Cum ne ajută cafeaua să slăbim și când trebuie băută. Studiu

photo_1497515114629_f71d768fd07c_30684800 Cofeina din cafea poate crește nivelul unui hormon de stres cunoscut sub numele de cortizol.FOTO: Mike Kenneally Unsplash

O cafea puternică băută cu o jumătate de oră înainte de aerobic crește mult rata de ardere a grăsimilor. 

Cercetătorii de la Departamentul de Fiziologie al Universității din Granada, Spania, au demonstrat că o cafea puternică – 3 mg de cofeină - băută cu o jumătate de oră înainte de exerciții aerobice crește semnificativ rata de ardere a grăsimilor. Iar dacă mișcarea se face după-amiaza, efectele cofeinei sunt mai accentuate decât dimineața.

Scopul studiului a fost să testeze și să dovedească științific (pentru prima dată) dacă cofeina - una dintre cele mai frecvent consumate substanțe din lume pentru a îmbunătăți performanța sportivă - mărește oxidarea sau arderea grăsimilor în timpul exercițiului. La studiu au participat 15 bărbați (vârsta medie, 32). Aceștia au înghițit 3 mg/kg de cofeină sau un placebo la 8 am și 5pm (fiecare subiect a finalizat testele în toate cele patru condiții într-o ordine aleatorie).

”Recomandarea de a face mișcare pe stomacul gol dimineața pentru a crește oxidarea grăsimilor este obișnuită. (…) Rezultatele studiului nostru au arătat că ingestia acută de cofeină cu 30 de minute înainte de efectuarea unui test de exercițiu aerob a crescut oxidarea maximă a grăsimilor în timpul exercițiului, indiferent de momentul zilei”, explică autorul principal al acestei cercetări, Francisco José Amaro-Gahete de la Departamentul de Fiziologie al UGR, potrivit unui comunicat al universității citate.

Studiul științific, AICI.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare
300x250
300x250