Amețeală și vertij, două stări diferite. Cauzele lor
În limba română, amețeala este definită ca o turburare a echilibrului stării fizice a unei persoane, iar vertijul ca o senzație de lipsă de echilibru în spațiu, de amețeală. Între cele...
Cu amețeala nu e de glumit. Amețeala este atunci când simți că pământul îți fuge de sub picioare (dar fără să fie o mișcare rotativă) și ai și o stare de greață ori de confuzie. Această stare ar putea fi din cauza deshidratării, ca efect secundar al medicamentelor, poate fi dată de o scădere bruscă tensiunii, de o scădere a glicemiei, de o boală a inimii sau de un accident vascular cerebral – AVC.
„Nu o ignorați, chiar dacă nu exista o cauză gravă în spatele ei, ar putea duce la grave leziuni cauzate de o cădere, iar în cel mai rău caz, această cauză v-ar putea pune viața în pericol", atrage atenția, într-un material, Dr. Shamai Grossman, profesor asociat de medicină de urgență la Harvard Medical School.
Dacă vă simțiți amețit, dr Grossman recomandă să beți apă sau suc de portocale și să vă întindeți. Dacă simptomele durează mai mult de 15 minute, el spune că este timpul să cereți ajutor medical – să chemați Salvarea. Dar, chiar dacă simptomele sunt de scurtă durată și chiar dacă credeți că știți cauza, mai bine consultațu medicul de familie, ca să nu fie ceva mai grav.
Ce poate da starea de amețeală
Deshidratarea
Este posibil să fiți deshidratat dacă sunteți supraîncălzit, dacă nu mâncați sau beți apă suficient sau dacă sunteți bolnav. Fără fluide suficiente, volumul sângelui scade, scăzând totodată tensiunea arterială. În aceste condiții, creierul nu este suficient de bine irigat cu sânge, provocând acea senzație de amețeală. „Un pahar de apă poate fi suficient pentru a vă face să vă simțiți mai bine, dar dacă nu ați mâncat sau nu ați băut mai multe zile, va fi nevoie de mai mult decât atât pentru a vă rehidrata corpul", spune dr. Grossman. Este posibil să aveți nevoie de o perfuzie intravenoasă de lichid. Un medic poate verifica dacă aveți nevoie de electroliți cum ar fi potasiu sau sare.
Efecte secundare ale medicamentelor
Uneori, medicamentele vă fac să vă simțiți așa, mai ales cele care vă scad tensiunea arterială sau vă fac să urinați mai mult.
„Dacă acestea funcționează prea bine, vă vor scădea prea mult presiunea sângelui și vă vor da amețeală. Diureticele sunt notorii pentru că fac acest lucru", spune dr. Grossman. Rezolvarea poate fi la fel de simplă ca ajustarea dozei sau trecerea la un alt medicament. Dar asta se face doar cu acordul medicului!
Scăderea bruscă a tensiunii arteriale
Sistemul nervos autonom vă ajută organismul să regleze schimbarea tensiunii arteriale atunci când ne ridicăm. Pe măsură ce îmbătrânim, acest sistem se poate deteriora, provocând o scădere temporară a tensiunii arteriale, mai ales dacă aveți hipotensiune arterială ortostatică, ducând la starea de amețeală. Aceasta poate fi o problemă pe termen lung, dar există medicamente pe care medicul vi le poate recomanda pentru tratarea ei.
Glicemie scăzută
„Când nu aveți suficient zahăr din sânge, fiecare sistem din corpul dvs. intră în conservare pentru a utiliza cât mai puțină energie posibilă, inclusiv pentru creier, făcându-vă să vă simțiți amețit sau confuz", spune dr. Grossman. Puteți să beți un suc dulce pentru ameliorarea simptomelor, dar este cel mai bine să vă verificați nivelul zahărului din sânge, mai ales dacă aveți nevoie de mai multă glucoză (zahăr) în formă intravenoasă sau cea de pastilă.
Insuficiență cardiacă și accident vascular cerebral
Când este vorba de o situație gravă, amețeală poate fi un semn de infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Alte simptome de infarct miocardic întâlnire adesea sunt dureri în piept, dificultăți de respirație, greață, dureri ale brațelor, dureri de spate sau durere la nivelul maxilarului. Simptomele care sugerează un accident vascular cerebral sunt apariția bruscă de cefalee, amorțeală, slăbiciune, modificări vizuale, tulburări de mers pe jos sau vorbire neclară. Dar, „la adulții în vârstă, amețeala poate fi singurul simptom al unui atac de cord sau un accident vascular cerebral, mai ales dacă nu dispare repede", spune dr. Grossman. În acest caz, fiecare secundă contează, așa că ajungeți rapid la o cameră de urgență pentru tratament.
Amețeala și vertijul: Cum faci diferența între ele
„Vă simțiți amețit sau aveți vertij?" vă poate cere medicul să explicați. În limba română, de multe ori cele două cuvinte sunt sinonime. Dacă în amețeală simți că-ți fuge pământul de sub picioare, în vertij simți că a acesta se învârte în jurul tău, și e deseori însoțit de greață și transpirații reci.
Deși este dificil să se spuneți diferența, răspunsul dvs. poate avea un impact mare asupra modului în care medicul înaintează cu diagnosticul.
Ce provoacă vertijul
La vertij, cauzele comune sunt: efectele secundare ale medicamentelor; infecții sau alte afecțiuni ale urechii interioare; tumori; un un accident vascular cerebral care apare în partea din spate a creierului; Boala Ménière, care atacă un nerv important în echilibru și auz; Vertijul paroxistic pozițional benign, când cristalele minuscule din urechea interioară sunt dislocate și se deplasează în interiorul canalelor urechii; și boala Parkinson.
Tratarea afecțiunii de bază te poate scuti vertij. „Dar nu ignorați vertijul", avertizează dr. Grossman. „Vertijul poate duce la căderi și vătămări. Este o problemă reală, în special în rândul persoanelor în vârstă, iar în multe cazuri poate fi prevenită", spune el.
-
Noua păpușă Barbie educă copiii despre autism și acceptare12.01.2026, 21:46
-
Legătura dramatică dintre sănătatea orală și diabet. Ce trebuie să știi12.01.2026, 20:39
-
-
Ce sunt petele negre de pe ceapa roșie12.01.2026, 19:38
-
Ce conțin bonurile de la casa de marcat. Impactul asupra sănătății12.01.2026, 18:21
Vitamina D ar putea opri cancerul colorectal. Doctorii sunt uimiți!
Cum să folosești eficient aerul condiționat în zilele caniculare
Foaia de dafin, soluția ieftină care elimină mirosurile neplăcute din casă peste noapte
Cum scapi de nasul înfundat în 5 minute
Ce pastile nu trebuie luate niciodată cu cafeaua de dimineață
Cum să câștigi respectul celor din jur. Nu mai face aceste greșeli! Cuvintele pe care trebuie să le spui
Ce nu trebuie să faci niciodată la un priveghi. Greșelile pe care mulți le fac fără să știe
De ce să pui oțet în mașina de spălat. Răspunsul te va surprinde
Oțet în mașina de spălat? Iată ce se întâmplă cu hainele tale! De ce tot mai mulți oameni aleg acest truc simplu
Dozatoarele de săpun lichid și dezinfectant: de ce NU ar trebui apăsate de sus?
Cinci lucruri pe care să le cumperi pentru a fi mai fericit. Lecția miliardarului Warren Buffett
Warren Buffett - lecțiile unui miliardar despre adevărata fericire. Cele 5 lucruri pe care trebuie să le cumperi ca să fii fericit.
De ce e bine să pui puțin bicarbonat pe carne înainte de a o găti. Trucul gospodinelor de la țară
Ce se întâmplă dacă NU mănânci înainte de operație. Un studiu dă totul peste cap
Ți s-a spus să nu mănânci înainte de operație? S-ar putea să fi fost degeaba. Uite ce s-a descoperit.
De ce să nu mai ții roșiile în frigider
Află de ce nu ar trebui să mai păstrezi roșiile în frigider. Uite cum să le depozitezi corect pentru a te bucura de aroma lor naturală.
Cum să tai ceapa fără lacrimi, ca Gordon Ramsay
În cât timp se vindecă o vânătaie și cum o tratezi corect
De ce să pui capacul de fiecare dată când gătești la foc mic
De ce sunt numerele 1 - 5 în cuptor? Greșeala care îți strică mâncarea. Aplică asta și vezi diferența!
Cum să faci paste demne de Premiul Nobel. Secretul cremos descoperit de italieni
6 greșeli pe care designerii de interior nu le fac niciodată în propriile case
5 lucruri pe care nu ar trebui să le depozitezi niciodată sub chiuveta din bucătărie
De ce nu trebuie să ții niciodată paharul de vin de cupă
Află de ce nu este recomandat să ții paharul de vin de cupă.
