Absolvent UMF „Carol Davila”, experiență neplăcută la examenul de licență. "Nu ați avut poze de anatomie"

În postarea lui, tânărul arată că tocmai a încheiat șase ani de studii și vorbește despre experiența examenului de licență, dar și despre alte situații din cei șase ani de studii. „După șase ani de rollercoaster marca UMF «Carol Davila» București, am încheiat în final studiile. Desigur, precum fiecare rollercoaster prezintă un bump final care să îți activeze trăirile la maxim, așa l-am experimentat și eu, la rândul meu, în cadrul ultimului pas din această facultate și anume prezentarea lucrării de licență. Desigur, nu aș scrie aceste rânduri dacă nu ar fi o experiență care m-a marcat într-un mod nefavorabil”, începe el, apoi explică modul în care s-a desfășurat examenul.

„Cum au decurs prezentările în cadrul comisiei de Anatomie în care am prezentat lucrarea:
1. Am fost 37 studenți (35 modul română + 2 modul engleză)
2. Fiecărui student i-au fost permise între 2-5 minute de prezentare, în funcție de caz, ori au fost atenți, ori au vorbit iîn timp ce se prezenta, ori au apelat la comentarii misogine și sexiste pe lângă temă. Și noi ne doream să terminăm cât mai repede, totuși?
3. Licențele noastre au stat într-o cutie pe tot timpul prezentării, nimeni nu a îndrăznit să arunce un ochi pe ele să își facă o impresie a muncii noastre.

Iar acum urmează rândul meu. Ursachi mă numesc, așa că s-a nimerit să fiu și ultimul care a prezentat, dintre studenții de la modulul român. Dau bună ziua comisiei, mă prezint pe mine și titlul lucrării mele de licență. Urmează partea în care sunt întrebat dacă barba mă avantajează în vreun mod. Relevant? Răspund că da și că așa nu arăt ca la 14 ani. Continuând, precum și multor colegi de dinainte, mi se spune să sar direct la poze (trecând peste Introducere, Motivația Studiului, Obiective, cum am realizat lucrarea) și ajung direct la pozele mele, care nu sunt poze de anatomie, ci de statistica a studiului (diagrame, tabele). Menționez comisiei că pozele de anatomie sunt în Partea Generală și că am fost instruit de coordonator să prezint doar Partea Specială și studiul realizat. Încerc să prezint în două minute ce am reușit să fac în aproximativ patru luni de zile. La sfârșitul prezentării mi se spune că: „Îmi pare rău, dar nu ai avut poze de anatomie“. Mulțumesc comisiei și ies din amfiteatru.

Peste câteva minute suntem chemați cu toții să ni se comunice notele. „Felicitări, toata lumea a primit nota 10, mai puțin domnul doctor care nu a avut poze, care a primit nota 9.” Cumva aveam un feeling că se va întâmpla ceva de genul, dar am rămas surprins să aud că se întâmpla cu adevărat. Ieșim din sală și colegii mă impulsionează să merg înapoi la domnul profesor și să discut cu el despre situaâie, că nu e corect. Reușesc să mă convingă să fac asta și mă întorc, vorbim câteva minute, timp în care încerc să îmi apăr cazul și să înțeleg de ce am primit această notă. Răspunsul îl primesc cu mult calm: „Lucrările colegilor tăi au fost peste lucrarea ta, nu ai pus poze de anatomie, notele sunt trecute deja în catalog și nu le mai pot schimba, dacă veneai mai devreme și îmi spuneai, poate rezolvam ceva. Îmi pare rău.” Strângem mâna și plec.

Părerea mea despre situație:

1. Consider că, în general, nota 9 este una foarte bună, dar nu o merit în situația și circumstanțele de față. Știu cât am muncit și v-am povestit cum mi-a fost tratată și respectată munca. Problema mea nu este că am luat 9, ci că nu știu de ce l-am luat.
2. Nu am fost singurul care a avut doar parte de statistică, fără poze de anatomie și totuși sunt singurul care a fost sancționat. Oare e pentru că am prezentat ultimul și doar pe mine m-a ținut minte? Oare a fost barba de vină? Oare pentru că am fost asertiv și nu am lingușit comisia? Pentru că nu „am plâns la comandă ca să-l fac pe domn profesor fericit”?
3. Toată facultatea am fost invatați să alergam după note de frică să nu ajungem la taxa de 9.000 lei pe an. Am colegi care au plâns după examen că au luat nota 9. Cum sună asta?
4. De-a lungul a șase ani am fost pus alături de colegii mei la situații penibile, batjocoritoare, față de care nu ne-am permis să fim asertivi sau să avem un cuvânt de spus, în mare parte de frica acelei taxe și că am fi suferit inutil fără să se schimbe ceva (și a altor motive, desigur).

Este o vorbă în medicină, care suna ceva de genul: „Fă orice, doar să nu faci rău.” Așa pot spune că am încercat să trec și eu prin facultate, muncind și văzându-mi de treabă și încercând să nu îmi complic viața. Așa că am tăcut. Așa am tăcut majoritatea. Dar dacă am fi vorbit? Dacă am fi spus ce se întâmplă cu adevărat, ne-ar fi ascultat cineva? Aveam cui să îi zicem? Ne-ar fi reprezentat cineva drepturile și interesele de studenți?

Toată lumea vorbește despre schimbare, că trebuie să ne schimbăm atitudinea, gândirea, pentru a construi o altfel de societate bazată pe valori morale. Eu încerc, alții încearcă. Dar mentorii noștri de la facultate încearcă? Oamenii aflați în poziții din care ar putea influența cu ceva societatea, încearcă?

Eu nu voi lăsa ca acest eveniment să îmi influențeze sistemul de valori și voi încerca în continuare, așa cum pot, să îmi aduc aportul la această societate, dar pentru cât timp? Cîți oameni nu au fost schimbați și zdruncinați de sistem în cei țase ani de medicină? Dar într-o viață? Eu cât o sa mai #rezist?