Cum te calmezi când ai nervi. Dr Vasi Rădulescu: 10 pași simpli
Cunoscutul medic, scriitor și blogger Vasi Rădulescu a compus un mic ghid cu 10 pași de făcut ca să te calmezi atunci când ai nervi (draci, cum le mai spun...
„Toată lumea are același număr de nervi în corp, unii centrali, alții periferici. Dar expresia „am nervi, lasă-mă-n pace că altfel îți dau cu o tigaie cu teflon în cap” capătă alte valențe în vremurile noastre. Ne enervăm ușor. Ne sare țandăra din orice. Suntem irascibili. Am vrea să atingem acea stare zen, dar de multe ori nu e cu putință. În noi fierbe ceva. Nu ne mai curge sânge prin vase, ci lavă, zeamă de ardei, acid sulfuric.
Prin urmare, un ghid how to manage nervii se cerea, era chiar salutar (salutar înseamnă salvator, nu de salutat - pun explicația asta ca să vă enervez și mai mult). Să vedem cum gestionăm nervii (unii le mai zic draci, termenii aici sunt echivalenți) în câțiva pași simpli”, a scris dr Vasi Rădulescu pe pagina sa de Facebook.
Iată micul său ghid cu cei 10 pași care te scapă de nervi:
1. După o stare tensionantă, să nu faci nimic în prima jumătate de oră. O vei da grav în bară și e păcat. Respiră adânc, deconectează-te, lasă lava să se răcească. M-am dus cândva la o florăreasă (să iau flori, logic) și ea nu m-a băgat în seamă minute bune. Vorbea la telefon. Zicea „băăăă, Nelule, stai cuminte. Să nu faci nimic la supărare. Stai liniștit și vezi tu apoi. Îți pleznește un vas în cap, Nelule. Hai, pa, că am client.”
2. Paradoxal, să știi că stările de nervi sunt utile. Ele ne curăță cumva, pun sângele în mișcare, funcționează ca o debarasare. Când ne enervăm, descărcăm catecolamine (substanțe de alarmă, de stres) și reacționăm alert. Astea ne fac bine, dar e indicat să nu țină mult starea și să nu fie prea intensă, că putem face salt hipertensiv, accident vascular cerebral (adică în cap) și alte minuni. Nu le vrea nimeni pe astea.
3. Exercițiile de respirație ajută mult. Ne concentrăm pe aerul care intră prin nas, coboară spre plămâni, apoi iese pe gură. Inspir adânc. Pauză. Expir prelung. Simțim tot toracele cum se mișcă. Repetăm.
4. Gândurile în exces ne omoară. E bine să gândim, unii nu o mai fac deloc, iar extremele nu sunt bune, știm asta. E indicat să fim pe la mijloc. La stres putem avea gânduri multe, iar ca să scăpăm de ele ne concentrăm pe respirație și pe un gând care n-are treabă cu conflictul, ci cu o imagine frumoasă, o amintire, ceva care să ne distragă atenția de la draci.
5. Sportul ajută enorm. Mișcarea ne menține în formă bună, forma fizică trage în sus și psihicul, iar sportul ne educă și alimentația. Nu-ți mai vine să mănânci prostii când știi ce efort depui la alergare sau sală. E păcat de tine. Nu se face.
6. Grijă la vitamina D. Când iese soarele, stai măcar un sfert de ceas spre steaua măreață. Nu e nevoie să te lepezi de haine pe stradă sau în parc. E suficient să te bată razele pe față, mâini - vei face vitamina D cât pentru o săptămână. Carența ei e corelată cu iritabilitate, insomnie, imunitate slabă. Pe sezonul rece poți suplimente vitamina D. În rest știi că eu nu recomand suplimentele decât în carențe clare și stări speciale.
7. Grijă la somn. E tot mai prost, mai puțin. Și plătim o factură mare aici. Somnul prost crește riscul unor boli, scade randamentul, scade calitatea vieții, crește stresul.
8. Găsește activități plăcute. Plimbare, înot, citit, un film, pictat, orice ai chef și poți face cu plăcere, ca să ieși din cercuri vicioase cumplite ce implică muncă multă, stres, somn puțin.
9. Țigara pare că te calmează, dar în realitate îți sapă groapa. Acolo te așteaptă alți draci.
10. Hidratează-te bine. Poți fi irascibil pentru că nu ești bine hidratat. Bea apă. 2-3 litri pe zi.
-
De ce se îngrașă părul. Produsele pe care le folosești greșit27.11.2025, 22:45
-
Insuficiența cardiacă stângă: simptome care nu trebuie ignorate27.11.2025, 20:41
-
-
Infecţiile cu HIV sunt adesea depistate prea târziu în Europa27.11.2025, 19:15
-
Boala celiacă: semne timpurii și simptome ascunse27.11.2025, 17:46
Dacă ai acest simptom, mergi de urgență la medic. Poate fi un semn fatal
Dacă ai oricare dintre aceste simptome, nu aștepta! Sună la urgențe imediat!
Vitaminele esențiale după 40 de ani. Suplimente care susțin echilibrul hormonal, oasele și mușchii
Cum să faci o cafea mai intensă acasă. Sfaturile surprinzătoare ale experților
Luna perfectă în care să începi o schimbare. NU e ianuarie! 3 pași simpli să îți transformi starea de spirit, fără efort
De ce ar trebui să renunți la tocătoarele de tăiat din plastic
Ce să faci ca să nu mai crape crenvurștii când îi fierbi? Cum îi fierbi corect
De ce ar trebui să pui oțet în rezervorul toaletei? Trucul pe care îl vei adora
De ce ar trebui să pui oțet în rezervorul toaletei? Trucul pe care nu ți l-a spus nimeni până acum și pe care trebuie să îl încerci.
7 remedii naturiste pentru arsuri solare: calmează pielea rapid
Ai nevoie de doar 10 minute pentru a adormi profund. Această metodă e virală
5 greșeli comune în bucătărie care îți pot îmbolnăvi familia. Ai mare grijă la asta
Cele 5 greșeli comune pe care le faci în bucătărie și care îți pot îmbolnăvi toată familia.
Cum să folosești eficient aerul condiționat în zilele caniculare
Pune o lumânare în congelator. Motivul e genial!
De ce NU e bine să folosești telefonul în baie
Cum să cureți grăsimea și mâncarea arsă de pe aragaz. Ingredientul care șterge orice pată
Foaia de dafin, soluția ieftină care elimină mirosurile neplăcute din casă peste noapte
Ce să NU faci de Paște și ce să NU mănânci după post. Greșeala pe care o fac mulți români - recomandări INSP
Recomandări ale specialiştilor INSP în contextul sărbătorilor pascale.
