De ce apa îmbuteliată are termen de valabilitate și nu e bine să o consumi după această dată. Prof Dan Vodnar: Apa nu expiră, ci sticla!

Dan Vodnar, profesor de Gastronomie Moleculară și Biotehnologii alimentare, în cadrul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor, USAMV Cluj-Napoca spune că există o logică foarte bună în spatele faptului că apa îmbuteliată are termen de garanție. 

„Apa nu expiră, dar sticlele în care se îmbuteliază au un termen limitat de valabilitate”, spune renumitul specialist în gastronomie. 

Și nu e bine să cumpărăm și să consumăm apă cu termen de valabilitate depășit, pentru că aceasta poate fi chiar periculoasă. 

„După expirarea termenului de valabilitate, sticlele din plastic vor elibera substanțe chimice în apa îmbuteliată, aspect care duce la modificări de gust și miros”, a notat Dan C. Vodnar, pe pagina de Facebook intitulată „Știință cu sare și piper”

Avertismentul lui este foarte important dacă îl corelăm cu un studiu publicat anul trecut, care arăta că particule mici de plastic se găsesc și se acumulează în toate organele majore din corpul nostru, de-a lungul vieții. 

Particule de plastic acumulate în toate organele

Poluarea cu plastic a Pământului, a apei și a aerului este o problemă deja recunoscută la nivel global. Chiar și atunci când pungile de plastic sau sticlele de apă se descompun, adică sunt făcute din materiale plastice biodegradabile, fragmente minuscule încă pot contamina mediul înconjurător. Animalele și oamenii pot ingera aceste particule fără să-și dea seama, cu consecințe incerte deocamdată asupra sănătății. Practic, oamenii de știință care au prezentat studiul în cauză (link direct sursa informației) la la American Chemical Society (ACS) Fall 2020 Virtual Meeting & Expo, au constatat că există micro- și nano particule de plastic în toate organele și țesuturile umane!

„Puteți găsi materiale plastice care contaminează mediul în orice locație de pe glob, iar în câteva decenii, am plecat de la a vedea plasticul ca un beneficiu minunat, și am ajuns la a-l considera o amenințare”, spunea, la momentul respectiv, Charles Rolsky, autorul principal al studiului. 

„Există dovezi că plasticul își face drum în corpurile noastre, dar foarte puține studii l-au căutat acolo. Și la acest moment, nu știm dacă acest plastic este doar o pacoste sau dacă reprezintă un pericol pentru sănătatea umană”, mai arăta acesta. 

Cercetătorii definesc microplasticul ca fiind fragmente de plastic mai mici de 5 mm, sau aproximativ 0,2 inci în diametru. Nanoplasticul este și mai mic, cu diametrul sub 0,001 mm. Cercetările efectuate în modele de animale sălbatice au legat expunerea la micro și nanoplastic de infertilitate, inflamație și cancer, dar efectele asupra sănătății oamenilor nu sunt cunoscute în prezent. 

Studii anterioare au arătat că materialele plastice pot trece prin tractul gastrointestinal uman, dar Rolsky și colegul său de cercetare, Varun Kelkar, s-au întrebat dacă particulele minuscule se acumulează în organele umane. Rolsky și Kelkar lucrează într-un laborator de cercetare de la Universitatea de Stat din Arizona.

Plastic găsit în toate probele

Cercetătorii au obținut probe dintr-un depozit mare de țesuturi de creier și alte organe din corp înființat pentru a studia bolile neurodegenerative, precum Alzheimer. Cele 47 de probe au fost prelevate la autopsii umane din plămâni, ficat, splină și rinichi - patru organe susceptibile să fie expuse, să filtreze sau să colecteze microplastic. Cercetătorii au dezvoltat o procedură pentru extragerea materialelor plastice din aceste probe și de analizare a acestora prin spectrometrie. 

Surpriza le-a fost mare când a fost detectată contaminarea cu plastic în fiecare probă analizată! Mai mult, bisfenolul A (BPA), utilizat încă în multe recipiente alimentare, a fost găsit în toate cele 47 de probe umane!

Dar ar trebui să fim alarați de frecvența mare de detectare a particulelor de plastic în țesuturile umane?

„Nu dorim să fim alarmiști, dar este îngrijorător faptul că aceste materiale non-biodegradabile, prezente peste tot, pot intra și se pot acumula în țesuturile umane, și nu știm efectele lor posibile asupra sănătății”, explica Kelkar. „Odată ce ne vom face o idee mai bună despre ceea ce există în țesuturi, putem efectua studii epidemiologice pentru a evalua efectele asupra sănătății umane. În acest fel, putem începe să înțelegem riscurile potențiale pentru sănătate, dacă ele există”, a mai arătat acesta.