Vergeturile: cauze și remedii. Ce afecțiuni se ascund în spatele acestora
Vergeturile pot să apară la orice vârstă, femeile fiind cele mai afectate de acestea.
Pentru multe persoane, în special pentru femei, vergeturile reprezintă o o sursă de neplăceri. Vergeturile, care pot să apară la orice vârstă, chiar și în pre-adolescență, sunt dungi lungi, înguste sau linii care se dezvoltă pe piele.
Acestea se produc, de cele mai multe ori, atunci când pielea este brusc întinsă, fiind în mod frecvent asociat cu perioada sarcinii, femeile având o predispoziție mai mare decât bărbații.
Unde și de ce apar vergeturile
Vergeturile pot să apară pe abdomen, șolduri, coapse, sâni, partea superioară a brațelor și partea inferioară a spatelui. Apar de cele mai multe ori în timpul sarcinii, 50% dintre femei având vergeturi în această perioadă, a acumulării de greutate, apoi a slăbitului brusc, sau a pubertății, pe fondul creșterii rapide în înălțime.
Chiar dacă ele nu reprezintă o problemă de sănătate, acestea pot provoca stări de anxietate și o stimă de sine scăzută, fapt care se reflectă în viața de zi cu zi.
Vergeturile pot diferi de pielea normală prin culoare și textură, variind de la violet și roz strălucitor la gri închis. De asemenea, acestea pot fi ieșite în relief, lucru care se observă la atingere, un efect neplăcut fiind acela de senzație de mâncărime, chiar de durere a zonei afectate.
De asemenea, există câteva afecțiuni care pot provoca apariția vergeturilor, cum ar fi sindromul Marfan și sindromul Cushing. Sindromul Marfan poate provoca scăderea elasticității țesuturilor pielii, iar la pacienții care suferă de sindromul Cushing, organismul produce în cantități prea mari hormoni care duc la creșterea rapidă în greutate și la fragilitatea pielii.
Factori de risc
Cu toate că cercetările au scos la iveală dovezi diferite, există o serie de factori de risc pentru vergeturi. Specialiștii susțin că este nevoie de mai multe cercetări pentru a fi confirmate cauzele vergeturilor.
Principalii factori de risc pentru vergeturi sunt:
- bolile cronice
- indicele de masă corporala (IMC) înainte de sarcină
- istoricul familial
- greutatea la naștere a copilului.
Diagnostic și tratament
Diagnosticarea vergeturilor se face de către medicul dermatolog, în baza unei examinări simple a pielii și a istoricului medical al pacientului. Cât privește tratamentul, acesta se va axa pe estomparea leziunilor, însă este foarte posibil care ele să nu dispară complet niciodată.
CELULITA, coaja de portocală care ne dă bătăi de cap. Cum SCĂPĂM de ea
Retenția de apă este vinovată de apariția celulitei. Specialiștii recomandă un consum suficient de apă, dar și o reducerea semnificată a aportului de sare, care favorizează, după cum știm, retenția de apă. În plus, pe lângă aceste două „atitudini” pe care le putem lua singure, există o serie de terapii pe care le putem urma, terapii care ne ajută să revenim la o piele tonifiată și fără celulită. (Citește mai departe AICI)
Vezi și: Dieta care arde CELULITA. Bilic, despre alimentele VINOVATE
-
-
-
-
-
O vitamină ieftină, legată de un creier mai sănătos25.08.2026, 15:25
Dermatita atopică sub control: 7 sfaturi pentru o piele sănătoasă
Pete solare sau cancer de piele? Cum îți dai seama când o pată merită verificată
De ce recomandă medicii să renunți la inele în anumite momente ale zilei
Semnul din palmă care îți arată exact câtă cremă de față trebuie să folosești
Oja semipermanentă, riscuri ascunse pentru unghii și piele. Dermatologii, avertisment
Boala cu care se confruntă chef Florin Dumitrescu: Pe fond de stres
De ce dermatologii recomandă să închizi parasolarul în timpul zborului cu avionul
Care e diferența dintre dermatită și eczemă
Peptidele, noua obsesie din lumea wellness și fitness: ce sunt și cât de sigure sunt
Urmează să faci o mastectomie? Sfaturi de vindecare a pielii
Ridurile din jurul ochilor, semnal de avertizare al demenței. Îmbătrânirea facială, indicator al degradării creierului
Acest semn de pe față pe care îl avem cu toții ne arată dacă suntem expuși demenței.
Ce trebuie să știi dacă îți faci manichiura singură
EXCLUSIV Crema ta de față s-ar putea să-ți provoace ocluzie. Dr. Alin Nicolescu, despre greșeala cu tenul uscat și tenul gras
Care este diferența dintre petele solare și cancerul de piele?
Furuncul sau carbuncul: cauze și simptome. De ce apare și cum se tratează corect
Care e diferența dintre psoriazis și eczemă: de ce apar cele 2 afecțiuni
Ce spune forma unghiilor despre sănătatea ta! Semnele care îți dau alarma
Unghiile pot oferi indicii esențiale despre sănătate. Dacă observi aceste modificri neobișnuite, nu le ignora!
Sărbătorile, impact asupra pielii. Zahărul, consumul de alcool și programul de somn neregulat favorizează apariția ridurilor
Aceasta este ce mai mare greșeală care duce la apariția ridurilor. În această perioadă, efectele sunt și mai vizibile.
