Încercând să afle care este impactul pe care zincul îl are asupra pietrelor la rinichi, cercetătorii au demonstrat de fapt două teorii care se bat cap în cap. Una spune că zincul oprește creșterea cristalelor de oxalat de calciu care alcătuiesc pietrele la rinichi, în timp ce a doua arată că zincul alterează suprafețele cristalelor de calciu, ceea ce încurajează creșterea în continuare a calculilor renali.
Ambele teorii sunt corecte, așa cum arată un studiu publicat în revista Crystal Growth & Design a American Chemical Society (link direct studiu), de Jeffrey Rimer, Profesor de inginerie chimică și biomoleculară la Universitatea din Houston, care a realizat primul studiu care a oferit o oarecare susținere celor două ipoteze diferite.
„Zincul face ceva ce nu am văzut până acum. Acesta încetinește creșterea cristalelor de oxalat de calciu și, în același timp, schimbă suprafața cristalelor, provocând defecte sub formă de creșteri. Aceste anomalii creează centre pentru noi cristale care pot crește”, notează Rimer, care se referă la efect ca o sabie cu două tăișuri.
Formarea pietrelor la rinichi este o afecțiune patologică care a crescut ca frecvență înultimii ani.
Citește și: Ce sunt pietrele la rinichi, cum se formează și ce simptome dau
Deși cristalele de oxalat de calciu se găsesc peste tot, cea mai abundentă formă naturală a acestor cristale sunt monohidrații de oxalat de calciu, cei care formează pietre la rinichi. Pe lângă aceștia, pietrele la rinichi sunt compuse și din diferite depuneri dure de săruri anorganice și compuși organici (de exemplu, proteine) care cristalizează sau se lipesc împreună în urină concentrată. Iar trecerea lor prin tractul urinar poate fi dureroasă.
În acest nou studiu, Rimer și echipa sa au folosit o combinație de experimente in vitro și modele de calcul pentru a decoda efectele zincului asupra creșterii cristalelor.
„Tehnicile pe care le folosim în laboratorul nostru pentru a investiga aceste sisteme ne permit să obținem o imagine mai bună și să deconstruim aceste sisteme complexe ca mijloc de identificare a unor noi modalități de prevenire a formării pietrelor la rinichi”, a spus Rimer. „Acestea sunt instrumente care ne permit să înțelegem la un nivel aproape molecular cum diferite substanțe din urină pot regla creșterea cristalelor”.
Descoperirile lui Rimer cu privire la rolul dublu al zincului pe monohidrații de oxalat de calciu au fost confirmate prin măsurători microscopice ale forței atomice care arată o capacitate unică a ionilor de zinc de a modifica suprafețele cristaline.
Echipa a comparat impactul zincului asupra monohidraților de oxalat de calciu, cu ioni similari precum cei de magneziu.
„Ne-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă am folosi ioni alternativi care se găsesc în mod obișnuit în urină, cum ar fi magneziul, iar răspunsul nu a fost că nimic. Aceia au avut puțin sau deloc efect, în timp ce zincul a avut un efect major. Aceasta este o excelentă demonstrație a cum diferențe subtile din natura diferitelor specii afectează interacțiunea lor cu suprafețele cristaline”, a spus Rimer.
