Exercițiul banal care combate depresia. Sarcopenia, asociată cu această tulburare

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
exercitiul banal care combate depresia. FOTO: Freepik @prostooleh
exercitiul banal care combate depresia. FOTO: Freepik @prostooleh

Exercițiul banal care poate să reducă depresia. 5% din populația adultă, la nivel mondial, suferă de această tulburare, potrivit OMS.

Depresia este o tulburare afectivă marcată de cel puțin două săptămâni la rând cu o dispoziție redusă față de majoritatea situațiilor care afectează viața profesională sau personală. 

Depresia este considerată o tulburare cronică a vremurilor actuale, cifra estimată de Organizația Mondială a Sănătății fiind de 5% dintre adulți și peste 5,7% dintre adulții cu vârsta mai mare de 60 de ani, la nivel mondial, iar impactul asupra femeilor este mai mare. De atfel, depresia este una dintre cauzele care pot conduce la sinucidere, mai spune OMS.

Vezi și: Care sunt cele mai bune antibiotice naturale și de ce trebuie evitată ciocolata. Medic: Un deliciu pentru bacterii

Execițiul banal care combate depresia

În acest context, cu un număr destul de mare de persoane care suferă de depresie, orice rezultat privind combaterea depresiei este unul ce trebuie luat în calcul.

Cel mai recent studiu, realizat pe mai mult de 115.000 de adulți de peste 50 de ani, a evidențiat o legătură spectaculoasă între puterea fizică și riscul de depresie.

Antrenamentele au fost realizate cu un flexor, cu presiune reglabilă de până la 40 de kg pentru bărbați, respectiv 27 kg pentru femei.

”Faptul de a fi puternic din punct de vedere fizic poate servi drept factor de prevenire a depresiei la adulții în vârstă, dar acest lucru este limitat până la un prag maxim specific pentru bărbați și femei”, afirmă dr. Ruben Lopez-Bueno de la Departamentul de Medicină Fizică și Asistența medicală din cadrul Universității din Zaragoza, Spania, notează Cambridge. Studiul a fost publicat în The British Journal of Psychiatry.

Alegerea flexorului de mână

Potrivit cercetătorilor, alegerea flexorului de mână pentru realizarea exercițiilor și a studiului a avut la bază câteva explicații biologice, dar și psihologice.

2. -imagine fara descriere- (purple-dumbbells-headphone-hand-grip-white-backdrop_64455300.jpg)FOTO: Freepik

Astfel, forța de apucare a mâinilor a fost utilizată ca indicator general al stării de sănătate, inclusiv al sarcopeniei, pierderea de masă musculară legată de vârstă, existând o asociere puternică între cele două afecțiuni.

Un alt mecanism plauzibil este inflamația de grad scăzut, care este prezent la 25% dintre pacienții cu depresie.

Mai mult decât atât, susțin cercetătorii, această stare de putere din punct de vedere fizic poate duce la o senzație de bunăstare psihologică.

De altfel, pe lângă declinul fizic îmbătrânirea vine și cu o reducere a capacității cognitive. A fi activ fizic, cele 30 de minute zilnice pe care le recomandă specialiștii, promovează schimbări structurale și funcționale în creier, ceea ce înseamnă beneficii pentru o bună funcționare cognitivă, dar și reducere a riscului de neurodegenerare.

Depresia, simptome

Frecvent, depresia poate fi însoțită de o stima de sine scăzută, energie redusă, pierderea interesului pentru activități care erau plăcute anterior.

Simptomele pe care le poate prezenta o persoană care suferă de depresie sunt:

- o stare de spirit prostă, în mod continuu;

- senzația de neajutorare;

- absența speranței de viitor;

- stima de sine scăzută;

- plâns frecvent;

- senzația de vinovăție;

- iritabilitate;

- intoleranță față de ceilalți;

- lipsa motivației și a interesului pentru diverse activități;

- dificultatea de a lua decizii;

- absența bucuriei față de viață;

- senzația continuă de anxietate;

- gânduri suicidale și de vătămare fizică;

- schimbări ale apetitului;

- scădere în greutate sau foarte rar creșterea în greutate;

- constipație;

- dureri de cap și amețeli;

- dureri musculare și/sau articulare;

- lipsa energiei;

- libidoul scăzut;

- anomalii ale ciclului menstrual;

- probleme de somn;

- neglijarea pasiunilor;

- dificultăți în realizarea sarcinilor legate de muncă și casă.

De reținut, că foarte rar se întâmplă ca o persoană depresivă să aibă toate aceste simptome, arată Healthline.

 Depresia, remedii

Pe lângă activitatea fizică ori psihoterapie, printre remediile depresiei se află evitarea consumului de alcool și stabilirea unor limite, profesionale sau personale, dar și alimentația echilibrată, cu alimente bogate în vitamine (vitamina B6 și B12, respectiv vitamina D) și acizi grași Omega 3, precum și suplimente care să crească nivelul de serotonină, printre acestea numărându-se și triptofanul, notează Healthline.

Vezi și: Vitamina B6, piridoxina, beneficii. În ce alimente se găsește și care este doza necesară. Deficitul poate duce la depresie și scăderea imunității

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel