Marea Britanie a vaccinat peste 15 milioane de persoane! ANUNȚUL IMPORTANT făcut de premierul Boris Johnson
Boris Johnson, premierul din Marea Britanie, a anunțat că țara sa a depășit o piatră de hotar importantă, după ce a vaccinat peste 15 milioane de oameni în două luni și câteva zile. Campania de vaccinare...
„Astăzi am atins un moment important în programul național de vaccinare al Marii Britanii. pe 8 decembrie 2020, la ora 06.30 dimineața, a fost administrat primul vaccin din țara noastră, în siguranță, în brațul doamnei Margaret Keenan la Spitalul Univeritar din Coventry. În cele două luni care au urmat, țara aceasta a înregistrat o reușită extraordinară, administrând în un total de peste 15 milioane de doze în brațele unora dintre cei mai vulnerabili oameni din țară.
Acele vaccinuri au fost distribuite în spitalele din NHS (sistemul public de sănătate, n.r.), în cabinetele medicilor de familie, în farmacii, în catedrale și biserici, moschei și temple, centre comunitare și sufragerii, în orașe, metropole sau sate din Anglia, Scoția, Wales și Irlanda de Nord. Am administrat vaccinuri și la târguri. Și ele au fost administrate de cea mai extraordinară armată de vaccinatori, care au vaccinat ca și când ziua de mâine nu va mai veni. Doctori și asistente, pensionari din sistemul sanitar care s-au reîntors în rândul luptătorilor și care au fost susținuți de organizatori voluntari, oameni ai legii, ghidați de coordonatorii Sistemului Britanic Public de Sănătate (NHS) și susținuți strategic și logistic de Armata Britanică.
A fost cu adevărat un efort național britanic. Și l-am făcut împreună. Și vreau să mulțumesc fiecărei persoane care a făcut posibil, puteți fi foarte mândri de rolul pe care l-ați jucat.Și vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au vaccinat până acum, pentru că s-au protejat pe ei, dar și pe ceilalți cetățeni și sistemul public de sănătate (NHS).
Dacă sunteți eligibil pentru vaccinare dar nu v-ați vaccinat până acum și vreți să o faceți, nu ați pierdut șansa. Sunați la 119 (numărul unic de urgență din UK, n.r.) și operatorii NHS vă vor programa.
Și în Anglia vă pot spune că acum oferim vaccinuri tuturor celor din primele 4 grupuri prioritare, persoanele care este cel mai probabil să facă forma gravă a bolii date de coronavirus (COVID-19, n.r.) aceasta este prima țintă pe care ne-am propus-o” a spus premierul din Marea Britanie, Boris Johnson.
El a anunțat că luni va da datele oficiale legate de vaccinarea acestor grupuri, alese pentru că era cel mai probabil să facă forma gravă de COVID-19. În Marea Britanie sunt aprobate vaccinurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca. Marea Britanie are o populație de 66,65 milioane de locuitori conform recensământului din 2019.
„Bineînțeles că nimeni nu se culcă pe lauri. De altfel primul milion de scrisori care oferă programări pentru cei care au vârsta peste 65 de ani sunt deja puse la ușile dumneavoastră. Încă mai avem un lung drum de parcurs, și fără îndoială că vor fi piedici pe drum. Dar după ce am reușit să facem până acum, știu că putem merge înainte cu multă încredere”, a mai spus Boris Johnson într-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook.
-
-
-
Cancerul fără simptome: cât timp poate evolua înainte să fie descoperit12.09.2026, 16:14
-
FDA a aprobat un nou tratament pentru cancerul de sân avansat12.09.2026, 15:08
-
Femeile cu diabet, mai afectate de simptomele menopauzei12.09.2026, 14:10
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
COVID, impact grav asupra creierului
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Long COVID, impact asupra creierului
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
