EFECTUL secundar BENEFIC al COVID-19! Cum i-a afectat pe unii oameni
Cercetătorii au descoperit că pandemia COVID-19 are și un efect secundar benefic pentru unii oameni. Iată despre ce este vorba:
De ce este nevoie pentru ca unii oameni să-și dorească să iasă din cază și să fie în mijlocul naturii? Pentru unii orășeni înrăiți, a fost nevoie de pandemia COVID-19, răspund cercetătorii.
Noul studiu a constatat că 26% dintre persoanele care au ieșit în parcuri în primele luni ale pandemiei COVID-19 în anul precedent o făcuseră rar - sau niciodată!
Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Vermont (UVM), este unul dintre primele care au explorat modul în care COVID-19 a schimbat relația americanilor cu natura. Cercetarea a fost publicată în jurnalul PLOS ONE (link direct studiu).
„La fel ca mulți oameni, am observat o creștere mare a numărului de vizitatori în pădurile și parcurile urbane în primele zile ale pandemiei”, a declarat autorul principal al studiului, Brendan Fisher, de la Universitatea din Vermont (UVM). „Am vrut să înțelegem cum oamenii folosesc natura locală pentru a face față provocărilor fizice și mentale ale pandemiei COVID-19”, a continuat acesta.
Loc de socializare, liniște și exerciții
Pentru studiu, cercetătorii au studiat vizitatorii a 25 de parcuri și zone naturale din jurul Burlington, Vermont, o zonă cu aproximativ 214.000 de rezidenți, sau aproximativ o treime din populația statului. Echipa a studiat un eșantion de peste 400 de persoane, pe măsură ce au fost introduse restricțiile - inclusiv distanțarea socială, închiderea afacerilor și a școlilor, și restricțiile de călătorie.
Pe măsură ce au fost introduse restricții COVID-19, aproape 70% dintre utilizatorii parcurilor și-au sporit vizitele în natură. Un număr copleșitor de respondenți - 81% - au raportat o importanță crescută pentru aceste zone și accesul la acestea. Aproape 70% dintre vizitatorii care înainte veneau rar sau deloc, au spus că accesul la aceste locuri în timpul COVID-19 este foarte important.
În timp ce 27% dintre subiecți au raportat că și-au redus dimensiunea grupului cu care se întâlneau în parc, 11% dintre vizitatori și-au mărit dimensiunea grupului în timpul pandemiei COVID-19. Acest lucru se adaugă celor 17% dintre respondenți care au raportat că aceste arii naturale le-au oferit de fapt spații sigure pentru a socializa.
Cele mai frecvente motive ale celor care au mers în parcuri au fost: ieșirea în aer liber, exercițiile fizice, conectarea cu natură, găsirea liniștii, păsările, plimbarea câinilor și timpul petrecut cu copiii. Cercetătorii au descoperit că 66% dintre oameni au folosit aceste zone naturale pentru a-și găsi liniștea și 32% au raportat că acestea sunt spații de contemplare, activități care s-au dovedit a reduce stresul.
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
COVID-19, evoluție neașteptată
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
