Mortalitatea în spitale, "denaturată excesiv". Adela Cojan: Românul așa a fost învățat, să se ducă la doctor atunci când îl doare

Sonia Baciu |
Data publicării:
EXCLUSIV
Mortalitatea în spitale - Foto: Freepick @dcstudio
Mortalitatea în spitale - Foto: Freepick @dcstudio

Adela Cojan a vorbit despre schimbările în privința prevenției, depistării și tratamentului osteoporozei, ca parte din programul național de sănătate publică.

”Cum vedeți accesul la îngrijire, la investigații și tratamente, cum vedeți utilizarea acestor instrument – FRAX în practica de zi cu zi și foarte important autorizarea de noi tratamente și studii clinice”, a întrebat-o Val Vâlcu pe conf. dr. Adela Cojan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în cadrul dezbaterii ”Traseul pacientului cu osteoporoză – de la prevenție la management de excelență”.

”Într-adevăr, și Casa Națională consideră și, în urma discuțiilor pe care le-a purtat cu Asociațiile de Pacienți, cât și cu Societățile Profesionale, a inclus osteoporoza în categoria bolilor cronice cu impact major în sănătatea publică, tocmai de aceea unul dintre cele 15 programe naționale curative finanțate de CNAS se referă la patologia endocrină, de data aceasta în urma consultărilor și cu dr. Poiană, osteoporoza a fost trecută, evidențiată, ca activitate separată, ca un subprogram cu finanțare separată.

Tocmai pentru a ajuta la evidențierea, așa cum s-a menționat și astăzi, mai exact a pacienților incluși pentru partea curativă. Însă nu ne-am oprit numai aici.

După cum știți din primăvara aceasta, din luna aprilie, am încercat și suntem pe drumul cel bun să schimbăm viziunea în ceea ce privește tot ce înseamnă prevenție în sănătatea publică, astfel încât, implicarea așa cum se menționa aici, la discuții, a medicului de familie în depistarea precoce a maladiilor cronice cu impact major în sănătatea publică, să fie și una stimulată financiar și să ajute la responsabilizarea pacienților în legătură cu propria sănătate.

Este modificare și cu schimbare de paradigmă, este o perioadă în care ne aflăm în discuții și consultări cu societățile medicilor de familie, cu patronatele, astfel încât stimularea asistenței medicale preventive să reprezinte focusul spre care ne vom îndrepta, de data aceasta, cu fapte și nu cu vorbe.

Prin urmare, riscograma ce era mai flu, evidențiat, plătită și efectuată la nivelul asistenței medicale primare va trece din categoria consultațiilor preventive, așa cum erau denumite generic, ca și un act medical cuantificat, decontat, care ne va ajuta și pe noi, și pe medicii de familie, să cunoască câți fumători au pe lista de capitație, pentru că fumatul, se știe, este factor de risc puternic asociat cu osteoporoza, câte persoane care consumă alcool peste standard au pe listă pentru că se știe că alcoolul este asociat  cu osteoporoza, câte femei aflate în perioada de menopauză, postmenopauză, se află la risc în legătură cu anumite comportamente sau stil de viață sau terapii sau boli endocrine tocmai pentru a evalua și aceste riscuri”, a declarat conf. dr. Adela Cojan.

”Românul așa a fost învățat, să se ducă la doctor atunci când îl doare”

”Este, considerăm noi, o modificare esențială a reperelor în limitele cărora să își desfășoare activitatea medicul de familie. Deja conștientizarea colegilor noștri, de la primul nivel de contact cu sistemul de asistență medicală în legătură cu necesitatea orientării către medicina omului sănătos și către prevenție începe să se contureze și să se accepte.

Mai greu observăm ca schimbare de mentalitate în rândul populației, că tocmai aminteați aici, este silențioasă, nu doare, decât poate la momentul fracturii. Românul așa a fost învățat, să se ducă la doctor atunci când îl doare. Ați văzut ce dezbatere și discuții aprinse s-au deschis în momentul în care am înaintat o oarecare discuție legată de o eventuală responsabilizare, nu neapărat sancționare, a pacientului, atunci când ar trebui să se prezinte în mod obligatoriu la consultația anuală de prevenție.

Este pentru Fondul Național de asigurări de sănătate un efort financiar consistent pentru că este scumpă medicina preventivă, este deja suplimentat bugetul asistenței medicale primare cu 22%, o creștere fără precedent în asistența medicală primară.

Ne așteptăm să găsim împreună cu medicii de familie pârghiile prin care să și reușim mobilizarea și depistarea activă a acestor maladii cu impact major în sănătatea publică. Aceasta este componenta preventivă. Vă vorbeam despre riscogramă, în care vor fie evaluați toți factorii de risc ce sunt asociați, inclusiv cu osteoporoza.

În asistența ambulatorie de specialitate, după cum știți, deja la nivelul CNAS este decontată osteodesniometria, e adevărat, la un tarif care în momentul de față nu mai acoperă costurile reale ale acestei investigații, va fi reevaluat pe noul Contract-cadru și Normele de aplicare ale acestuia, după cum inițiativa prof. Poiană, și chiar îi mulțumim pentru sfaturile pe care ni le-a transmis, acel indicator - FRAX - de evaluare a riscului de fractură în următorii 10 ani să poată fi cuantificat și decontat de către Fondul Național de Asigurări, pentru că într-adevăr poate că interesul a fost mai scăzut în momentul în care el intra ca un serviciu asociat unei consultații.

