HIV: s-a descoperit o nouă tulpină a virusului
Oamenii de ştiinţă au identificat o nouă tulpină a virusului imunodeficienţei umane (HIV), prima descoperită după anul 2000.
HIV, tulpină. Este pentru prima dată când a fost identificat un nou subtip din grupul M, tulpina cea mai comună a virusului HIV, după stabilirea liniilor directoare de clasificare, la cumpăna dintre secole. Virusurile din grupa M sunt responsabile de pandemia globală, iar originile sale au fost identificate de cercetători în Republica Democrată Congo (RDC), în Africa Sub-Sahariană. Oamenii de ştiinţă au notat că noua descoperire îi ajută să fie cu un pas înaintea unui virus mutant şi să evite noi pandemii. Înainte ca un virus neobişnuit să poată fi determinat un subtip nou este nevoie ca trei cazuri ale acestuia să fie descoperite în mod independent.
Primele două eşantioane ale noului Grup M HIV-1, subtipul L, au fost descoperite în RDC în anii '80 şi '90. Al treilea, colectat în 2001, a fost dificil de secvenţiat la acea vreme din cauza cantităţii de virus din eşantion şi a tehnologiei existente. Compania Abbott a făcut descoperirea, publicată în Journal of Acquired Immune Deficiency Syndromes (JAIDS), potrivit Agerpres.
HIV, tulpină. ”Trebuie să o luăm înaintea acestui virus”
Carole McArthur din cadrul University of Missouri-Kansas City, una dintre autorii studiului, a declarat: ''Într-o lume din ce în ce mai conectată, nu ne mai putem gândi că virusurile ar putea fi limitate într-o singură zonă. Această descoperire ne aminteşte că pentru a pune capăt pandemiei HIV trebuie să continuăm să o luăm înaintea acestui virus aflat în continuă schimbare şi să utilizăm cele mai noi progrese tehnologice şi resurse pentru a-i monitoriza evoluţia''.
Testele de diagnostic existente şi medicamentele antiretrovirale, care suprimă dezvoltarea HIV, sunt concepute să vizeze zonele virusului comune tuturor grupurilor, notează Press Association. Virusul HIV provoacă maladia SIDA, care atacă şi distruge progresiv sistemul imunitar al organismului. Boala se manifestă prin infecţii grave care determină pierderea accentuată în greutate, afecţiuni ale creierului şi ale sistemului nervos central. Pentru a se reproduce, HIV trebuie să pătrundă într-o celulă a sistemului imunitar. Virusul pătrunde în organism prin contact sexual, prin contaminare cu sânge infectat sau de la mamă infectată la făt, în timpul sarcinii, al naşterii şi al alăptării. HIV poate fi prezent în lichidele biologice, ca sânge, spermă, secreţii vaginale şi laptele matern.
O persoană seropozitivă la HIV nu prezintă în mod obligatoriu semnele bolii. Ea este totuşi purtătoare de virus şi deci susceptibilă să îl transmită.
-
Legătura ascunsă dintre dieta modernă și bolile de inimă27.06.2026, 19:00
-
Ce înseamnă tensiune 14 cu 9 și când trebuie mers la medic27.06.2026, 18:00
-
-
De ce sunt portocalele vândute în plase roșii. Explicația psihologică27.06.2026, 17:00
-
Dieta care ar putea proteja creierul mai bine decât cea mediteraneană27.06.2026, 16:04
Cancerul care ucide pe capete
Testul care îți spune cu 3 ani înainte că vei face cancer
Chimioterapia: de ce apar efectele secundare
Băuturile calde provoacă într-adevăr cancer? Un specialist explică. Cum trebuie să bei cafeaua și ceaiul, de fapt?
EXCLUSIV Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
Cancerul care răpune 95% dintre pacienți. Două schimbări vitale pentru a reduce riscul de cancer pancreatic
Gordon Ramsay, operat de cancer de piele. Mesajul pentru fani: Nu uitaţi să vă daţi cu cremă de protecţie solară
EXCLUSIV Limfedemul, complicația ascunsă după operația de cancer mamar. Ramona Schenker: Invalidantă pentru paciente
Cercetătorii au găsit un nou "buton" care activează cancerul ovarian. Asta ar putea duce la vindecare
O simplă modificare a tratamentului leucemiei în India reduce numărul deceselor infantile precoce
"Momentul zero" al cancerului de colon a fost descoperit. După acesta, boala devine aproape imposibil de oprit
Analiza de sânge poate detecta cancerul colorectal. Are o precizie de 95%
Un nou studiu arată că această analiză detectează cancerul colorectal în formă incipientă cu o precizie de 95%.
