COVID-19: cum te protejezi când ieși să alergi
Specialiștii susțin că este bine să facem mișcare, dar recomandă luarea de măsuri de precauție când vine vorba de alergat afară.
Specialiștii susțin că este bine să facem mișcare, dar recomandă luarea de măsuri de precauție când vine vorba de alergat afară.
Prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a vorbit despre riscul de infectare cu noul coronavirus în piscină.
Grupul de Comunicare Strategic anunță că încă nouă persoane și-au pierdut viața în urma infectării cu noul coronavirus.
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că la sfârșitul acestei săptămâni va fi atins vârful de COVID-19.
Vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi, dr Norina Forna, a explicat în ce condiții vor funcționa cabinetele stomatologice după data de 15 mai.
O companie aeriană a introdus deja măsuri privind zborul pasagerilor ținând cont de pandemia de COVID-19.
Alte 15 persoane și-au pierdut viața în urma infecției cu noul coronavirus. Numărul total al deceselor a ajuns la 818.
Șeful statului a anunțat luni, 4 mai, care sunt măsurile de relaxare care vor intra în vigoare din 15 mai.
Președintele statului Klaus Iohannis a declarat luni, 4 mai, că din 15 mai se redeschid saloanele de înfrumusețare și cabinetele stomatologice.
Medicul nutriționist Virgiliu Stroescu avertizează asupra consumului unui produs pe care îl importăm în cantități uriașe.
Până astăzi, 4 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.512 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
28 de români care lucrează în Olanda, sunt pozitivi cu COVID-19. MAE anunță că aceștia sunt asimptomatici și starea lor este una bună.
Prof.Dr. Ovidiu Bajenaru explică influența pe care o are virusul COVID 19 în bolile neurologice
Grupul de Comunicare Strategică anunță că încă două persoane și-au pierdut viața în urma infectării cu noul coronavirus.
Medicul Virgiliu Stroescu spune ce greșeală fac românii din dorința de a respecta ordonanțele militare.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că încă 11 persoane și-au pierdut viața în urma infectării cu noul coronavirus.
Un secretar de stat american susține că există „dovezi imense” că noul coronavirus ar fi produs în laborator, mai precis în laboratorul din Wuhan.
A scăzut numărul deceselor cauzate de COVID-19 în Itlaia și Marea Britanie, fiind cele mai mici cifre înregistrate din martie.
Starea de urgență ar putea fi prelungită după 15 mai, a anunțat Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că încă 10 persoane și-au pierdut viața în urma infectării cu noul coronavirus.
Până astăzi, 3 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.163 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a vorbit despre cum s-ar putea circula cu metroul în Capitală, după ridicarea restricțiilor.
Ministerul Sănătății confirmă decesul unui alt angajat al Serviciului de Ambulanţa Suceava. Bărbatul avea 60 de ani și era șofer pe ambulanță.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că încă nouă persoane și-au pierdut viața în urma infectării cu noul coronavirus.
Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a vorbit despre condițiile de relaxare a măsurilor, în contextul COVID-19.
Medicamentele utilizate în hipertensiune nu agravează COVID-19, spun cercetătorii. Studiul a fost realizat pe mai bine de 12.500 de pacienți.
INSP a mai anunțat 16 decese cauzate de infecția cu noul coronavirus. Bilanțul total a ajuns la 771.
O anchetă va avea loc în cazul tinerei de 20 de ani care a murit după ce a fost infectată cu noul coronavirus, a afirmat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.