Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C
Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C.
Aproximativ 36,6% dintre chinezii bătrâni susțin că se simt singuri, conform unui raport publicat recent de Centrul de Cercetări asupra Îmbătrânirii din China.
Peste 40% dintre bătrânii din zonele rurale au susținut că se simt singuri, în timp ce procentul celor din mediul urban a fost mic, de aproape 30%, notează Xinhua.
În general, circa 52,6% dintre cei cu vârsta de cel puțin 80 de ani afirmă că se simt singuri, în timp ce procentajul pentru categoria de vârstă 60 - 69 de ani este de 30,2%, conform raportului bazat pe date colectate în diferite sondaje derulate în 2015 și, respectiv, 2017.
Persoanele în vârstă fără soți și cele care trăiesc singure sunt cele mai expuse, în special din cauza lipsei comunicării cu ceilalți membri ai familiei.
Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C.
Acest compus natural previne degradarea creierului și îi oferă un scut protector.
Reduc inflamația, protejează creierul și încetinesc îmbătrânirea. Și tot ce trebuie e să mănânci asta zilnic.
Această legumă comună reduce glicemia cu până la 50%.
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Un singur aliment care îți reglează tensiunea – și nu, nu e usturoiul!
Folosite de mii de ani, semințele de chia continuă să impresioneze prin potențialul lor nutritiv și versatilitatea lor în alimentație.