EXCLUSIV Fațetele dentare, o modalitate de îmbunătățire a danturii. Alin Gabor: Pot ține și 20 de ani, dacă pacientul este cooperant

Care sunt etapele premergătoare pentru aplicarea fațetelor care să ofere un zâmbet strălucitor și de ce uneori se recomandă tratamentele ortodontice.
Unele persoane apelează la fațetarea dinților pentru a obține acel zâmbet ca de reclamă, însă pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie să fie urmați câțiva pași care indică dacă această metodă este cea mai potrivită pentru un pacient sau altul.
De altfel există persoane care nu sunt indicate ca fiind ”pacientul ideal” pentru aplicarea fațetelor, dar acest lucru se poate stabili în urma unui consult pe care îl face la cabinetul medicului stomatolog.
”În primul rând trebuie venit la un consult, facem o simulare. La nimeni nu punem fațete pe bandă rulantă. Prima oară este nevoie de un consult pentru a vedea dacă este mușcătura corectă, dacă dinții sunt aliniați corect.
Poți să îndrepți anumite cazuri de dinți cu fațete, dar acele cazuri sunt speciale în natură, când dinții sunt poziționați să ne avantajele pe noi să nu pilim din dinte. La fațetă, aceasta pleacă de la 0,2 mm, unghia noastră are 0,4 mm, deci sunt foarte subțiri, sunt ca niște foițe de ceapă, făcute din ceramică și care se pun pe dinți și pot schimba formă, culoare, poziția dinților.
Dacă dintele este într-o poziție în care trebuie să îl aduc mai în spate, eu trebuie să șlefuiesc foarte mult din el. Și atunci, automat, măcelăresc dintele acela și va fi condamnat la o extracție pe viitor. De aceea, și fațetele se pun după o indicație”, a declarat dr. Alin Gabor, medic stomatolog, în exclusivitate pentru DC MEDICAL în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe.
Care sunt pașii pentru obținerea unui zâmbet de Hollywood
Potrivit medicului, după efectuarea consultului, în urma căruia s-a constatat că pacientul este un candidat pentru aplicarea de fațete pe dinții, următoarea etapă este una similară cu un test-drive.
”Se face un Digital Smile Design. Se fac poze, se scanează poziția dinților și trimitem laboratorului, care face un design ideal al dinților și pe care ni-l transferă în cabinet.
Pe acela îl pun în gura pacientul, cu un material plastic care lipește cât să fie făcute poze, să zâmbească pentru a analiza, se face ca un test drive al viitorului zâmbet”, a mai spus medicul, subliniind că se merge mai departe dacă pacientul este mulțumit de cum se prezintă viitorul zâmbet.
Astfel, pasul următor înseamnă etapa de șlefuire a dinților, ”la ora actuală nu se șlefuiesc dinții așa cum vedem pe TikTok, acele cuie, nu mai există sau nu ar trebui să mai existe așa ceva.
Manopera de fațetare este minimi invazivă, se șlefuiește de la 0,2-0,3 sau 0,5 mm în anumite cazuri, dar aceea este infim. Înainte se șlefuiau 2 mm, enorm.
După șlefuie, pacientul pleacă acasă cu niște dinți provizorii, adică niște fațete provizorii care să simuleze zâmbetul final. Acest Digital Smile Design îl transferăm ca fațete provizorii și care, de fapt, imită undeva la 90% din zâmbetul final. Diferența este de material, pentru că cel provizoriu este de plastic, iar materialul final este ceramică și o să schimbe aspectul total, deoarece culoarea ceramicii este mult mai frumoasă decât a plasticului”, a mai spus medicul.
Potrivit acestuia, pe perioada în care sunt utilizate fațetele provizorii pacientul poate să se alimenteze, poate să zâmbească, iar ceea ce este poate cel mai important, îi crește încrederea în sine ca urmare a îmbunătățirii zâmbetului.
”Într-o ședință ulterioară se cimentează, se lipesc cu adezivi fațetele pe dinți și se mai vine la control o dată la 6 luni ca să vedem că totul este în regulă”, a mai spus stomatologul.
Fațetele, contraindicații
Deși pare soluția cea mai la îndemână pentru a obține un zâmbet strălucitor, ca de reclamă, medicul afirmă că există și situații în care pacienții nu pot apela la această metodă.
”În cazul în care pacienții au plombe foarte mari, deoarece fațeta se lipește pe dintele sănătos, sau în cazul în care dinții au nervul scos, iar o dată cu scoaterea nervului se scot și vasele de sânge. Atunci dintele devine mai casant și se poate rupe mult mai ușor și nu se pai paote merge doar cu fațeta care se pune doar pe o singură față a dintelui, trebuie învelit cu o coroană care să îi ofere rezistență dintelui”, a mai spus medicul.
De asemenea, susține dr. Alin Gabor, ”există cazuri cu tratamente ortodontice, cu aparate dentare, care clar au indicație de prima oară în aparat și apoi treci la fațete, pentru că dacă dinții sunt într-o poziție foarte prost pusă, de exemplu înspre exterior, ca să îl aduc în interior trebuie să rad din dintele acela.
Și atunci îi aducem cu un aparat ortodontic, căci putem corecta mult mai ușor după un aparat ortodontic cu fațete, nu mai luăm din dinte”, a mai spus medicul.
Mai mult decât atât, medicul a precizat că există pacienți care pleacă dezamăgiți din cabinet, pentru că le este refuzat tratamentul, ”dar facem în așa fel încât să nu facem malpraxis. Când așez pacientul pe scaun îi fac același tratament pe mi l-aș face și mie.
De aceea, prefer să îmi refuze tratamentul, decât să fac vreun compromis. Astea sunt etapele, se poate, bine, nu se poate, asta este.
Dar este mai bine și mai sănătos așa, căci îți păstrează dinții naturali 20 de ani. De se spun 20 de ani?
Pacienții se așteaptă să țină pe viață. Nimic nu ține pe viață. Din păcate medicina este limitată din punctul acesta de vedere. Protezele la șold, stenturile, se schimbă toate, d-apoi în gură unde le folosim toată ziua?
Dar, când eu schimb fațetele, dacă știu că am șlefuit foarte puțin din dinte, că am dus dinții cu un tratament ortodontic unde trebuie, arunci, peste 20 de ani când se strică o fațetă, pot să o schimb cu una nouă căci am dinte sănătos dedesubt. Acesta este conceptul din ziua de astăzi al stomatologiei”, a mai spus medicul.
Totodată acesta precizat că și în cazul în care se optează pentru aplicarea fațetelor este importantă igiena orală, aceasta fiind ”cheia de bază a succesului într-un zâmbet frumos.
Orice am face noi, dacă nu avem cooperarea pacientului, facem degeaba.
De aceea la unii țin fațetele 1 an, la alții țin și 10-15 sau chiar 20 de ani”, a concluzionat medicul stomatolog.
Mai multe în video:
-
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare26.08.2025, 20:56
-
Insula Iubirii și provocările relațiilor. Rolul ispitelor în cupluri26.08.2025, 20:26
-
Dieta mediteraneeană poate proteja creierul de Alzheimer26.08.2025, 18:54
-
Metformin, medicamentul pentru diabet de tip 2, acționează și în creier26.08.2025, 17:34
-
Disonanța cognitivă: de ce facem lucruri care ne contrazic valorile26.08.2025, 16:30
Când poți face a doua procedură FIV, dacă prima nu a ieșit. Lucia Luchian, vești bune pentru cupluri
Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
Transplantul hepatic, etape. Dr. Dragoș Romanescu: Operație foarte dificilă
Transplantul hepatic: riscuri și recuperare. Dr. Dragoș Romanescu: Multă minuțiozitate. Pacientul transplantat e un pacient fragil
Radioterapia de precizie, progrese. Dr. Matei Bâră: Control local al bolii. Reducerea efectelor adverse
Educația pentru sănătate în școli, esențială. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb): Este viitorul acestei țări. Semn de responsabilitate
Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma
CRBL, știi asta? Depresia, "o fiță" atât de cool, încât te face să nu te mai poți ridica din pat. Depresia NU e o fiță, dar ignoranța da!
Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
Inovația farma în comunism. Cătălin Radu, Bristol Myers Squibb: Nu se încuraja diferența de opinii
Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
Inovații care salvează vieți. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb România): Tratamentul imuno-oncologic
Digitalizarea în sistemul medical, soluție pentru eficiență și accesibilitate. Cătălin Radu (Brisol Myers Squibb): Poate ajuta foarte mult. Control la distanță
Telechirurgia de la proiect militar la revoluție medicală în era conectivității globale. Dr. Mugurel Bosînceanu: E necesară o întreagă echipă
Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
Prevenția, investiția esențială pentru viitorul sănătății în România. Iulian Trandafir: Este o chestiune de educare a oamenilor
Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
Câte scaune pe zi e normal să ai? Primul semn că ești constipat
Videocapsula digestivă, investigație modernă, dar cu indicații limitate. Dr. Răzvan Iacob: Trebuie administrată cu mult discernământ
Provocările diagnosticării oncologice în România. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Stăm prost
Colica biliară: simptome și cauze. Alimentele care o provoacă. Dr. Oana Dolofan: Durerea iradiază în umăr sau în spate
Radioterapia stereotaxică și brahiterapia, decontate prin CNAS. Dr. Matei Bâră: Oferim pacienților un tratament personalizat și adaptat fiecărei formațiuni tumorale
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.
Boala care afectează un milion de români. Prof. dr. Florin Mihălțan: Exacerbări severe. Capcane care ascund afecțiunea
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.