Peste 60% din populația Germaniei este vaccinată cu ambele doze împotriva COVID
Oficialitățile din Germania anunță că 60,1% din populație s-a imunizat cu ambele doze împotriva infecției COVID.
Peste 60% din populaţiei Germaniei a primit schema completă de vaccinare împotriva COVID. Aproximativ 50 de milioane de persoane (60,1% din populaţie) a primit a doua doză de vaccin, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.
Aproape 65% din populaţie (54 de milioane de persoane) a primit cel puţin o doză. Conform datelor furnizate de minister, vineri au fost administrate 213.092 de vaccinuri în Germania. Landul Bremen este pe primul loc la rata vaccinării, 74,7% dintre locuitorii săi primind deja cel puţin o doză, iar 70,2%, schema completă.
De cealaltă parte, landul Saxonia are cea mai mică rată de vaccinare din ţară - numai 54,8% din populaţie a primit cel puţin o doză, iar 51,4%, schema completă. "Fiecare vaccinare ne ajută să trecem împreună prin toamnă şi iarnă", a scris sâmbătă pe Twiter ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, potrivit Agerpres.
Comisia Permanentă de Vaccinare (STIKO) din Germania a recomandat luni, 16 august, vaccinarea anti-COVID-19 începând cu vârsta de 12 ani, în condiţiile în care până acum recomanda în general vaccinarea după 16 ani. Instituţia notează într-un comunicat că şi-a schimbat părerea pe baza noilor evidenţe ştiinţifice, care confirmă că "avantajele vaccinării depăşesc riscurile unor efecte secundare foarte rare". "Aceste recomandări doresc în primul rând protejarea directă a copiilor şi a adolescenţilor", precizează STIKO.
Totuşi, vaccinarea trebuie să aibă loc după prezentarea unei explicaţii medicale privind avantajele şi riscurile, notează STIKO care s-a declarat împotriva folosirii vaccinării ca pe o condiţie prealabilă pentru ca minorii să poată participa la activităţi sociale. STIKO îşi bazează schimbarea de poziţie pe datele a aproximativ 10 milioane de minori vaccinaţi din SUA. Până acum STIKO recomanda vaccinarea începând cu 12 ani doar a minorilor cu boli prealabile, în pofida presiunilor politice exercitate asupra sa pentru a extinde campania de vaccinare. Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, s-a exprimat în urmă cu două săptămâni în favoarea vaccinării copiilor începând cu 12 ani, cu scopul reluării cursurilor şcolare cu prezenţă fizică.
Potrivit datelor Institutului Robert Koch (RKI) de virusologie, până în prezent 24,3 % dintre minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani din Germania au primit cel puţin o doză de vaccin, iar 15,1 % sunt imunizaţi cu schema completă, potrivit Agerpres.
-
-
-
Vrei să slăbești? Nu renunța la antrenamentul cu greutăți07.11.2026, 20:00
-
-
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
COVID, impact grav asupra creierului
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
COVID-19, evoluție neașteptată
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
