Explicațiile psihologului, actul sinucigaș

Dana Lascu / 10 sep 2018 / 08:30

Cinci tipuri de manifestări ar putea explica ce stă în spatele actului sinucigaș. Dacă în cazul copiilor și adolescenților, dezvoltarea psiho-emoțională nefiind încă definitivată, responsabilitatea cade pe urmerii adulților din jurul lor:. În cazul sinuciderii adulților, însă, responsabilitatea gestului le aparține în exclusivitate.

De cele mai multe ori, sinuciderea unei persoane, mai mult sau mai puțin apropiate, atrage după sine suferinţa că persoană nu mai este și că nu mai putem împărtăși cu ea experiențe și trăiri. Pentru cei din jurul persoanei care și-a luat sau încearcă să-și ia viața, este adesea însoțită de sentimente de neputință, de vinovăție, de furie, dezamăgire, chiar cu sentimentul de a fi trădat. De cele mai multe ori, ne putem întreba dacă decizia lor e cumva din vină noastră, dacă puteam face ceva anume pentru a preveni acest gest capital.

Ce îi încearcă pe cei din jurul persoanei care a renunțat la viață

Alteori, putem rămâne timp îndelungat în starea de furie îndreptată contra persoanei care a recurs la acest gest din cauza sentimentelor de trădare, părăsire ori renunțare sau furie îndreptată împotriva propriei persoane din cauza sentimentului de neputință. Sunt sentimente firești, de altfel, pentru procesul de doliu, atrage atenția psihologul Laura Maria Cojocaru.

În același timp, ne putem gândi că aceste persoane merită cumva să „beneficieze" de emoțiile simțite de noi, cei rămași în urmă lor, că merită milă noastră, înțelegerea și acceptarea noastră și, mai ales alegerea de ne auto-învinovăți.

A cui este repsonsabilitatea

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în cazul sinuciderii copiilor și adolescenților, responsabilitatea le revine în mare parte adulților din jurul lor, deoarece aceştia nu au încă bine formate modele de viață și încă nu este bine definitivată dezvoltarea lor psiho-emoțională. Însă, în cazul adulților, situația este diferită deoarece, indiferent cât de defectuoase ar fi modelele de viață, adulții au responsabilitate 100% pentru deciziile lor.

Ce dovedește de fapt actul sinucigaş?

1. Egocentrism. „Persoana consideră că Universul, lumea, Dumnezeu etc. (depinde de convingeri) ar trebui să se învârtă în jurul ei, să-i facă viață exact așa cum își dorește, să-i elimine toate greutățile, să-i netezească drumul. Consideră că lucrurile bune i se cuvin cu minim de efort sau chiar fără efort din partea ei", explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Egoism. „Persoana consideră că Universul, cei din jur, Dumnezeu etc. ar trebui să se ocupe doar de rezolvarea problemelor ei personale, ignorând faptul că toți avem uneori nevoie de ajutor și tuturor ne este greu sau foarte greu în anumite momente, dar alegem să căutăm soluții și să mergem înainte", spune specialistul.

3. Lene. Persoana preferă mai bine să se plângă și să renunțe, decât să-și asume investiția de timp/răbdare, energie și resurse necesare recăpătării stării de bine și atingerii obiectivelor.

4. Lipsa de responsabilitate. „Indiferent de cât am înțeles până în acest secol rostul vieții, studiind științific mersul lucrurilor, știm că există în univers o ritmicitate și o organizare matematică perfect echilibrate care arată, cel puțin teoretic, că lumea are un sens, deci viața are un sens. A decide să ingnori sensul vieții și rolul tău în mersul lucrurilor presupune lipsa de responsabilitate față de univers, față de cei dragi și ignorarea darului vieții", afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

5. Răutate. „Să știi câtă suferință poți lăsa în urmă și să alegi să nu-ți pese, este un act de răutate. Să vrei să te răzbuni pe cei din jur provocându-le sentimente de vinovăție, este un act de răutate. Chiar dacă tu consideri că nu-i pasă nimănui de tine, să alegi să ignori darul vieții și responsabilitatea pe care o comportă locul tău în univers, este un act de răutate", explică psihologul.

Ce putem face pentru a preveni acest gest la o persoană apropiată?

„Când vedem că o persoană apropiată are gânduri sinucigașe, ne asigurăm că am dus-o la un psihoterapeut, care la rândul lui o va ajută să-și modifice modul de gândire și reacție comportamentală. De asemenea, trebuie ghidat și către un psihiatru, pentru a primi sprijin chimic pentru organismul care este în deficit de serotonină, endorfine etc. (hormonii "fericirii", ai stării de bine). În același timp, ne asigurăm că urmează în mod real și constant indicațiile terapeutice primite", este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum trecem peste actul sinucigaș al unei persoane apropiate?

„Cu toate că este un sentiment de nedescris să vezi că o persoană dragă a decis să își ia viață, trebuie să învățăm să acceptăm faptul că persoana a luat o decizie pentru viață ei și că are dreptul să facă ce consideră, indiferent de dorința noastră. În același timp, trebuie să învățăm să acceptăm faptul că persoana nu a fost dispusă să investească în starea ei de bine, nu a fost dispusă să înțeleagă că nu este buricul universului, nu a fost dispusă să-i pese suficient de cei din jur sau de rolul ei în univers. Oricât de mult ar durea aceste aspecte, este important să învățăm să le acceptăm și, cumva, să-i respectăm dorința, chiar dacă este una egoistă. În plus, este important să învăţăm să abordăm noi viața într-un mod care să fie un exemplu bun pentru cei din jur", conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației „Generația Iubire" este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică.

Articole Recomandate

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2018 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
sanatate.n-nxt.25