Vaccin antigripal: peste 2.000 de doze au ajuns în județul Dolj
Peste 2.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în județul Dolj. Acestea se distribuie populației prin cabinetele medicilor de familie.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit, vineri, un număr de 2.085 doze de vaccin antigripal de la Ministerul Sănătăţii, în vederea continuării campaniei de vaccinare a populaţiei pentru reducerea îmbolnăvirilor prin gripă.
Purtătorul de cuvânt al DSP Gorj, Elena Piţian, a precizat că dozele de vaccin se distribuie gratuit populaţiei cu vârste cuprinse între şase luni şi peste 65 de ani, prin cabinetele medicilor de familie din judeţ, începând de săptămâna viitoare conform planificării care va fi comunicată medicilor de familie, arată agerpres.ro.
În primă fază, DSP Gorj a primit, anul trecut, 23.900 de doze de vaccin, care au fost utilizate aproape în totalitate.
Potrivit ultimei raportări a DSP Gorj, un număr de 18 cazuri de gripă au fost raportate în judeţul Gorj săptămâna trecută, opt persoane necesitând internare.
Numărul virozelor a fost, săptămâna trecută, de 1.836 de cazuri cu 70 de internări, în timp ce numărul pneumoniilor a fost de 619, 140 de persoane necesitând internare.
Bill Gates dă 1,6 miliarde de dolari pe vaccinuri pentru copiii săraci
Fundaţia Gates se angajează să doneze 1,6 miliarde de dolari alianţei Gavi pentru vaccinuri.
Efectele majore ale vaccinului anti-COVID. S-a aflat adevărul
Conferința Rovaccin, dovezi științifice despre vaccinare
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar intră în teste
Vaccinul împotriva streptococului A, tot mai aproape de testare
Vaccinurile „nefinalizate” există cu adevărat? De ce au stârnit o dezbatere uriașă despre HPV
SUA: Recomandări controversate privind vaccinarea copiilor sub patru ani
Vaccinul anti-HIV care ar putea schimba totul. Primele teste pe oameni dau rezultate uimitoare!
O nouă abordare a vaccinului împotriva HIV arată promisiuni timpurii.
EXCLUSIV Doina Pleșca explică de ce sunt atât de mulți copii nevaccinați în România. Miturile care îi țin departe
Vaccinul anti-COVID, impact semnificativ asupra organelor. Ce s-a descoperit abia acum
O șefă DSP trage un semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de a evita vaccinarea copiilor
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Vaccinurile anti-COVID-19 cu ARN mesager nu au cauzat nicio creştere a mortalităţii
Anglia lansează prima campanie mondială de vaccinare împotriva gonoreei
De ce ai probleme cu mirosul și gustul la fiecare răceală chiar și după ce ți-a trecut covidul?
Statele Unite restricţionează vaccinul Valneva împotrivia chikungunya
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
Moderna depune cererea pentru autorizarea vaccinului Spikevax 2025-2026, adaptat noii variante LP.8.1 a SARS-CoV-2
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni
Vaccinul care șterge cancerul. Se adaptează fiecărui pacient în parte
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
