Combaterea efectelor demenţei, metodă simplă
Persoanele vârstnice ar putea combate efectele demenţei printr-o metodă foarte simplă.
Persoanele în vârstă care fac mai multă activitate fizică - chiar dacă este vorba doar de treburile casnice - pot combate astfel efectele demenţei, susţin cercetătorii, potrivit Press Association. Oamenii de ştiinţă au studiat creierele a 454 de persoane decedate la vârsta adultă, dintre care 191 fuseseră diagnosticate cu Alzheimer şi alte forme de demenţă. Subiecţii studiului participaseră, în timpul vieţii, la mai multe teste de gândire şi memorie, desfăşurate pe o perioadă de 20 de ani.
Vârsta medie a decesului participanţilor la cercetare a fost de 91 de ani. Fiecare subiect a primit, în medie cu doi ani înaintea morţii, o brăţară care înregistra non-stop toate activităţile, de la mersul prin casă, la exerciţiile fizice. Studiul a ajuns la concluzia că un nivel mai ridicat de mişcare zilnică este asociat cu o gândire şi o memorie mai bune. Rezultatul a rămas valabil chiar şi atunci când cercetătorii au constatat gravitatea leziunilor descoperite la nivelul creierului.
'Echipa de cercetători a măsurat nivelul activităţilor fizice al participanţilor la studiu pe o perioadă medie de doi ani înaintea decesului apoi a analizat ţesutul cerebral după moarte constatând că mai multă mişcare poate avea un efect protector asupra creierului', a spus Aron S. Buchman, de la Rush University Medical Centre din Chicago, conducătorul cercetării. ''Persoanele care au făcut mai multă mişcare au avut o gândire şi o memorie mai bune în comparaţie cu cei care nu s-au mişcat la fel de mult. Concluzia noastră este că mişcarea ar putea acţiona asemănător unei rezerve care ajută la menţinerea capacităţilor cognitive atunci când apar semne de demenţă la nivelul creierului''.
'Ceea ce este fascinant la această cercetare este sugestia potrivit căreia activitatea fizică nu ar avea ca efect încetinirea modificărilor apărute la nivelul creierului ca urmare a apariţiei demenţei, ci ar putea ajuta creierul să reziste acestor schimbări', spune James Pickett, conducătorul programului de cercetare din cadrul organizaţiei Alzheimer's Society. 'Exerciţiile fizice ar putea ajuta prin întărirea legăturilor dintre celulele cerebrale - denumite şi rezerva cognitivă -, iar acest lucru determină un creierul mai rezistent la schimbările care provoacă declinul cognitiv'. Studiul a fost publicat miercuri în revista Neurology.
-
-
-
Gestul de „igienă” care poate contamina bucătăria când gătești pui10.10.2026, 18:00
-
-
Planta care ar putea trata cancerul de sân: protejează ficatul și ajută la slăbit
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul.
Planta care îți poate ușura respirația și calma tusea natural
Extractul de coacăze negre accelerează arderea grăsimilor cu 200%. Efecte mai mari la femei
Fructul care arde grăsimile. Stimulează pierderea în greutate cu 200%. Oferă și protecție cardiacă.
Consumul de cuișoare, beneficii. 11 motive pentru care să le incluzi în dieta zilnică
Acest condiment care te protejează de infecții, reglează glicemia și te scapă de tuse, are efect antibacterian și antiinflamator.
Bea asta zilnic și trăiești mai mult. Băutura banală care îți curăță arterele, reduce stresul și prelungește viața
Cel mai bun ceai pentru femeile de peste 40 de ani: cum să îți echilibrezi hormonii natural
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru femeile de peste 40 de ani. Iată cum să-ți echilibrezi hormonii în mod natural.
6 ceaiuri care îți relaxează corpul și mintea înainte de culcare. Soluția naturală pentru insomnie
Un somn liniștit poate începe cu un simplu obicei de seară, bazat pe plante care te ajută să te relaxezi și să te eliberezi de stres.
Sardinele, superalimentul la conservă. Conținut ridicat de Omega-3
Peștele care conține o cantitate importantă de Omega-3. Susține sănătatea oaselor și a inimii.
Leguma care distruge cancerul și regenerează celulele. Curăță corpul de toxine
Planta numită "sângele verde" care distruge infecțiile și încetinește cancerul. De ce o adoră tot mai mulți oameni
6 motive să bei matcha în fiecare zi. Face minuni!
Un simplu ingredient din bucătărie îți reface flora intestinală natural
Alimentele care îți cresc imunitatea instant. Mit sau realitate? Numărul 9 te va uimi
Planta care vindecă inflamația colonului. Mătură deșeurile intestinale
O plantă banală din grădină ar putea vindeca inflamațiile intestinale.
6 ingrediente care să nu-ți lipsească din ceai iarna asta. Rețeta pentru un ceai de iarnă perfect
Planta care scade glicemia și ajută digestia
Plantele care anulează efectul medicamentelor. Top remedii naturiste cu riscuri
3 plante din grădină care detoxifică ficatul mai bine decât orice supliment
Menstruații dureroase? Acest remediu naturist poate înlocui calmantele
Ceaiul care te ajută să slăbești rapid și natural. Arde multe grăsimi
Acest ceai te-ar putea ajuta să slăbești rapid, în mod natural. Reglează apetitul și provoacă arderea mai mare a grăsimilor.
