Trei greșeli care îți pot afecta creierul, potrivit unui neurolog: "Nu le fac niciodată"
Aceste trei lucruri îți afectează creierul, susțin medicii neurologi.
Un specialist în sănătatea creierului avertizează că obiceiurile zilnice aparent inofensive pot avea un impact major asupra sănătății mentale. Emily McDonald, consultant în neuroștiință din Arizona (SUA), își folosește platforma de TikTok, Em On The Brain, pentru a educa publicul cu privire la obiceiurile care pot dăuna funcționării optime a creierului. Într-un clip recent, ea a vorbit despre cele trei lucruri pe care nu le face niciodată ca neurolog, tocmai pentru a-și proteja creierul.
Timpul petrecut pe telefon dimineața: "Ne strică dopamina"
Primul obicei pe care Emily îl evită cu desăvârșire este verificarea telefonului imediat după trezire.
"Numărul unu este să intru pe telefon când mă trezesc dimineața. Conținutul pe care îl consumi în acest moment are un impact mai mare asupra stării tale mentale și îți dereglează dopamina pentru restul zilei, astfel încât vei continua să-ți verifici telefonul", a explicat ea, potrivit Surrey.
Această perspectivă este susținută și de consultanta în somn Rosey Davidson (Just Chill Baby Sleep), care explică ce se întâmplă cu creierul nostru în primele momente ale dimineții.
"Când ne trezim, creierul trece de la undele cerebrale profunde (precum delta și theta) prin unde alfa și, în final, la beta. Această tranziție ne face mai relaxați și mai receptivi, motiv pentru care consumul de conținut digital imediat după trezire poate influența puternic starea noastră de spirit și gândirea", spune Rosey Davidson.
În plus, Davidson atrage atenția și asupra folosirii telefonului înainte de culcare.
"Vizionarea conținutului digital seara afectează somnul prin expunerea la lumină albastră, care suprimă producția de melatonină, hormon esențial pentru somn", mai spune Davidson.
Dialogul interior negativ: "Ce spui despre tine contează"
Al doilea obicei nociv este vorbitul negativ cu sine. Potrivit lui Emily, critica permanentă și gândurile negative pot întări convingeri distructive și pot amplifica simptomele depresiei.
"Ce spui despre tine contează, iar cu cât repeți acele lucruri în creierul tău, cu atât ele se întipăresc. Iar ceea ce este întipărit este ceea ce manifestăm", a mai explicat dr. Emily McDonald.
În același sens, consiliera Georgina Sturmer, din sud-estul Angliei, încurajează oamenii să-și înceapă ziua cu mai multă blândețe față de sine.
"Aș sugera cu tărie ca în fiecare dimineață să ne oferim oportunitatea de a ne reseta. Să ne permitem să fim blânzi cu noi înșine, să ne ancorăm și să reflectăm asupra scopului nostru", a explicat Georgina Sturmer.
De altfel, potrivit Alzheimer’s Research UK, există o legătură semnificativă între depresie, anxietate și riscul de demență – aproximativ 4% dintre cazurile de demență la nivel global ar putea avea o componentă asociată depresiei.

Trei greșeli care îți pot afecta creierul, potrivit unui neurolog: "Nu le fac niciodată" - FOTO: Freepik
Alimentația săracă în nutrienți: "Nu vreau ca creierul meu să îmbătrânească"
Ultimul obicei de evitat ține de dietă, spune Emily McDonald. Consumul de alimente ultra-procesate afectează sănătatea cognitivă și accelerează procesul de îmbătrânire a creierului.
"Există suficiente dovezi științifice care arată că ceea ce mâncăm ne influențează creierul, în special alimentele foarte procesate – duc la îmbătrânirea creierului. Și nu ne dorim asta", mai explică neurologul Emily McDonald.
Helen Bell, specialistă în nutriție pentru UK Care Guide, confirmă importanța alegerilor alimentare, mai ales la începutul zilei.
"Alimentele bogate în zaharuri rafinate și grăsimi trans sunt deosebit de dăunătoare pentru creier când sunt consumate dimineața. Cerealele dulci, produsele de patiserie și batoanele procesate de mic dejun duc la creșteri rapide ale glicemiei, urmate de prăbușiri care afectează capacitatea de concentrare", explică Hellen Bell, specialist în nutriție.
În schimb, Bell recomandă un mic dejun echilibrat.
"Opțiuni precum avocado pe pâine integrală, iaurt grecesc cu nuci și fructe de pădure sau smoothie cu spanac, banană și unt de migdale oferă energie susținută și nutrienți esențiali pentru funcționarea creierului", mai recomandă dr. Bell.
Pe parcursul zilei, spune specialista, este esențial să includem în alimentație.
"Alimente bogate în acizi grași omega-3 – cum ar fi somonul, semințele de in și nucile – și fructe și legume bogate în antioxidanți, precum afinele, spanacul și broccoli, pentru a sprijini sănătatea creierului", mai subliniază neurologul.
Obiceiuri aparent minore – precum scrollatul pe telefon la prima oră, dialogul interior negativ și alegerile alimentare dezechilibrate – pot avea un impact profund asupra sănătății creierului. Iar cum creierul este centrul tuturor deciziilor și emoțiilor noastre, schimbările mici pot produce rezultate majore.
-
-
-
-
Suplimentul care "reîntinerește" celulele imunitare în doar 4 săptămâni06.11.2025, 20:56
-
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența.
Secretele percepțiilor comune. Ce se întâmplă în creier
5 semne timpurii care indică boala Alzheimer
Stilul de viață, esențial pentru reducerea riscului de demență, AVC și depresie la vârsta a treia. Ce trebuie să faci
Aceste lucruri simple îți protejează creierul de demență și AVC. În plus, întârzie îmbătrânirea cerebrală.
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte și NU este vorba de pierderea memoriei.
Ce se întâmplă în creier când zicem "Aha". Impactul nebănuit asupra rețelei cerebrale
Ce se întâmplă în creier când îți amintești de ceva. Detaliul major pe care nu ți l-a spus nimeni.
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni.
Terapie prin tango pentru Parkinson. Pași simpli care aduc echilibru și bucurie
Bâlbâiala nu e un defect de vorbire! Ce se întâmplă atunci când te bâlbâi te va uimi
Pierderile de memorie: stres sau boală neurologică?
Persoanele cu sindromul picioarelor neliniștite, risc crescut de Parkinson
Activitatea care menține funcționarea creierului
Oboseala cronică după un mini-accident vascular cerebral, simptom ignorat
Epuizarea poate persista până la un an după un accident vascular tranzitoriu, mai ales la persoanele cu anxietate sau depresie anterioară.
Amorțelile care anunță o problemă neurologică
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență.
Trei greșeli care îți pot afecta creierul, potrivit unui neurolog: "Nu le fac niciodată"
Aceste trei lucruri îți afectează creierul, susțin medicii neurologi.
Tehnologia digitală reduce riscul de demență la adulții în vârstă, arată un nou studiu
Ce se întâmplă cu vârstnicii. Linia fină care le protejează creierul și le oferă un "scut cognitiv" împotriva declinului mental.
Cum ne spune creierul că ne este foame sau suntem sătui
Viața mereu pe fugă crește riscul de demență, avertizează experții
Psilocibina din ciuperci, posibil nou tratament pentru simptomele Parkinson
Ciupercile care ameliorează simptomele bolii Parkinson. Arată îmbunătățiri neașteptate în starea pacienților.
Exercițiile fizice regulate îmbunătățesc performanța fizică și cognitivă a adulților vârstnici
Creierul este afectat după pensionare. Ce trebuie să faci pentru a-ți păstra funcția cognitivă.
Testul de trei minute care poate detecta Alzheimer cu ani înainte de diagnostic
Grăsimea abdominală și de pe brațe, posibil indicator timpuriu al demenței
Acest semn banal îți arată dacă vei face demență. Dacă vezi ASTA, creierul tău este afectat.
