Termenul hubris sau hybrisse referă la un concept grecesc care înseamnă „exces”. Sindromul Hubris a fost descris pentru prima dată de fostul politician David Owen și de psihiatrul Jonathan Davidson. Acesta este...
Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), Sindromul Hubris este o trăsătură de personalitate care implică mândrie, încredere și importanță de sine excesive, dispreț total față de ceilalți. În consecință, aceste persoane tind să supraestimeze lucruri precum abilitățile, cunoștințele, importanța și probabilitatea de succes.
„De exemplu, o persoană cu acest sindrom ar putea crede că nu greșește niciodată, că este garantat că va reuși în toate proiectele sale sau că merită să fie deasupra legii. Acest sindrom reprezintă o trăsătură problematică care poate duce la consecințe grave și negative pentru indivizii hubristici (comportamente impulsive și adesea distructive) și pentru cei din jur, deci este important să o înțelegem. Deși există exemple de indivizi hubristici în fiecare domeniu al vieții, acest fenomen este cel mai frecvent asociat cu cei care dețin o poziție de putere/decizională. Oamenii care suferă de sindromul Hubris își schimbă personalitatea atunci când se regăsesc în poziții de conducere. Acest lucru se poate întâmpla în afaceri, politică sau în orice alt domeniu în care există ierarhii. Este important de observat că, deși hubrisul este de obicei discutat ca o trăsătură personală, acesta poate apărea și la scară largă, în rândul grupurilor precum echipe sportive, companii sau țări, ai căror membri dezvoltă un hubris colectiv în ceea ce privește identitatea lor de grup, într-un proces similar cu dezvoltarea hubrisului individual”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Sindromul Hubris a fost formulat ca un model de comportament la o persoană care:
1. vede lumea ca un loc de auto-glorificare prin utilizarea puterii;
2. are tendința de a acționa în primul rând pentru a spori imaginea personală;
3. prezintă o preocupare disproporționată pentru imagine și prezentare;
4. prezintă zel mesianic și exaltare în vorbire;
5. combină sinele cu națiunea sau organizația;
6. folosește „noi” reguli în conversație;
7. prezintă încredere excesivă în sine;
8. are în mod vădit dispreț față de ceilalți;
9. arată răspunderea doar în fața unei instanțe superioare (istorie sau Dumnezeu);
10. prezintă o credință de neclintit că vor fi justificate în acea instanță;
11. pierde contactul cu realitatea;
12. recurge la neliniște, nesăbuință și acțiuni impulsive;
13. permite corectitudinii morale să nu ia în considerare caracterul practic, costul sau rezultatul;
14. afișează incompetență cu ignorarea piulițelor și a șuruburilor de elaborare a politicilor.
„În general, comportamentele care umflă mândria, încrederea sau importanța de sine a unei persoane sunt susceptibile de a duce la aceasta, adesea printr-un proces gradual. De exemplu, în unele cazuri, o serie de succese majore consecutive pot determina declanșarea sindromului hubris. Totodată, mai putem vorbi și de exonerarea de reguli sau primirea de laude constante și fără punctarea aspectelor de corectat sau mai pot fi anumiți factori care pot face o persoană mai predispusă la dezvoltarea hubrisului, de exemplu, mediul lor cultural sau prezența unor trăsături de personalitate precum narcisismul, care implică interes și admirație față de sine excesive”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
Totodată, specialistul afirm că Hubris afectează oamenii atunci când vine vorba de trei tipuri de relații:
Relația lor cu sinele. Când vine vorba de relația unei persoane cu sine, hubrisul o poate determina să dezvolte încredere excesivă și mândrie, ceea ce o poate determina să-și supraestimeze abilitățile, cunoștințele și probabilitatea de succes și să rateze necesitatea informării corecte sau al unui antrenament suficient pentru atingerea obiectivelor;
Relația lor cu ceilalți. Când vine vorba de relația cu ceilalți, cei ce prezintă sindromul hubris se pot considera ca fiind mai presus de ceilalți, ceea ce poate duce la aspecte precum refuzul de a asculta sfaturi, perspective diferite și disponibilitatea de a folosi frica, intimidarea și violența pentru a-și atinge obiectivele;
Relația lor cu autoritatea. Când vine vorba de relația unei persoane cu autoritatea, hubrisul o poate determina să se considere a fi mai presus de lege, ceea ce o poate determina să creadă că nu trebuie să respecte legile și poate dezvolta dispreț față de autoritate.
Principalul pericol al sindromului hubris este acela că întunecă judecata oamenilor în diferite moduri, ceea ce determină individul hubristic să ia decizii care sunt dăunătoare pentru ei și pentru ceilalți. De exemplu, deoarece sindromul hubris implică o încredere excesivă în cunoștințele și abilitățile personale, îi poate determina pe oameni să își supraestimeze capacitatea de a obține rezultate pozitive în diferite domenii, ceea ce îi face să-și asume riscuri inutile. În mod similar, hubrisul poate determina oamenii să supraestimeze validitatea și fiabilitatea intuițiilor lor și, în consecință, să se bazeze în exces pe aceste intuiții, evitând în același timp un proces de raționament adecvat, mai ales dacă implică discuții cu alții.
„Hubrisul este, de asemenea, asociat cu o serie de probleme suplimentare, cum ar fi imprudența și impulsivitatea, pierderea contactului cu realitatea, refuzul de a lua în considerare rezultatele nedorite, refuzul de a se simți responsabil față de ceilalți, dificultăți în confruntarea cu realitățile în schimbare, dependența de o formulă simplistă pentru succes și o conștientizare morală afectată, toate acestea putând duce la rezultate adverse. Hubrisul poate avea și un efect dăunător din perspectiva socială, deoarece hubrisul duce adesea la comportamente care îi determină pe ceilalți să formeze o opinie negativă despre individul hubristic. De exemplu, indivizii hubristici îi determină adesea pe membrii grupului lor să nu îi placă, atunci când afișează sindromul hubris făcând afirmații explicite cu privire la auto-superioritatea lor, declarând că sunt mai buni decât ceilalți sau că viitorul lor va fi mai bun sau când își supraestimează statutul în cadrul grupului”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru.
Pierderea memoriei este adesea percepută drept o consecință a îmbătrânirii sau a afecțiunilor neurologice, dar depresia este o cauză din ce în ce mai probabilă.
Acesta este unul din motivele pentru care apar afecțiunile mintale. Care este eroarea fundamentală.
Te-ai întrebat vreodată de ce se difuzează muzică în magazine. Ei bine, ne-a explicat medicul psihiatru Simona Trifu.
Gestionarea anxietății implică înțelegerea simptomelor și aplicarea unor strategii care promovează bunăstarea mentală.
Află ce poți să faci pentru a-ți recâștiga bunăstarea mentală și pentru a redescoperi conexiunile autentice în afara rețelelor sociale.
Demența și comportamentul răutăcios pot fi aspecte dificile ale acestei afecțiuni, care afectează milioane de persoane din întreaga lume
Descoperă cum recunoști cauzele și simptomele detașării emoționale și când să consulți un medic.
Un studiu recent aduce în discuție eficacitatea terapiei cu realitate virtuală în tratarea tulburării depresive majore.
