3 copii dintr-un centru social din Tulcea, confirmați cu COVID-19. Alți 4 sunt în carantină
Niciunul din cei șapte copii care beneficiază de servicii sociale în Centrul de tip familial Cocorii din municipiul Tulcea nu mai merge la școală începând din această săptămână, după ce trei dintre ei au...
Directorul general al Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Tulcea, Gabriel Marinov, a declarat că cei trei dintre cei șapte copii s-au îmbolnăvit după ce profesoara lor a fost confirmată cu aceeași boală. Ceilalți patru sunt în carantină.
„Cei șapte copii din centrul respectiv participă online la cursuri, iar în centru au fost luate toate măsurile pentru a preveni răspândirea bolii", a menționat directorul general Gabriel Marinov, pentru Agerpres.
Potrivit directoarei adjuncte a DGASPC, Anca Lazăr, 53,7% din cei 708 angajați din centrele sociale ale instituției sunt vaccinați anti-COVID-19. De asemenea, 84% din cei 672 de beneficiari adulți ai serviciilor DGASPC sunt vaccinați anti-COVID-19, iar în aceeași situație sunt și 24% din beneficiarii considerați minori.
„Centrele noastre găzduiesc și tineri cu vârste de peste 18 ani care urmează cursurile unei instituții de învățământ", a precizat directoarea adjunctă a DGASPC.
Datele furnizate joi de Prefectura județului Tulcea arată o incidență a cazurilor de COVID-19 de 0,89 la mia de locuitori, în ultimele 24 de ore de monitorizare patru persoane din județ murind din cauze asociate COVID-19.
De la începutul pandemiei, în județ au murit 306 persoane și au fost confirmate 8.880 de cazuri de COVID-19.
De la începutul campaniei de vaccinare, în județ au fost administrate 92.245 de doze de vaccin. Până acum, 50.585 de persoane au primit doza unică sau ambele doze de vaccin, iar 41.660 de persoane au beneficiat doar de prima doză de imunizare.
-
Sindromul ovarului polichistic poate afecta mai mult decât fertilitatea07.07.2026, 22:37
-
-
Carnea de stridie ar putea ține mai multe boli grave la distanță07.07.2026, 20:46
-
-
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
Long COVID, impact asupra creierului
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
