Poliartrita, cauze și tratament. Ce puteți face acasă pentru a ameliora durerile
Poliartrita este un termen folosit atunci când cinci sau mai multe articulații sunt afectate de dureri articulare.
Cercetătorii au analizat tiparele de activitate fizică și somn în cazul pacienților cu artrită reumatoidă, lupus și osteoartrita genunchiului.
Oamenii de știință au analizat tiparele a 172 de oameni cu artrită reumatoidă, lupus și osteoartrita genunchiului. Au descoperit patru profiluri, cu diferențe caracterizate prin variații ale timpului petrecut în somn, activități sedentare, activități ambulatorii (activitate echilibrată).
”Cu toții ne trăim viața de zi cu zi peste 24 de ore, iar studiul nostru a constatat că persoanele cu artrită sunt susceptibile de a avea unul dintre cele patru tipare distincte pentru modul în care își alocă timpul în somn și o varietate de activități pe tot parcursul zilei”, a declarat autorul principal al studiului, Lynne Feehan de la Departamentul de kinetoterapie, Universitatea din Columbia Britanică.
Cu alte cuvinte, o abordare unică pentru toate persoanele cu artrită pentru a-și modifica somnul zilnic sau alegerile de activitate fizică nu este una potrivită, conform unui comunicat.
Studiul, AICI.
Poliartrita este un termen folosit atunci când cinci sau mai multe articulații sunt afectate de dureri articulare.
Lombosciatica este un tip de durere care afectează nervul sciatic la nivelul coloanei vertebrale lombare.
Nu doar vârstnicii fac poliartrită reumatoidă, ci și copii.
Ce trebuie să știi despre osteoporoză. Care sunt simptomele, factorii de risc și când să te prezinți la medic.
Durerea de spate afectează multă lume. La aceste dureri sunt mai predispuși sedentarii, dar și cei care fac efort.
Osteoporoza afectează, în special, femeile. Afecțiunea poate fi prevenită.
Află mai multe despre această afecțiune autoimună, de la simptome la tratament și care sunt factorii de risc.
Chistul sinovial este o afecțiune prezentă în rândul femeilor adulte, cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani.
Osteoporoza - ce îi trimite pe oameni la medic. Care sunt cauzele endocrine care duc la apariția osteoporozei.
Tasarea sau tasările coloanei vertebrale sunt subdiagnosticate, iar acestea pot indica un risc de osteoporoză.
Artrita reumatoidă este o afecțiune inflamatorie cronică care poate afecta mai mult decât articulațiile.
Osteoporoza, boala sistemului osos. Află de ce scade densitatea osoasă și cum este tratată.