Scandal: medic de gardă din Ploiești, acuzat că ar fi bruscat o pacientă de 82 de ani
Un scanadal a izbucnit la spitalul din Ploiești, după ce familia unei bătrâne acuză medicul de gardă că s-ar fi purtat urât cu femeia în timpul consultației.
Un medic de la Spitalul de Urgență din Ploiești este acuzat de familia unei bătrâne de 82 de ani, care a ajuns la spital în stare gravă, că ar fi bruscat-o pe femeie în timpul consultației și s-ar fi purtat foarte urât cu bătrâna, potrivit observator.tv.ro.
De asemenea, familia mai arată că nu i s-a spus adevărul în legătură cu starea femeii. Ei acuză că au fost mințiți că bătrâna se va însănătoși, însă starea ei se agrava.
Femeia a ajuns la spital cu ambulanţa, de la centrul de bătrâni din comuna Fântânele, unde era internată după ce a făcut o criză de epilepsie. Fiica ei spune că bătrâna este acum în stare foarte gravă, la secția de Neurologie.
Reprezentanţii spitalului susţin însă că examenul medical s-a făcut conform protocolului, dup care i s-a făcut tratamentul corespunzător stării de sănătate. „Pacienta a fost consultată de primul medic neurolog, medicul de gardă, aflându-se în această stare critică, de comă, de după criza convulsivă, examen care a vizat stimulii verbali, stimulii nervoşi, ceea ce pentru aparţinători, probabil că a fost ceva inedit”, a declarat Violeta Tănase, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Ploieşti, citată de aceeași sursă.
Familia susţine şi că nu a fost informată cu privire la starea bătrânei, care s-ar simţi mult mai rău decât spun medicii.
Deși familia a cerut transferul la un spital din București, medicii au refuzat, arătând că la Ploiești au condiții să o trateze corespunzător. Familia a anunțat că va face o plângere enală pe numele medicului care ar fi bruscat-o pe bătrână.
-
Sticla de apă care îți afectează sănătatea: avertisment global01.02.2026, 14:00
-
De ce este important să speli sticla de detergent de vase01.02.2026, 13:00
-
Exercițiul fizic „reprogramează” sistemul imunitar și reduce inflamația01.02.2026, 12:00
-
Cum te schimbă căsnicia01.02.2026, 11:00
-
