EXCLUSIV Monturi (Hallux Valgus): primele semne și tratament simplu. Greșeala pe care o faci mereu. Dr. Codrin Huszar: Nervișorii de la degetul mare sunt striviți între pantofi și os
Ce sunt monturile (Hallux Valgus), de ce apar și cum se intervine pentru a le elimina.
"Montul este termenul popular care se referă la afecțiunea pe care noi o denumim științific Hallux Valgus și este o diferență între ele, pentru că nu este vorba de ceva care a crescut în plus sau o depunere de ceva, o depunere de os așa cum ai putea să te gândești când spui mont, ci este vorba despre o deformare a articulației de la baza degetului mare.
Se referă la acea deformare în care degetul mare este împins peste degetele mici pe de o parte, pe de altă parte, osul de la baza degetului mare proemină sub piele și este împins din ce în ce mai mult sub piele spre partea interioară a piciorului", a declarat Dr. Codrin Huszar, medic primar Ortopedie și Traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR, pentru DC Medical.
Potrivit medicului, "nu este doar un deficit estetic, ci este o deformare a articulației, o deviație a articulației".
Ce provoacă apariția monturilor sau Hallux Valgus și care sunt primele semne

Foto: Freepik @brgfx
"Factorul favorizant principal este purtarea încălțămintei înguste și eventual cu toc.
Deci moda…
Nu face toată lumea sau nu fac toate doamnele care poartă pantofi cu vârf îngust cu toc, monturi. Și de aceea întotdeauna acest factor favorizant are nevoie și de niște mici particularități conformaționale de gen, hormonale, pe care acționează.
Sunt persoane predispuse. Există o predispoziție", a completat medicul Codrin Huszar.
"Durerea și dificultăți la purtarea încălțămintei uzuale sunt semnele oe care le prezită pacienții.
Montul sau Hallux Valgus apare atunci când ligamentele care țin articulația pe poziția ei corectă cedează. Deci din momentul ăla o metodă conservatoare prin care poți să refaci forma nu mai există", a completat medicul.
Cum se intervine chirurgical și cât durează operația
"Într-adevăr, singurul mod în care poți să corectezi problemele provocate de prezența montului, să-i oprești evoluția, să refaci forma normală a articulației și a piciorului este o operație. Toate celelalte posibilități conservatoare sunt menite doar să amâne evoluția și să amelioreze cât de cât simptomele.
Operația depinde de cât de amplă este deformare a degetului mare, dacă există sau nu și modificări la nivelul degetelor mici și dacă există probleme care trebuie corectate și la nivelul piciorului sau a tarsului.
În formele simple durează jumătate de oră, aproximativ.
În formele complicate poate să dureze și o oră, o oră și jumătate pentru un picior.
Aici, dacă diformitatea nu este foarte amplă, se pot face ambele intervenții în același timp operator", a explicat medicul Codrin Huszar.
Remedii mai simple să previi apariția monturilor sau Hallux Valgus: E primul pas

Foto: Freepik @aricancaner123
"Celelalte metode pot să întârzie, pot să scadă din dureri.
E clar că primul pas este să încerci să adaptezi încălțămintea. Vă dați seama că acea proeminență va predispune la un conflict între un pantof și os. Pielea este strivită între pantofi și os.
Nervișorii care trec prin zonă și enervează degetul mare sunt striviți între pantofi și os.
Cu cât e mai rigid pantofi, cu cât e mai strâns, cu atât durerea asta e mai mare. Și bineînțeles că în timp, dacă tot porți așa, se va accentua.
Primul pas este să adaptezi încălțăminte
Schimbarea pantofului cu unul mai confortabil este primul pas în prevenirea problemei", a conchis medicul Codrin Huszar.
-
-
De ce provoacă statinele dureri musculare14.12.2025, 21:01
-
EXCLUSIV Plante și ceaiuri care ajută la curățarea plămânilor14.12.2025, 19:42
-
Cum te ajută regula 30:15 ca să scapi de durerile de spate14.12.2025, 18:52
-
Oxigenul: leac sau pericol? Cum devine, paradoxal, armă împotriva bolilor grave
EXCLUSIV Totul despre cancerul colorectal. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), la DC Medical și DC News
Fața ascunsă a dependenței, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
EXCLUSIV Cum să monitorizezi tensiunea în sarcină, pe săptămâni. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Atunci se poate complica
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
EXCLUSIV Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
Primul semn al cancerului de colon. Dr. Oana Dolofan: Faci și ocluzie intestinală
EXCLUSIV HPV, vaccinul care salvează vieți. Asociația Mame pentru Mame cere drepturi sporite pentru adolescenți. Ana Măiță: Previi 6 tipuri de cancere
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
