Hepatita, "ucigașul din umbră". De ce nu dispare, deși există vaccin: România, o problemă pentru Europa. 8 din 10 persoane infectate nu ȘTIU
Prof. dr. Liana Gheorghe a vorbit despre incidența mare a persoanelor infectate cu hepatită.
”Ca să demareze un program de screening este nevoie, mai întâi, să știm câtă importanță are, care este dimensiunea problemei și poate, în ziua de astăzi, dominată de pragmatism, ați menționat de la început că este un program finanțat european, să privim lucrurile și din punctul de vedere al costurilor pentru sănătate”, a explicat prof. dr. Irinel Popescu, în cadrul Academiei de Sănătate, la care a fost invitată prof. dr. Liana Gheorghe, coordonatorul programului național de depistare a hepatitelor.
De altfel, mai spune prof. Irinel Popescu, ”bolnavii hepaticii atrag costuri foarte mari, iar un astfel de program de prevenție, el însuși costă, dar poate să se justifice investiția prin scăderea costurilor tratamentului”, mai mult, acesta a întrebat-o pe dr. Liana Gheorghe de ce nu scade incidența hepatitei B, în contextul în care există deja un vaccin împotriva acestei forme de hepatită.
”Trebuie să recunoaștem că hepatitele virale reprezintă încă o problemă foarte importantă de sănătate publică și o povară socio-economică la nivel mondial, și că în cadrul comunității europene, România a reprezentat întotdeauna o problemă din acest punct de vedere.
Și probabil, tocmai recunoașterea acestei probleme, la nivel european, a determinat Comisia Europeană, în acord cu autoritățile din România să negocieze și să finanțeze generos, pentru că este vorba de peste 52-53 de milioane de lei, investiți în acest program.
Așa cum probabil știți, România ocupă în CE locul întâi în ceea ce privește prevalența infecțiilor virale hepatitice, atât cu virus B, cât și cu virus C și D, suntem pe un loc fruntaș. Există date de prevalență care sunt mereu modelate pornind de la niște date reale și studii și ne plasează în fruntea Europei.
Avem în momentul de față tratamente care pot controla pe termen lung, aș putea spune, indefinit, riscurile legate de evoluția hepatitei B și avem tratamente inovative cu eficacitate, cu acceptabilitate, cu costuri sustenabile la momentul acesta, cu durată scurtă, cu puține interacțiuni medicamentoase și care merg la rate de răspuns de 95-100% pentru hepatita C”, a mai spus prof. dr. Liana Gheorghe, în exclusivitate la Academia de Sănătate.
Ce avem și ce ne lipsește
”Problema medicală a fost rezolvată, avem tratamente inovative pentru acești pacienți. Ce nu avem este detecția, extracția acestor pacienți din bazinul de persoane necunoscute cu infecții virale, pentru că trebuie să fac mențiunea 8-9 din zece persoane infectate cu virusuri hepatitice, practic nu își cunosc acest statut.
Bolile hepatice, din cauza infecțiilor virale, până în stadii foarte avansate de boală, nu dau simptome. Iar asta face ca hepatitele să fie denumite ucigașul din umbră sau ucigașul tăcut.
Cât privește hepatita B, avem o armă redutabilă pentru controlul ei, o armă care a funcționat excepțional pe sute de mii de persoane în multe țări, în special în Asia, avem vaccinul împotriva hepatitei B.
Din punctul acesta de vedere, multă vreme, până spre anii 2000, România a ocupat un loc fruntaș în Europa prin incorporarea acestui program de vaccinare universală de vaccinare a bebelușilor, împotriva hepatitei B, cu rată de acoperire de 93-95%.
Din păcate, în ultima vreme, în cadrul acestei tendințe antivaccinale intră și hepatita B. Sunt foarte multe mămici, foarte multe familii care nu acceptă, nu își dau acordul pentru această vaccinare și pe de altă parte, trebuie să recunosc că și din partea autorităților au fost perioade lungi de timp în care vaccinul nu a fost asigurat prin serviciile de neonatologie, căci el așa este distribuit”, a mai spus. prof. dr. Liana Gheorghe.
Totodată, susține medicul, în momentul de față cam 80% dintre bebeluși sunt vaccinați împotriva hepatitei B, afirmând că cele mai multe cazuri de nevaccinare a copiilor să fie în rândul celor din mediul rural.
Vezi mai mult în video:
-
-
Iaurtul care sabotează dieta. Conține mai mult zahăr decât o gogoașă30.05.2026, 13:36
-
De ce aspirina nu funcționează în toate tipurile de AVC30.05.2026, 12:13
-
-
EXCLUSIV John Deanfield explică de ce “nu ai voie” nu ne scapă de bolile cardiovasculare: Prevenția, un “cont de economii” cu dobândă
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
Vraci, vindecători și mistere. Medicina populară românească explicată
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
EXCLUSIV Cum îți poți evalua rezerva ovariană și fertilitatea. Dr. Lucia Luchian: Se poate recolta oricând
EXCLUSIV Misiunea 70/2030: România vrea să controleze hipertensiunea și să salveze vieți
EXCLUSIV Cum apar monturile și cum le tratezi corect. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Generează complicații
EXCLUSIV Testul simplu care pune diagnosticul de boală varicoasă
EXCLUSIV SGRT, radioterapie mai sigură și precisă. Dr. Matei Bâră (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Boala varicoasă, complicații. Dr. Anca Chitic: Potențial letal foarte mare
EXCLUSIV Te uiți la Insula Iubirii? Uite ce fel de om ești. Radu Leca îți dezvăluie problema
EXCLUSIV Testul care îți arată dacă faci cancer. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Cifre impresionante
EXCLUSIV Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
CNAS: Nu există date exacte despre numărul persoanelor asigurate după 1 septembrie 2025
EXCLUSIV Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
Noi începuturi și limite după divorț. O discuție despre vindecare și curajul de a merge mai departe
EXCLUSIV Cum previi formarea pietrelor la rinichi cu un simplu obicei zilnic
EXCLUSIV Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
