Hepatita misterioasă, ALERTĂ mondială. Simptomele la care să fii ATENT. Medicii, despre o nouă pandemie: Mergeți la medic, URGENT

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
Hepatita misterioasă - Foto: Freepick
Hepatita misterioasă - Foto: Freepick

Medicii români au vorbit despre hepatita misterioasă care a declanșat alerta atât la nivel mondial, cât și în România. Ne putem aștepta la o pandemie?

Biroul Regional OMS pentru Europa a raportat până la dată de 21 Aprilie 169 de cazuri de hepatită severă de cauza necunoscută (nu au fost detectate virusurile hepatitice cunoscute până în prezent), înregistrate la copii cu vârstă între 1 lună și 16 ani. Acest cazuri au prezentat insuficiență hepatică, adesea severă, niveluri ridicate ale enzimelor care indică citoliză hepatică și icter. La 74 de cazuri a fost detectată prezența adenovirusului F41.

Cel puţin 169 de cazuri de hepatită acută la copii cu vârste cuprinse între o lună şi 16 ani au fost identificate într-un focar transnaţional care grupează în prezent 11 ţări, a anunţat sâmbătă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de CNN.

Din cauza acestor cazuri de hepatită acută, cel puţin un copil a murit şi alţi 17 au necesitat transplanturi de ficat, a precizat OMS într-un comunicat.

"De când OMS a descoperit hepatita acută de etiologie necunoscută, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord publicând la 15 aprilie 2022 primele cazuri, au existat în continuare rapoarte suplimentare de cazuri de hepatită acută de origine necunoscută în rândul copiilor mici. Nu este încă clar dacă a existat o creștere a cazurilor de hepatită sau o creștere a gradului de conștientizare a cazurilor de hepatită care apar în ritmul așteptat, dar nu sunt detectate. Deși adenovirusul este o ipoteză posibilă, investigațiile sunt în desfășurare pentru agentul cauzal.”, a mai spus OMS.

În ceea ce privește România, primul caz a fost depistat în București, iar copilul se află sub observația atentă a medicilor și primește îngrijiri medicale.

În acest context, medicul Adrian Marinescu a vorbit despre boala hepatică severă care provoacă îngrijorări la nivel mondial și spune că "poate fi vorba despre un sistem imunitar care să fie deficitar și în cazul acelor copii să apară, într-adevăr, aceste forme severe, însă trebuie să fim prudenți și trebuie să luăm în calcul și situația în care vom avea mai multe cazuri cu astfel de hepatite severe".

Cum se transmite hepatita acută. "Atenție, sunt aproximativ 49 de adenovirusuri care dau infecție la om, iar cele mai multe dintre ele sunt asimptomatice"

 

"Vaccinurile din schema obligatorie nu au nicio legătură. Aici nu vorbim despre virusul hepatic și de hepatică A,B,C,D, E, aici discutăm despre un adenovirus. Atenție, sunt aproximativ 49 de adenovirusuri care dau infecție la om, iar cele mai multe dintre ele sunt asimptomatice, nu reprezintă niciun fel de problemă. Nu am stabilit că este un adenovirus cu totul special care să dea această hepatită, adică nu vorbim despre un virus nou, nu vorbim despre ceva misterios, e doar o ipoteză pe care o luăm în calcul deocamdată.

Simptomatologia digestivă apare în toate hepatitele acute, este practic similară, indiferent că este infecțioasă sau nu. Legat de modalitatea în care prevenim, este simplu. Ne întoarcem la spălarea mâinilor cu apă și săpun pentru că transmiterea se face prin contact, adică prin mâinile murdare, se face prin obiecte și suprafețe care ajung să fie contaminate, prin tuse și strănut, prin materiile fecale.

Atenție, copiii mici care sunt infectați ar putea contracta boala când se face schimbarea scutecelor, ar putea fi o cale de transmitere. Deci oamenii trebuie să își spele mâinile cu apă și săpun cât de des se poate pentru că micuții duc mâna la gură și la nas sau la ochi și transmiterea se face ușor.

Nu înseamnă că trebuie să luăm în calcul că vor face o formă severă, cei mai mulți dintre ei vor avea formă asimptomatică sau vor avea o formă ușoară, care se va rezolva în fiecare zi", a completat medicul Adrian Marinescu, notează DC News.

"Medicul va trebui să fie mai atent în perioada următoare şi să ia în calcul situaţiile în care copilul are o simptomatologie digestivă sau analize hepatice modificate, ar trebui să ia în calcul inclusiv ipoteza că e un adenovirus", a spus medicul Adrian Marinescu despre copilul infectat.

Netratată, în câteva zile poate duce la deces

 

Această hepatita misterioasă afectează copiii de până în 16 ani din toată lumea.

Maladia atacă ficatul, iar în câteva zile, dacă nu e tratată, poate duce la deces. 

"Este asociată cu infecţiile respiratorii, la fel ca infecţiile gastrointestinale. Astfel că cele mai întâlnite simptome pe care pacienţii le au sunt de natură respiratorie. Cele mai comune simptome sunt cele gastrointestinale, ca diareea, vomitatul, pot exista şi variante de tuse uşoară şi senzaţie de congestie nazală", spune Helena Gutierrez, specialist hepatologie, pentru Observator News.

Hepatită severă misterioasă, SIMPTOME

 

Medicul Mihai Craiu a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește gravitatea bolii, explicându-le părinţilor când trebuie să-i ducă pe cei mici la medic.

"Până vor exista mai multe date, toţi părinţii vor trebui să poată recunoaşte repede hepatita acută gravă. Un astfel de copil are : 

- icter cutaneo-mucos (este galben la piele şi la ochi, vezi poza din comentarii)

- stare de oboseală extremă, foarte neobişnuită şi inexplicabilă prin efortul depus de copil

- urini închise la culoare (ca berea brună sau ca ceaiul negru) - scaune foarte deschise la culoare (scaune acolice, asemănatoare celor pe care le avea copilul în primele luni de viaţă cât era alăptat la sân sau cu o formulă de primă vârstă)

- mâncărimi inexplicabile pe piele (fără semne de boală cutanată)

- sângerare produsă la minime traumatisme sau chiar fără motiv.

În general copilul cu hepatită se simte MULT mai rău decât arată! Nu vă autodiagnosticaţi, nu folosiţi de capul vostru unul din multele produse destinate sănătăţii ficatului, ci mergeti la medic! URGENT!", a avertizat medicul Mihai Craiu. 

"Are o transmitere foarte ușoară. Poate să activeze afectări de organ"

 

În plus, medicul Carmen Dorobăț spune că: "Este categoric ceva de natură virală, un agent infecțios care observăm că apare în mai multe zone geografice. Asta înseamnă că are o transmitere foarte ușoară. Dacă este vorba despre o transmitere ușoară ne gândim în primul rând la calea respiratorie și nu la calea digestivă, cum se întâmplă în cazul virusul hepatic A. Deci este vorba despre un virus care se transmite ușor cu afectare predominant hepatică și avem astfel de exemple. Mulți agenți cu transmitere respiratorie pot da afecțiuni hepatice, dar atât de gravă, mergând și până la transplant hepatic, într-adevăr trebuie să fim cu prudență în tot ceea ce înseamnă. Deocamdată - pentru că-n acest domeniu avem știință- trebuie să avem în vedere condițiile de igienă minimă, atât din punct de vedere respirator, cât și din punct de vedere digestiv".

Întrebată dacă ne putem aștepta la o nouă pandemie, Carmen Dorobăț a răspuns că "este vorba despre un virus cu transmitere respiratorie care poate să activeze afectări de organ"

"Dacă vorbim despre adenovirus, știm despre ce este vorba, este vorba despre un virus cu transmitere respiratorie care poate să activeze afectări de organ, iar în cazul de față, indiferent despre ce familie de virus vorbim, este vorba despre o tulpină care are, observăm, tendințe de afectare hepatică, ca urmare toți cei care vin din zonele geografice respective, dacă observă modificări în starea de sănătate a copiilor sau a celor care au fost în acel areal geografic, ar trebuie să se prezinte la medicul de familie. 

Acum nu trebuie nici să cădem în cealaltă extremă, în sensul că "Vai, dar dacă va veni un nou agent infecțios care să ne închidă în case". Deocamdată trebuie să fim prudenți, în special la cei care avem legături cu zonele geografice respective, unde au fost semnalate astfel de cazuri", a completat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel