Acesta este secretul longevității. Doar 15 minute sunt necesare pentru a ne prelungi viața cu câțiva ani de zile.
Într-o lume în care sedentarismul devine o normă, prof. dr. Gabriel Prada, director medical al Institutului "Ana Aslan", ne aduce în atenție importanța mișcării pentru o viață lungă și sănătoasă.
Activitatea fizică, esențială
Potrivit studiilor, activitatea fizică nu doar că îmbunătățește starea de sănătate, ci poate fi considerată "un masaj pe creier", stimulând funcțiile cognitive și contribuind la longevitate.
"Proporția vârstnicilor ajunge cam până la 6% în unele zone din țară. În zonele rurală e această proporție mare de vârstnici și are explicație. Nu neaparat mediul înconjurător favorizează existanța îndelungată, ci și modul de viață. În mediul rural, este mai redus sedentarismul comparativ cu mediul urban.
În mediul urban, cu cât suntem mai urbanizați, suntem mai sedentari pentru că apar tot felul de elemente. Faptul că trebuie să ajungem într-un anumit loc și nu putem merge pe jos, trebuie să luăm un mijloc de transport, autoturism sau altceva care ne duce mai repede, dar totul cu un cost. Ajungem la repede, economisim timpul, dar scade efortul fizic și apar o serie de probleme.
Exista un studiu care arăta că mersul pe jos este ca un fel de masaj pe creier pentru că membrele inferioare și membrele superioare au o reprezentare importantă pe creier", a explicat prof. dr. Gabriel Prada, director medical al Institutului "Ana Aslan" și șeful disciplinei de geriatrie gerontologie de la Universitatea "Carol Davila", la Academia de Sănătate de la DC MEDICAL și DC News.
Vezi și: Tavapadon, efect semnificativ în boala Parkinson. Controlează simptomele
Vezi și: Răspunsul imun de tip 2 ar putea asigura remisia cancerului pe termen lung

Mișcarea, secretul longevității - FOTO: Freepik@abdullahbsl07
Mersul pe jos rapid prelungește speranța de viață
Cercetări recente publicate în Mayo Clinic Proceedings au descoperit că viteza de mers pe jos poate afecta durata de viață. Cercetătorii au constatat că persoanele care merg rapid pot trăi mai mult, indiferent de indicele de masă corporală (IMC). Femeile care merg în pas rapid pot beneficia de o creștere a speranței de viață de până la 15 ani în comparație cu femeile care merg mai încet. Acest număr poate ajunge până la 20 de ani pentru bărbați.
"De asemenea, s-a făcut un studiu care arată că persoanele care merg pe jos în pas rapid cam un sfert de oră în fiecare zi, timp de 10 ani, au o speranță de viață cu 6-8 ani mai mare decât cei care nu merg în acest mod. Recomandarea este să desfășurăm o activitate fizică.
În plus, în mediul rural există o alimentație bogată în fructe și legume, mai ales, pe care le obțin din grădina proprie.
Există o prevalență mai mare în zonele subcarpatice, rurale, mai ales, unde clima este ceva mai blândă, dar, repet, nu clima este cel mai important factor, ci modul de trai", a mai explicat prof. dr. Gabriel Prada, director medical al Institutului "Ana Aslan" și șeful disciplinei de geriatrie gerontologie de la Universitatea "Carol Davila", la Academia de Sănătate de la DC MEDICAL și DC News.
Vezi mai multe în VIDEO:
-
-
-
-
Microplasticele pot traversa bariera placentară și modifica hormonii08.08.2026, 18:00
-
Trucul genial cu ceai negru pentru păr. Tot mai multe femei îl adoră08.08.2026, 17:00
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
EXCLUSIV Cum previi formarea pietrelor la rinichi cu un simplu obicei zilnic
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
EXCLUSIV Ispitele de la Insula Iubirii ajung să dezvolte "tricupluri" în viața reală. Psihologul Radu Leca, avertisment
EXCLUSIV Ce se întâmplă în creier atunci când ne rugăm? Acad. Vlad Ciurea: Efect total asupra creierului
EXCLUSIV Semnele de alarmă din sarcină care trebuie să te trimită la medic. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Necesită prezentare imediată
Oxigenul: leac sau pericol? Cum devine, paradoxal, armă împotriva bolilor grave
EXCLUSIV Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
EXCLUSIV Analiza sistemului medical românesc. Dr. Bogdan Andreescu, la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Ce înseamnă, de fapt, menopauza. Dr. Virginia Țârlea: Orice femeie trebuie să știe asta
Pancreatita, cauză frecventă și intensă a durerii abdominale superioare. Dr. Oana Dolofan: Durere bruscă
Așa se tratează cancerul! Țintește direct locul unde a fost tumora
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
Noi începuturi și limite după divorț. O discuție despre vindecare și curajul de a merge mai departe
EXCLUSIV România are una dintre cele mai scăzute acoperiri vaccinale din regiune. 60.000 de copii nu au primit vaccinul ROR
EXCLUSIV Cum să monitorizezi tensiunea în sarcină, pe săptămâni. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Atunci se poate complica
Vârsta la care este indicată colonoscopia. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Chiar dacă NU ai simptome
EXCLUSIV Liderul neurochirurgiei europene, impresionat de rezidenții români: Sunt dornici să învețe și vor să devină excelenți!
EXCLUSIV Tot ce trebuie să știi despre durerea de stomac. Dr. Oana Dolofan (SANDOR), la DC Medical și DC News, marți, 12 august, ora 16:00
EXCLUSIV Torsiunea testiculară: simptome și testul care pune diagnosticul. Dr. Bogdan Pârlițeanu: Trebuie intervenit în maxim 4 - 6 ore!
CNAS: Nu există date exacte despre numărul persoanelor asigurate după 1 septembrie 2025
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
