Notarii publici, protocol de colaborare cu Asociația Transplantaților din România
Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Asociația Transplantaților din România au ajuns la un acord asupra importanței și necesității unui parteneriat de durată în vederea...
Uniunea Națională Notarlor Publici din România se alătură Asociației Transplantaților din România în demersurile întreprinse în direcția informării publicului larg cu privire la diferite aspecte ale donării post-mortem, în scop terapeutic, a organelor, țesuturilor și celulelor. „În acest sens, a fost agreată semnarea unui protocol de colaborare, menit să coaguleze eforturile celor două organizații în direcția atingerii obiectivului anterior menționat”, se arată întrun comunicat remi presei.
În calitate de organizație reprezentativă a notarilor publici din România, UNNPR reafirmă, astfel, sprijinul pe care membrii profesiei notariale îl acordă, în limita competențelor legale ce le revin, potențialilor donatori de organe, țesuturi și celule, precum și asociațiilor de pacienți din acest domeniu, se mai arată în document.
Tot cu această ocazie, UNNPR reiterează importanța participării active a notarilor publici și a personalului notarial auxiliar la informarea corectă și promptă a persoanelor care se adresează birourilor notariale solicitând informații privind procedura donării de organe.
Rolul notarilor publici în procedura donării post-mortem, în scop terapeutic, a organelor, țesuturilor și celulelor, a fost reglementat prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului justiției nr.1158/2012 privind înființarea Registrului Național al Donatorilor de Organe, Țesuturi și Celule (R.N.D.).
Conform dispozițiilor legale, notarii publici au obligația de a înscrie în R.N.D. datele de identificare a donatorilor și declarațiile prin care aceștia consimt la donarea post-mortem, în scop terapeutic, a organelor, țesuturilor și celulelor, sau revocă acest consimțământ. Declarațiile de consimțământ ale donatorilor sunt scutite de plata onorariului notarial.
- 
                        
 - 
                        
 - 
                        Pastila care ar putea opri complicațiile diabetului03.11.2025, 21:00
 - 
                        Gestul simplu care poate încetini îmbătrânirea creierului cu până la 20%03.11.2025, 20:03
 - 
                        
 
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Vitamina care oprește îmbătrânirea. Este accesibilă oricui
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
Medicament frecvent prescris pentru durere, legat de risc crescut de insuficiență cardiacă
Medicament experimental promițător pentru recuperarea după un AVC
Chimioterapia, impact asupra creierului. Provoacă pierderi de memorie
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Tratamentul care repară inima afectată de colesterol
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Antidepresivele, efecte secundare
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
UBB lansează un proiect pentru tratarea insomniei cronice
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Un medicament pentru diabet afectează vederea
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Adevărul despre medicamentele "minune" pentru Alzheimer. De ce au fost interzise?
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Infecțiile rezistente la tratamente, greu de controlat
Insulina inhalată, la fel de bună ca injecția cu insulină
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Statinele, efect major asupra creierului
Statinele pot încetini creșterea anevrismului de aortă abdominală
AAnet ar putea opri cancerul. Ce face acest AI e incredibil
Primul antibiotic dintr-o nouă clasă, descoperit după aproape 30 de ani
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.
