Cercetările recente arată că simpla îngrijire a unui copil poate remodela creierul, chiar și la persoanele care nu au trecut prin sarcină.
Nu doar sarcina schimbă creierul. Îngrijirea unui copil poate produce transformări surprinzătoare
Ani la rând, expresia „creier de mamă” a fost folosită aproape exclusiv pentru a descrie momentele de uitare și confuzie pe care multe femei le experimentează după naștere.
Însă oamenii de știință spun acum că această interpretare este prea simplistă și, în multe cazuri, greșită.
Tot mai multe studii sugerează că schimbările cerebrale asociate cu rolul de părinte nu apar doar în timpul sarcinii, conform National Geographic. Tații, părinții adoptivi și alte persoane care devin principalii îngrijitori ai unui copil dezvoltă, la rândul lor, modificări măsurabile în zonele creierului implicate în atenție, empatie, procesarea emoțiilor și înțelegerea comportamentului uman.
Cu alte cuvinte, nu doar hormonii transformă creierul. Îngrijirea zilnică poate face același lucru.
Mitul care a indus în eroare milioane de părinți
Unele dintre cele mai importante cercetări din acest domeniu au fost realizate de Elseline Hoekzema, directoarea Laboratorului de Cercetare a Creierului în Sarcină din cadrul Centrului Medical Universitar Amsterdam.
Folosind imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), echipa sa a observat că sarcina este asociată cu modificări ale structurii și funcționării creierului, în special în regiunile implicate în cogniția socială – capacitatea de a înțelege intențiile, emoțiile și nevoile altor persoane.
Mulți au interpretat reducerea volumului de materie cenușie observată în anumite regiuni drept o dovadă că creierul matern „se deteriorează”.
Cercetătorii resping însă această idee.
Potrivit lui Hoekzema, datele nu indică o pierdere a capacităților cognitive, ci o specializare a unor rețele neuronale care pot ajuta părintele să se conecteze mai eficient la semnalele copilului.
Fenomenul seamănă cu ceea ce se întâmplă în adolescență, când creierul trece printr-un proces de reorganizare și „rafinare” a conexiunilor neuronale pentru a deveni mai eficient.
Plânsul bebelușului activează circuite speciale din creier
Pentru profesorul James Swain, psihiatru și neurocercetător la Universitatea Stony Brook din Statele Unite, cheia transformării este relația dintre părinte și copil.
Plânsul unui bebeluș nu este doar un sunet. Din punct de vedere evolutiv, reprezintă un semnal extrem de puternic care obligă adultul să interpreteze rapid ce se întâmplă.
Îi este foame? Este obosit? Îl doare ceva? Îi este frică? Are nevoie de apropiere?
Studiile lui Swain au arătat că la mame, plânsul copilului activează zone implicate în auz, emoții și motivație. Interesant este că și creierul taților începe să se modifice după naștere.
La aproximativ trei până la șase luni după venirea copilului pe lume, creierul taților prezintă o activare mai intensă a regiunilor emoționale și motivaționale.
Nu devine identic cu cel al mamelor, ci dezvoltă propriile mecanisme de adaptare.
Tații implicați își transformă creierul aproape la fel ca mamele
Cercetările coordonate de Ruth Feldman, de la Universitatea Bar-Ilan din Israel, au descoperit că tații care petrec mult timp îngrijind copilul dezvoltă activitate crescută în amigdală, o regiune-cheie pentru procesarea emoțiilor.
În paralel, sunt activate și rețele cerebrale implicate în ceea ce specialiștii numesc „mentalizare”, capacitatea de a înțelege ce gândește și ce simte o altă persoană.
Alte studii, realizate de psihologul Darby Saxbe, au identificat modificări structurale ale creierului la tați după nașterea copilului, în special în zonele asociate cu empatia și cogniția socială.
Un detaliu fascinant: cu cât implicarea în îngrijirea copilului era mai mare, cu atât schimbările cerebrale erau mai evidente.
De ce părinții se simt permanent obosiți
Noile descoperiri oferă și o explicație pentru epuizarea pe care o descriu atât de mulți părinți.
Valentina Rotondi, cercetătoare la Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Elveția de Sud, susține că îngrijirea unui copil nu înseamnă doar hrănire sau schimbarea scutecelor.
Este o stare permanentă de vigilență.
Părinții monitorizează constant riscuri, anticipează nevoi, organizează programe, planifică mese, urmăresc simptome, verifică ore de somn și rămân psihologic „în alertă” chiar și atunci când copilul doarme.
Această încărcare mentală continuă consumă resurse cognitive și poate explica senzația că mintea este mereu ocupată.
O descoperire care schimbă modul în care privim rolul de părinte
Specialiștii subliniază că încă există multe întrebări fără răspuns. Nu se știe exact cât din transformarea cerebrală este determinată de hormoni și cât este rezultatul experienței directe de îngrijire.
De asemenea, cercetările asupra părinților adoptivi, bunicilor, familiilor de același sex și altor tipuri de îngrijitori sunt încă limitate.
Totuși, direcția în care merg studiile este clară: creierul uman este mult mai flexibil decât se credea.
În loc să reprezinte un declin, schimbările asociate cu rolul de părinte par să fie o formă sofisticată de adaptare biologică și psihologică.
Astfel, dacă după apariția unui copil ai impresia că ai devenit mai uituc, dar observi instantaneu cea mai mică schimbare în comportamentul lui, este posibil ca creierul tău să nu funcționeze mai prost.
Este posibil să funcționeze exact așa cum a fost programat să o facă.