În cadrul programului național curativ, după cum știți, decontăm medicamentele aferente tratamentului acestei afecțiuni, aderența la tratament se pare că este una scăzută și din cifrele noastre reiese că dacă în cursul anului 2019, numărul pacienților tratați în cadrul programului de osteoporoză a fost în jur de 4.700, au scăzut treptat în perioada pandemică, la 3.700 în cursul anilor 2020 și 2021, în primele 6 luni ale acestui an, din cifrele ce le-am evidențiat cam 1.900 de pacienți incluși în terapiile cu biofosfonați, cu terapiile de substituție hormonală care sunt incluse în această medicație.

Medicii care pot prescrie și, într-adevăr, este afecțiunea aflată la granița între diverse specialități, de asemenea, a fost lărgită paleta specialităților ce pot recomanda, pe lângă Endocrinologie, specialiștii ortopezi, specialiștii dn Reumatologie, Geriatrie, Gerontologie.

Prin urmare, și eu sunt de părere că trebuie pentru traseul pacientului cu osteoporoză în sistem, pentru că ne vom confrunta cu cazuri din ce în ce mai multe, și la noi în țară populația îmbătrânește. Și eu sunt de părere că trebuie dezvoltat acest plan sau program național de prevenire și combatere și tratament a osteoporozei tocmai pentru că aici s-au evidențiat o serie de imperfecțiuni în ceea ce privește cunoașterea exactă a traseului pacientului.

Cred că ne va ajuta foarte mult, în luarea deciziei, un registru național de osteoporoză, pentru că într-adevăr începe să devină o maladie cu impact și nu numai social, ci și economic. Iată sunt revoluții în tehnologiile medicale și în asistența terapeutică ce și pe noi ne îndeamnă să fim atenți la terapiile de ultimă generație, înțeleg că au fost descoperiși și markeri genetici care să prevadă, care să ateste riscul de osteoporoză, atunci și noi o să fim atenți cu evoluția acestor noi tehnologii, astfel încât să le putem cuprinde, atât cât poate bugetul României în partea de finanțare.

Este foarte bine că o serie din factorii de risc, nu e bine, dar așa se întâmplă, ai osteoporozei sunt asociați cu apariția și celorlalte maladii cronice care au cea mai crescută mortalitate și atunci, aceste programe de prevenție pe care punem accentul, inclusiv prin finanțare, sigur vor ajuta și la diminuarea și îmbunătățirea indicatorilor pentru afecțiunea osteoporoză”, a mai spus dr. Adela Cojan.

De asemenea, a subliniat președintele CNAS, FRAX va intra în Contractul-Cadru, iar prin această introduce, mai spune dr. Adela Cojan, ”suntem conștienți că prin asta, cred că ajutăm și profesioniștii să conștientizeze importanța aducerii pe nivelul de risc respectiv și importanța conștientizării pacientului în legătură cu eventualele complicații ce pot să apară prin evoluția maladiei”, a mai spus dr. Cojan.

Șefa CNAS: ”Nu consider oportună nici emiterea pentru fiecare afecțiune a câte unei legi, însă ajută”

La rândul său, prof. Florin Buicu, vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților a întrebat dacă este ”oportună modificarea altor programe, aici mă refer la tratamentul de protezare din ortopedie, astfel încât să introducem un criteriu de decontare a protezei condiționat de îndeplinirea unor criterii inițiale”, iar replica președintei CNAS a fost următoarea.

”Nicidecum. Amintea dr. Adrian Pană faptul că nu se cunosc foarte bine diagnosticele. Nicidecum, după cum nu consider oportună nici emiterea pentru fiecare afecțiune a câte unei legi, însă ajută, cel puțin planul național de combatere a cancerului, ca lege, ajută pentru că numai așa putem împinge lucrurile înspre finanțare.

Cred că s-a denaturat excesiv morbiditatea spitalizată în România prin utilizarea acelui soft DRG de finanțarea spitalelor, sunt convinsă că aceea nu au trecut la diagnostic principal osteoporoza, căci poate avea un indice de Case Mix mai mic, de aceea noi nu știm ce este cu această maladie, vă spun sincer, regândim modalitatea de finanțare a spitalelor, astfel încât acest soft care este de fapt foarte bun și util managerilor de spitale pentru a evalua rezultatele activității spitalelor, să nu îl mai folosim pentru finanțare.

Ne-a dus la cifre total eronate și să-l utilizăm pentru evaluare, urmând ca așa cum se întâmplă în toate țările dezvoltate plata spitalelor să se facă în funcție de performanță, de rezultate și de indicatorii efectuați, cu tot cu bugete prospective, să ne rămână instrumentul DRG pentru evaluare, pentru că într-adevăr lucrurile s-au dus, în primul rând, spre evidențierea în foile de observație generală a unui tablou larg de polimorbidități acolo, pentru că dacă erau trecute mai multe diagnostice secundare, mai multe proceduri, mai multe investigații, atunci creștea indicele de Case Mix. Va fi o reformă abruptă și pe finanțare, așa cum se întâmplă și pe medicina de familie, pe finanțarea spitalelor, dar necesară și nu imposibil de implementat. Decât să ne dorim cu toții”, a mai spus dr. Cojan.

Totodată, a subliniat șefa CNAS, ”tendința Casei și intenția este ca respectând autonomia și caracterul liberal a profesiei medicale, tendința este de a plăti cât mai mult serviciile prin mecanismul de rambursare  per serviciu, per act medical. Este un mecanism de plată larg acceptat de profesia medicală pentru că este cel care corelează efectiv volumul de muncă cu veniturile realizate, acest lucru se va întâmpla atât în ambulatoriu, în asistența de specialitate, cât și în asistența spitalicească ce necesită reformă profundă, mai ales în perioada postpandemică”, a explicat dr. Cojan.

Vezi mai multe în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel