EXCLUSIV Fenomenul întâlnit în spitalele mici. Cât costă spitalizarea și de ce se făceau internări de o zi. Pană: Dacă erai manager de spital, ce ai fi ales?
Cât costă spitalizarea și de ce alegeau spitalele să le facă pacienților internare de o zi. Fenomenul întâlnit în spitalele mici.
Dr. Adrian Pană, expert în politici publice și management sanitar, ne-a vorbit despre fenomenul spitalelor mici, despre costurile spitalizării în ambulator și despre sumele pe care spitalul le primea pentru internările de o zi.
"Medicii din spitalele mai mici trimiteau pacienții în zilele de weekend, când aveau o mică nelămurire, îi urcau în ambulanță, la București sau la Iași sau în marile centre universitare. Deci era și în interiorul spitalelor o debalansare, în sensul că erau asediate spitalele universitare, spitalele mari și acolo sunt și cele mai scumpe servicii", a spus jurnalistul Val Vâlcu, realizatorul emisiunii "Dezbateri în sănătate".
"Perioada 2010-2014 a fost o perioadă în care spitalele au fost reașezate cumva pe diferite criterii de competență. În principal criteriul major folosit era dacă puteai să asiguri urgența sau nu pentru diferite specialități. Așa că spitalele mici au devenit pe de-o parte înfometate de bani, pentru că trebuiau să își plătească personalul, dar nu puteau să ofere servicii.
Și fenomenul pe care îl întâlnim și acum în spitalele mici este internarea evitabilă, ca să o spunem frumos, în care de obicei se supracodifică un diagnostic pentru a primi o sumă de bani mai mare decât cea care e tarifată în prezent.
În apărarea lor, spitalele spun următorul lucru tarifele nu au mai fost actualizate din 2005
Foarte corect și răspunsul aici acesta este, nu avem tarife actualizate, dar asta nu înseamnă că putem să mimăm sau să simulăm o întreagă patologie care nu e așa cum scrie pe hârtie, tocmai pentru ca să putem obține mai mulți bani și să ne putem rezolva problemele", a declarat Dr. Adrian Pană, expert în politici publice și management sanitar, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul emisiunii "Dezbateri în sănătate".
Cât costă spitalizarea. De ce alegeau spitalele să facă internare de o zi
"Întorcându-mă la 2014-2020, singura modalitate prin care a început să se încline un pic piramida a fost expandarea teribilă a serviciilor de spitalizare de zi.
Brusc, după 2014, au apărut foarte multe servicii de spitalizare de zi.
Spitalizarea de zi este un serviciu ambulatoriu, pentru că tot ce nu stă peste noapte în spital e considerat un serviciu ambulatoriu. Dar ea este atașată ca finanțare spitalizării sectorului de spital. Cel puțin pe partea medicală, foarte multe din consultațiile de ambulator au fost transformate în spitalizări de zi. Erau foarte profitabile pentru spitale", a mai spus Adrian Pană.
Mai mult, expertul în politici publice și management sanitar, ne-a dat sumele pe care un spital le primea pentru un consult în ambulator și pentru internarea de o zi în spital. Potrivit lui, spitalele alegeau să le facă pacienților internare de o zi pentru investigații pentru a putea primi sume mai mari.
"Adică un consult în ambulator 33 lei. 40 lei pentru specialitățile chirurgicale, pe vremea aia.
O spitalizare de zi pe o secție medicală pornea de la 270 lei.
La o secție chirurgicală pornea de la 400 lei.
Deci, dacă erai manager de spital, ce ai fi ales? Să oferi servicii în ambulator sau să oferi servicii în spitalizare de zi în condițiile în care tu știai clar că acolo ai un profit serios.
Așa am făcut că am ajuns în 2020 cu o suficient de mică implementare a strategiei anterioare", a conchis dr. Adrian Pană.
Vezi mai multe în video:
-
-
Grupa de sânge care te predispune la AVC24.05.2026, 20:09
-
Adevărul despre alimentele care ne sabotează creierul24.05.2026, 18:41
-
-
Ce se întâmplă de fapt în corp când iei Calciu și Vitamina D24.05.2026, 15:52
Criza vârstei mijlocii a dispărut. Tinerii suferă cel mai mult de probleme de sănătate mintală
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
EXCLUSIV Sarcina și urgențele obstetricale, ce trebuie să știe viitoarele mame. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Impact major
EXCLUSIV Istoria medicinei în Evul Mediu românesc, între vraci, moașe și bărbieri
EXCLUSIV Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
EXCLUSIV Colica biliară: simptome și cauze. Alimentele care o provoacă. Dr. Oana Dolofan: Durerea iradiază în umăr sau în spate
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
EXCLUSIV Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
EXCLUSIV Boala varicoasă, complicații. Dr. Anca Chitic: Potențial letal foarte mare
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
