Copiii care mănâncă mai puțin zahăr în primii 2 ani de viață trăiesc mai mult și au inima mai sănătoasă
Un nou studiu arată că inima "ține minte" cât zahăr ai mâncat în primii doi ani de viață. Copiii care au avut o dietă săracă în zahăr au un risc mai mic de infarct, AVC și insuficiență cardiacă.
Limitarea consumului de zahăr în primii doi ani de viaţă are beneficii durabile pentru inimă până la vârsta adultă, conform unui nou studiu, citat joi de DPA/PA Media, potrivit Agerpres.
Experţii au descoperit că oamenii prezintă un risc redus de a suferi de afecţiuni precum infarctul miocardic, insuficienţa cardiacă şi accidentul vascular cerebral dacă au consumat mai puţin zahăr în primii ani de viaţă şi dacă mamele lor au mâncat puţin zahăr în timpul sarcinii.
În cadrul studiului publicat în British Medical Journal (BMJ) cercetătorii au examinat date referitoare la raţionalizarea zahărului în timpul războiului, în Marea Britanie. Echipa a analizat date de la 63.433 de persoane din baza de date UK Biobank, născute între octombrie 1951 şi martie 1956, fără antecedente de boli cardiace.
Studiul a inclus 40.063 de persoane expuse raţionalizării zahărului, care a durat din 1940 până în 1953, dar şi 23.370 care nu au fost expuse la raţionalizare.
Au fost examinate dosarele medicale pentru cazuri de afecţiuni precum boli de inimă, infarct miocardic, insuficienţă cardiacă, aritmie, accident vascular cerebral şi deces din cauza acestor afecţiuni.
În comparaţie cu persoanele care nu au fost niciodată expuse raţionalizării, cele care au mâncat mai puţin zahăr în primii doi ani de viaţă şi ale cărora mame au avut restricţii în ceea ce priveşte zahărul în timpul sarcinii au avut un risc cu 20% mai mic de boli cardiace, cu 25% mai mic de infarct şi cu 26% mai mic de insuficienţă cardiacă, dar şi de fibrilaţie atrială (24%), de accident vascular cerebral (31%) şi de deces cardiovascular (27%).
A fost observată o legătură între expunerea mai îndelungată la raţionalizarea zahărului şi riscurile cardiace mai mici, parţial datorită reducerii pericolului de apariţie a diabetului şi a scăderii tensiunii arteriale.
De asemenea, aceste persoane au beneficiat de o perioadă mai mare fără probleme cardiace - până la doi ani şi jumătate - comparativ cu cele care nu au fost niciodată supuse unei astfel de raţionalizări.
În timpul raţionalizării, raţiile de zahăr pentru toată lumea, inclusiv pentru femeile însărcinate şi copii, erau limitate la mai puţin de 40 de grame pe zi, iar pentru copiii sub doi ani nu era prevăzută nicio cantitate de zahăr.
Echipa de cercetători, din care au făcut parte membri ai Universităţii de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong şi ai Facultăţii de Medicină din Boston, SUA, a concluzionat: "Primele 1.000 de zile după concepţie reprezintă o perioadă critică, în care nutriţia determină riscul cardiometabolic pe tot parcursul vieţii. Mulţi sugari şi copii mici consumă zaharuri adăugate în exces prin dieta maternă, formula (de lapte) şi alimentele solide introduse timpuriu... Restricţia de zahăr în primii ani de viaţă a fost asociată cu riscuri mai mici de (atac de cord), insuficienţă cardiacă, fibrilaţie atrială, accident vascular cerebral şi mortalitate cardiovasculară".
EXCLUSIV Bolile infectocontagioase și vaccinarea, provocări majore pentru copii. Prof. dr. Doina Pleșca: Rată mare de morbiditate și mortalitate
Fructele îngrașă? Zahărul din fructe este periculos? Răspunsul te va surprinde
EXCLUSIV Ramona A. Dumitru, despre meditație. Ajută meditația la tratarea anxietății sau drepresiei?
Ajută meditația în cadrul anxietății sau a drepresiei? Ce spune psihologul.
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr în primii 2 ani de viață trăiesc mai mult și au inima mai sănătoasă
Aproape toate cerealele „pentru copii” depășesc limitele de zahăr, deși promit un mic dejun sănătos
Promisiunea Pampers – Protecție și încredere pentru fiecare bebeluș
Când devine singurătatea periculoasă
EXCLUSIV Pneumonia și rujeola ucid copii în România din cauza vaccinării scăzute. Prof. dr. Doina Pleșca: Este ciudat pentru o țară europeană
Jocurile video înainte de 6 ani duc la probleme de sănătate la maturitate. Ce au descoperit cercetătorii
7 lucruri de făcut când partenerul tău este într-o dispoziție proastă
Când partenerul tău este într-o dispoziție proastă poate fi o dezamăgire majoră, dar este important să nu o iei personal.
De ce tot mai mulți copii au nevoie de ochelari? Răspunsul e revoltător
Semnele că ai nevoie de terapie. Daniela Simulescu: O să ai un șoculeț. Nu e că ai luat-o razna sau că trebuie să mergi la un popă
Rata copiilor cu hipertensiune arterială aproape s-a dublat între 2000 şi 2020
Monitorizarea pediatrică în primul an, explicată de un medic pediatru din București. E importantă?
EXCLUSIV Greșeala din Legea Majoratului Digital trecută de Senat. Ovidiu Iosif: Restricțiile nu generează decât frustrare
EXCLUSIV Drogurile, la prețuri pentru toate buzunarele. Dr. Radu Țincu: Sunt foarte ieftine, 7-8-10 lei o doză. Bombe chimice care explodează creierul
Drogurile se găsesc pe piața din România la prețuri pentru toate buzunarele. Dr. Radu Țincu trage un semnal de alarmă.
Ce trebuie să știi despre exsudatul faringian. Dr. Mihai Craiu, lămuriri
EXCLUSIV Consumatorii de droguri ”sunt niște carcase ambulante, zombi”. Dr. Radu Țincu: Societatea va fi alcătuită din persoane disfuncționale
Vârsta consumatorilor de substanțe psihoactive a scăzut la 9-10 ani. Dr. Radu Țincu trage un semnal de alarmă.
Dincolo de diagnosticul unui copil bolnav. Mesajul unui pediatru pentru părinți: „Important e să râdă mult”
Amplificarea iluziilor: asta face social media. Ce se întâmplă în creier când stăm pe telefon
Paracetamol: doza maximă recomandată, când și pentru ce se ia: Poate duce la insuficiență hepatică
Cosmeticorexia: Cum ajung fetele să se piardă în labirintul îngrijirii tenului
EXCLUSIV Dezinformarea părinților condamnă copiii la suferință: Ne gândim la soluții extreme. Lucrurile astea sunt prea grave ca să fie lăsate la decizia unor părinți care trăiesc într-o lume paralelă
Fără prieteni la 30 de ani într-o eră a conexiunii sociale? Ce s-a aflat despre adulții care nu au niciun prieten
Ce se întâmplă cu adevărat când nu ai niciun prieten? Adevărul crud pe care nimeni nu vrea să-l spună despre viața socială a adulților.
