EXCLUSIV Intervențiile toracoscopice și beneficiile asupra pacienților cu cancer. Dr. Tănase: Recuperarea este esențială

Dr. Bogdan Tănase, medic chirurg la Spitalul Oncologic București și președintele Alianței Medicilor, a vorbit despre intervențiile minim invazive, dar și succesul acestora în cazul pacienților cu...
Dr. Bogdan Tănase, medic chirurg la Spitalul Oncologic București și președintele Alianței Medicilor, a explicat importanța intervențiilor minim invazive în cazul pacienților diagnosticați cu cancere toracice.
De asemenea, în cadrul Academiei de Sănătate de la DC Medical, dr. Tănase a făcut câteva precizări cu privire la un studiu pe care îl are în derulare, o comparație între intervențiile ”deschise” și cele toracoscopice.
”Chirurgia toracică se ocupă cu patologia organelor toracice, iar noi la Institutul Oncologic abordăm toate tipurile de tumori existente la nivelul toracelui, în special tumorile bronho-pulmonare, dar de asemeni, intervenții cum ar fi intervenții complexe pentru cancerele esofagiene și intervenții pentru cancerele timice, pleurale, tumori de trahee și bronșii și multe altele.
Cred că aș putea spune, fără să mă laud, că dezvoltarea gamei de intervenții în chirurgia toracică din Institutul Oncologic a fost în ultimii ani exponențială și primul lucru pe care vreau să îl amintesc este dezvoltarea intervențiilor minim invazive, aceste intervenții care sunt la modă și nu sunt numai la modă, dar în curând încep să devină un standard în chirurgia toracică și în chirurgia generală, dar și în chirurgia oncologică, de ce să nu o spunem, fiindcă oferă pacienților multe avantaje.
Și când spun intervenții minim invazive, pentru cei care nu cunosc terminologia, este vorba despre intervenții care se realizează prin intermediul unui lanț video, în care noi operăm ajutați de o cameră video, prin gaura cheii, făcând aceeași intervenție ca și pe cale deschisă, dar scutind pacientul de complicațiile inciziei, care, din păcate este foarte dureroasă”, a explicat dr. Bogdan Tănase, medic primar de chirurgie toracică și manager al Institutului Oncologic București, în exclusivitate pentru Academia de Sănătate de la DC Medical.
Beneficiile intervențiilor toracoscopice
De altfel, medicul a subliniat că în cazul pacienților, o recuperare mai rapidă este esențială, știut fiind că aceștia necesită un tratament complex, care are mai multe etape: chimioterapia, radioterapia și etapa chirurgicală.
”Etapa chirurgicală trebuie depășită cât mai repede pentru a se putea face și celelalte etape de care un astfel de pacient are nevoie.
Noi practicăm chirurgia minim invazivă de cel puțin 5 ani de zile și sunt mândru să spun că probabil peste 50% dintre intervențiile de rezecție pulmonară, pe care le facem în momentul de față, se desfășoară prin chirurgie minim invazivă, ceea ce cred că este un lucru unic în România”, a mai explicat medicul.
Pe lângă aceste intervenții, ”în panoplia intervențiilor pe care putem să le facem sunt cele pentru tumorile timice, care sunt iarăși într-un procent de 50% le facem minim invaziv toracoscopic.
Timusul este un organ destul de puțin cunoscut, dar există, tumorile timice sunt o patologie rară, și aici o parte dintre pacienți sunt cei cu miastenie, care beneficiază de timectomie, ideal pentru aceștia este o intervenție toracoscopică, pentru confort și recuperare rapidă”, a mai spus medicul.
Ce avem noi, în momentul de față, este în proiect, un studiu aflat în derulare, în care comparăm dacă aceste intervenții minim invazive sunt comparabile, din punct de vedere al intervenției oncologice, cu intervențiile făcute pe cale deschisă.
Este o chestiune care, deocamdată, nu este tranșantă pentru intervențiile minim invazive, este tranșat că pacienții se recuperează mai rapid, durerea este mai mică, spitalizarea este redusă, dar criteriile oncologice, trebuie să vedem dacă sunt în esență respectate și nu sacrificăm aceste criterii de dragul metodei. (...)
Din datele preliminare, aceste lucruri sunt respectate, dar rămâne să comparăm pe un studiu, deocamdată, retrospectiv, făcut pe două loturi de pacienți, să vedem dacă într-adevăr aceste criterii se regăsesc atât în lotul făcut deschis, cât și în lotul făcut toracoscopic.
Dincolo de acest tip de intervenții am abordat patologii care până acum nu intrau în apanajul secției noastre, și aici aș vrea să amintesc de rezecțiile de trahee.
Care sunt niște operații specializate, iar ceea ce este special la acestea este că operând pe trahee împărțim calea aeriană cu colegii noștri anesteziști și se pun niște probleme destul de delicate, care țin în primul rând de ventilația pacientului cu multiple strategii care să asigure ventilația în timpul în care se realizează rezecția și reconstrucția traheei. Până acum intervențiile făcute de noi au fost un succes și este o patologie pe care am abordat-o cu succes”, a mai spus medicul.
Vezi mai multe în video:
Vezi și: Cancerul de sân poate fi prevenit. Medic: Merge mână-n mână cu sedentarismul
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
Radioterapia stereotaxică și brahiterapia, decontate prin CNAS. Dr. Matei Bâră: Oferim pacienților un tratament personalizat și adaptat fiecărei formațiuni tumorale
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.
De ce cancerul nu este considerat vindecat chiar și după ani de tratament. Dr. Beatrice Anghel: Vorbim de remisie
Cum a reușit Andreea Mantea să scape de kilogramele nedorite
Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
Testul care îți arată dacă faci cancer. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Cifre impresionante
Când se optează pentru fertilizarea in vitro în locul inseminării artificiale. Dr. Lucia Luchian: Șanse de reușită diferite
Transplantul hepatic: riscuri și recuperare. Dr. Dragoș Romanescu: Multă minuțiozitate. Pacientul transplantat e un pacient fragil
Ce trebuie să știi despre nodulii mamari. Dr. Cătălin Jianu: Stadiu avansat
Psihiatria între știință, intuiție și medicina personalizată. Conf. univ. dr. Cozmin Mihai: A rămas la flerul medicului psihiatru
Cum îți dai seama ce calmante funcționează pentru tine? Care pastilă e mai potrivită?
Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
Bristol Myers Squibb, 30 de ani în România. Cătălin Radu: Inovație, implicare și contribuție majoră la sănătate. Nu ne oprim niciodată. Asta face diferența
Terapia care regenerează celulele. Dr. Mihai Băican: E medicament
Medicina regenerativă revoluționează tratamentele moderne prin puterea oxigenului, de la vindecarea celulelor la reducerea inflamațiilor.