Test rapid pentru depistarea COVID va fi pus la vânzare în farmacii
Un test rapid pentru depistarea COVID va fi pus în vânzare săptămânile viitoare în farmaciile britanice.
Un lanţ de farmacii din Marea Britanie urmează să introducă la vânzare, în următoarele săptămâni, un test rapid pentru depistarea noului coronavirus, care ar putea oferi rezultatele în 12 minute. Reprezentanții farmaciilor au precizat luni că testul va fi lansat ''în următoarele câteva săptămâni'', iar clienţii vor putea primi rezultatul în aceeaşi zi.
Acest serviciu de testare oferit de o companie privată este destinat persoanelor care nu prezintă simptome, dar care vor să ştie dacă sunt sau nu infectaţi înainte să călătorească într-o vizită la rude, spre exemplu. Testul, care va fi comercializat pentru suma de 120 de lire sterline (156 de dolari), nu va putea fi folosit pentru a dovedi companiilor aeriene că o persoană nu este infectată, întrucât firmele de transport aerian solicită un document din partea unui laborator omologat.
Reprezentanții farmaciilor au pus deja în funcţiune un serviciu de testare disponibil în interiorul magazinelor sale, care oferă rezultate în 48 de ore. ''Sperăm ca prin oferirea acestor opţiuni de testare în magazinele din comunităţile locale, Boots poate contribui la micşorarea presiunii cu care se confruntă NHS şi guvernul prin oferirea unui acces suplimentar la teste şi garanţii esenţiale pentru cetăţenii din Regatul Unit'', a declarat managerul Boots, Seb James.
Experţii au criticat în mod constant guvernul britanic pentru numărul insuficient de teste pentru depistarea coronavirusului destinate unei populaţii de circa 67 de milioane de locuitori. Marea Britanie este ţara din Europa cu cel mai mare număr de decese provocate de COVID-19, aproximativ 45.000. Regiunile cel mai grav afectate sunt nordul Angliei, precum şi regiuni din Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
COVID-19, evoluție neașteptată
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
