Vasile Astărăstoae despre COVID 19: ”în loc să luăm măsurile simple și verificate, apelăm la alt idol …”
Vasile Astărăstoae, medic legist român, reamintește că mortalitatea la noul coronavirus este de 2,4%, apropiată de cea de gripă.
Coronavirus. Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor din România şi fost rector al Universităţii de Medicină din Iaşi, a detaliat, într-o postare pe facebook, de înseamnă noul coronavirus și ce măsuri ar trebui să luăm.
”Până acum câteva zile nu am acordat nicio atenție știrilor legate de epidemia cu coronavirus. Am fost ocupat, nu am urmărit știrile. Dar, nici în cele mai sumbre scenarii, nu puteam să-mi imaginez isteria colectivă și globală, care s-a declanșat. După mai multe zile, când am deschis televizorul, am crezut că fie a început al III-lea război mondial, fie a venit sfârșitul lumii. Spun isterie globală pentru că ea nu este numai în România. Ea se manifestă și în China, Italia, Austria etc. Nu mi-am imaginat că nu se vor analiza parametrii epidemiei. Dacă suntem cât de cât raționali, putem să observăm că mortalitatea (raportata la numărul de îmbolnăviri declarate, și nu la populația generală) este de aproximativ 2,4%, apropiată de cea prin gripă în 2018 și că coronavirusul are o patogenie scăzută. Cei care au decedat în Italia aveau comorbidități majore (neoplasm, BPOC, insuficență cardiacă stadiul III). (…) În absența unui vaccin, în loc să luăm măsurile simple și verificate, apelăm la alt idol (ineficient), și anume: carantina”, notează acesta.
Întreaga postare a lui Vasile Astărăstoae o puteți citi pe DC News.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Long COVID, impact asupra creierului
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
