebral înainte de 50 de ani26.04.2026, 16:00
EXCLUSIV Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
EXCLUSIV Monturile și traumatismele gleznei. Dr. Codrin Huszar (SANADOR) explică
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
EXCLUSIV Cum să scapi de monturi. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Fiecare metodă are avantaje și dezavantaje
EXCLUSIV Lucrul nespus despre tratamentul post-AVC. Ioana Milea: Cum să accept la 26 de ani ideea de moarte?
EXCLUSIV Cum previi formarea pietrelor la rinichi cu un simplu obicei zilnic
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
EXCLUSIV De ce NU trebuie să te bazezi pe AI pentru diagnostic. Dr. Tudor Ciuhodaru: Orice întârziere, letală
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
EXCLUSIV Radiografia sistemului medical. Ce vrea ministerul și care sunt așteptările cadrelor medicale
EXCLUSIV Psihoterapeutul Ioana Milea, la ”Dr.Psy”, live la DC Medical, DCNews și DCNewsTV
EXCLUSIV Terapia care regenerează celulele. Dr. Mihai Băican: E medicament
Medicina regenerativă revoluționează tratamentele moderne prin puterea oxigenului, de la vindecarea celulelor la reducerea inflamațiilor.
EXCLUSIV John Deanfield explică de ce “nu ai voie” nu ne scapă de bolile cardiovasculare: Prevenția, un “cont de economii” cu dobândă
EXCLUSIV Limfedemul, complicația ascunsă după operația de cancer mamar. Ramona Schenker: Invalidantă pentru paciente
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
