OMS: China trebuie să coopereze mai bine în ancheta asupra originilor pandemiei
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) crede că China ar trebui să coopereze mai bine în ancheta privind originea pandemiei.
China trebuie "să coopereze mai bine" în ancheta asupra originilor pandemiei de COVID-19, primele cazuri ale căreia au fost detectate la Wuhan, în decembrie 2019, a declarat joi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), arată surse citate de Agerpres.
"Sperăm ca va exista o mai bună cooperare pentru ca noi să ştim ce s-a întâmplat cu adevărat", a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, în timpul unei conferinţe de presă a OMS la Geneva.
"Prima problemă este de a oferi acces la datele brute şi eu am spus încă de la încheierea primei faze a anchetei că această problemă trebuie rezolvată, iar a doua (problemă) este aceea că a existat o tentativă prematură de a reduce numărul de ipoteze precum cea a laboratorului" în transmiterea la om, a subliniat Tedros.
El a făcut astfel aluzie la concluziile unei anchete comune întreprinse în China la începutul anului de către cercetători chinezi şi o echipă selecţionată de OMS, concluzii potrivit cărora este foarte puţin probabil ca noul coronavirus să fi scăpat dintr-un laborator şi care privilegiază teza transmiterii de la animal la om prin intermediul unui animal, încă neidentificat.
Această teorie a scurgerii dintr-un laborator a fost iniţial respinsă, în primele luni ale pandemiei, de un număr foarte mare de oameni de ştiinţă, înainte ca administraţia americană a lui Donald Trump, căreia i s-a raliat apoi cea a succesorului său Joe Biden să-i ofere mai mult credit. Preşedintele Biden a ordonat serviciilor de informaţii americane să facă din acest subiect o prioritate.
"Accidente de laborator se pot întâmpla, este un lucru destul de obişnuit. Am văzut din astea şi eu însumi am făcut erori", a declarat Tedros, cu referire la trecutul său de imunolog într-un laborator. "Prin urmare, aceasta se poate întâmpla şi a verifica ceea ce s-a întâmplat în laboratoarele noastre este important, iar noi avem nevoie de informaţii, de informaţii directe cu privire la care era situaţia din laboratoare" înainte de pandemie, a explicat el, făcând referire la faptul că o echipă de cercetători trimisă la faţa locului la începutul lui 2021 nu a avut acces la aceste date.
"Sper că va exista o mai bună cooperare şi noi vom continua să discutăm cu China şi statele membre" (ale OMS), a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, subliniind că a fost stabilit cadrul celei de-a doua faze a anchetei asupra originilor pandemiei. "O datorăm celor 4 milioane de morţi" cauzate de pandemie, a spus el.
-
-
-
Aspirina ar putea proteja creierul? Peste 13.500 de persoane testate29.09.2026, 19:32
-
Terapia prin dieta cetogenică ar putea schimba tratarea bolilor mintale29.09.2026, 18:43
-
Long COVID, impact asupra creierului
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
