Postul Crăciunului: când este „lăsata secului” și care sunt principalele reguli pentru credincioși, în această perioadă

Angela Sabău |
Data actualizării: | Data publicării:
Postul Crăciunului
Postul Crăciunului

Azi intrăm în postul Crăciunului și este ceea ce creștinii numesc „lăsata secului”. Iată câteva reguli pe care credincioșii le urmează în această perioadă.

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. Din rânduielile bisericești aflăm că se „lasă sec” în seară zilei de 14 noiembrie, însă, când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Postul se încheie pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. 

Dezlegări în Postul Crăciunului

Potrivit bisericii, în timpul postului, miercurea și vinerea nu mâncăm cu untdelemn și nu bem vin. În aceste două zile postim până la ora 3-4 p.m., când mâncăm hrană uscată sau legume fierte. Dacă se întâmplă să cadă miercuri și vineri un sfânt care să aibă Doxologie mare, este dezlegare numai la untdelemn și la vin și mâncăm o singură dată în zi. Dacă s-ar întâmplă miercuri sau vineri să cadă un sfânt care are Priveghere, se acceptă untdelemn, vin și pește. Și dacă se va întâmplă pomenirea sfântului al căruia este hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni mâncăm pește.

Marți și joi nu mâncăm peste ci numai untdelemn și vin. Dacă se întâmplă să cadă un sfânt marți sau joi, care să aibă Doxologie mare, atunci mâncăm pește.

În Postul Crăciunului avem dezlegare la pește sâmbătă și duminică.

În fiecare zi de sâmbătă și duminică în perioada dintre 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserica) și 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), este dezlegare la pește.

„Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creștinii postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria”, scrie crestinortodox.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel